Site-ul Suporterilor Dinamovisti

De obicei trag linie în pauza pentru echipele naționale, doar că de data asta mă tem că meciul cu Farul nu va fi un succes și nu vreau ca ultimul rezultat să influențeze opiniile mele despre echipă, nu ar fi corect. După pauză vine o deplasare la Sepsi, un meci acasă cu Botoșani, o deplasare la un CFR ceva mai rodat, un meci acasă cu UTA – care mi se pare singurul evident de 3 puncte – și o deplasare la FC Argeș.

Toate aceste echipe ne-au luat puncte în ultimii doi ani, în afară de Sepsi, care a fost în liga secundă. Dar inclusiv ei i-au încurcat pe spurcați, au fost bătuți cu mare noroc pe final în Giulești, și au bătut U Cluj, FC Argeș și CFR – sunt o nucă tare, mai ales la ei acasă. Dinamo experimentează cea mai bună versiune a ei din era Renovatio, dar chiar și așa am făcut egaluri la Galați sau la Corvinul în meciuri care, acum, cu perspectiva timpului, erau destul de abordabile.

Dinamo, în sezonul actual, a depășit câteva bariere neașteptate: am obținut victorii pe linie în derby-uri, avem 20 de puncte din 27 posibile și cele mai multe goluri marcate din campionat, la egalitate cu Craiova. De asemenea, avem cel mai bun golaveraj per total (+12) și doar Rapid a primit mai puțin decât cele 7 goluri încasate de noi, în timp ce FC Argeș și Corvinul au același bilanț defensiv. Cifrele arată excelent și explică de ce suntem liderul campionatului, dar cifrele nu sunt totul în fotbal; avem nevoie de o analiză mai profundă.

Lucrurile bune

Arbitrajul a fost foarte corect cu noi. Mare atenție, nu am primit nimic cu nimeni pe nedrept, dar în alți ani nu am fi primit niciodată roșu în prima repriză la două adversare în derby-uri. Am primit un penalty la VAR care ne-a deblocat meciul cu Voluntari și nu am constatat nicio greșeală flagrantă împotriva noastră, în afară de acel penalty dat ușor pentru Petrolul în prima etapă. Doar că nici aia nu cred că este o greșeală, ci pur și simplu așa se fluieră la noi: la orice contact, decizia preferată e întreruperea jocului. Am văzut faze similare judecate la fel și-n alte meciuri. În alți ani am fi plâns deja după 4-5 puncte din cauza arbitrilor; să sperăm că, în sfârșit, s-a rezolvat problema asta după acel circ monstruos din play-off-ul trecut, din meciurile cu Rapid și Craiova.

Al doilea aspect extrem de pozitiv este banca de rezerve, asta în condițiile în care Pușcaș și Benavides nu sunt apți de joc. Pentru fiecare post avem un titular cel puțin rezonabil pentru rolul care i-a fost desemnat, iar pe bancă avem o rezervă care îl poate înlocui pe acesta fără mari probleme. În momentul de față, datorită formei exuberante de moment, Armstrong pare singurul nostru titular care, dacă nu ar juca de la început, ar genera o stare de îngrijorare, cel puțin pentru mine. Lotul este numeric mult mai populat – pentru prima oară se întâmplă acest lucru în era Renovatio –, iar aici trebuie să dau și din casă câte ceva. Andrei Nicolescu a recunoscut la Prima, într-una din emisiunile de săptămâna aceasta, că bugetul nostru total de salarii nu a urcat comparativ cu sezonul trecut. Noi știam din vară că se va face, că se dorește renunțarea la salariile mai mari, de 18-20k pe lună, pentru a aduce jucători mai ieftini, cum e Pascual, care are 12k. Eu am perceput această mișcare ca pe o renunțare la pretențiile europene, un fel de stand-by până se construiește stadionul, dar uite că totuși nu a fost deloc așa.

Nu pentru că nu ar fi mai important decât primele două aspecte comentate mai sus, dar un antrenor furat de arbitri și fără un lot competitiv, în mod evident, va avea un randament mai scăzut. Nuno Campos e un antrenor serios, peste media campionatului, care nu a fost degeaba pe la Porto sau Roma, fie și din postura de secund. Recunosc, mi-a displăcut toată tevatura asta despre lupta la titlu asumată sau nu; cred că suntem adulți cu toții și joaca asta de a ne feri de cuvinte este puerilă, de parcă am avea vreo superstiție sau ne-ar crește șansele cu un discurs mai temperat. Doar că vorbele contează mai puțin, importante sunt faptele, iar Nuno a reușit acele cifre excelente la toate capitolele în contextul în care a avut un presezon scurt, transferurile au venit târziu, echipa venea după o mare dezamăgire și cu misiunea de a înlocui un antrenor carismatic, pe lângă faptul că a implementat un stil de joc diferit. Cu toate astea, parcursul este remarcabil, jos pălăria!

