Adauga un comentariu
·
22:03 08/02/2026
Stana a castigat fara emotii .... cum era de asteptat.
Întâmplarea face ca, de circa 20 de ani, eu să urmăresc zilnic ceea ce se întâmplă în fotbalul spaniol, cel de club şi cel al echipei lor naționale, pentru că aici locuiesc, astfel că sunt obişnuit cu tot ceea ce s-a spus despre tiki-taka, bun sau rău, în lumea lor