Remarc un ultim aspect pozitiv, unul fundamental: liniștea. La Dinamo nu există scandaluri interne; chiar dacă îl mai înjură galeria pe Nicolescu la meciuri, chiar dacă situația aceea cu stema nu s-a rezolvat – cel puțin deocamdată –, dar acestea sunt chestiuni irizorii, care nu afectează comportamentul jucătorilor. La Craiova a fost scandalul cu Baiaram, care, huiduit de propriii suporteri, a ripostat; la stână mai avem să aflăm despre Tavi că bagă și etnobotanice, asta când nu se analizează lista posibilului nou antrenor după parcursul cu un singur punct câștigat în ultimele 4 etape; la Rapid a recunoscut Angelescu că lui Gâlcă nu i-au dat toți banii doar ca să-l șicaneze, pentru că nu le-a convenit cum a plecat (ce oameni mici sunt câte unii!), iar la Dinamo constat extrem de mulțumit că plecarea lui Kopic nu a deteriorat disciplina, seriozitatea și armonia din vestiar. Noi știm mai bine ca oricine că problemele de ordine interioară distrug proiectele.

Aspectele negative

Dinamo nu are ferocitatea unei echipe care vrea să câștige toate meciurile, și mă refer în mod special la atitudine. Multe începuturi de meci nu au fost bune: fie am jucat foarte lent, static, ca la Galați sau cu Voluntari, aruncând zeci de minute la gunoi, fie a fost chiar mai rău și am luat gol extrem de repede, ca la Ciuc sau Corvinul. Asta se întâmplă însă în mod special cu echipele mai mici, fiindcă în toate derby-urile am început mult mai bine. Refuz să cred că ce am observat eu e vreo strategie nebănuită, ci o simplă lipsă de intensitate, lucru care mă îngrijorează în perspectiva genului de adversari pe care îi vom înfrunta în următoarele etape.

De asemenea, mai remarc și o delăsare atunci când contextul ne este foarte favorabil. Nu ai voie să nu schimbi mai repede la Ciuc și să nu le dai 5, nu ai voie cu spurcații să nu le dai 4 la câte ocazii am avut, nu ai voie cu Liești să nu dai goluri toată repriza a doua până spre final. Dinamo a avut multiple oportunități să forțeze scoruri mari în meciuri pe care le avea în buzunar și efectiv a refuzat să facă asta. Probabil ne trebuia un antrenor german pentru o astfel de mentalitate sau poate nu suntem încă suficient de bine pregătiți, dar, vizual, această risipă deranjează.

Pentru final, reversul medaliei lotului foarte amplu: avem un cumul de jucători care nu au jucat aproape deloc, cu toate că au un statut important și probabil nu vor accepta rolul de rezervă la infinit. Duțu nu a venit de la Milan să frece banca, mai ales după ce Coubiș deja a plecat pe milioane bune afară; Fetai e om de națională și a jucat doar în cupă, cu un adversar de liga a treia; Vereth, Mazilu, Tarbă sunt echivalentul de la mijloc, iar în atac vom avea momente în acest sezon cu Karamoko, Zandbergen, Pușcaș și Musi valizi, cu doar două locuri disponibile pentru titulari. Deocamdată nu există semne de îngrijorare, dar cu Ciuc, mai ales la cum a decurs meciul, mă așteptam la o abordare diferită, cu mai multe minute pentru cei care au jucat mai puțin.

Concluzie

Dinamo, strict pe cifre, merge excelent. S-a făcut o treabă destul de bună până acum, dar există riscul, dacă nu suntem mai agresivi și mai concentrați, să pierdem puncte pe mâna noastră. Pe de altă parte, și dacă ar fi să vină o serie de rezultate mai puțin bune, per total, gestiunea arată promițător.

Personal, nu ne văd ca pe o echipă campioană încă; ne trebuie acel salt valoric pe care îl dau echipele care câștigă în orice context, chiar și pe final, chiar și în condiții de ostilitate maximă. Totuși, acest salt se poate face în decursul sezonului, nu este timpul pierdut.

Mi se pare deja absolut cert că măcar un loc de Conference League o să prindem sezonul acesta. Asta înseamnă obligația conducerii de a anticipa corect pregătirea sezonului viitor, ca să nu ne facem de râs cu cine știe ce anonimi, dar înseamnă și speranța că, încet-încet, revenim unde ne este locul. Echipa, deocamdată, a depășit toate limitele unde în anii trecuți, cu Kopic, ar fi clacat. Sunt foarte curios până unde putem ajunge.

E bine să vezi din nou un Dinamo care trezește astfel de sentimente!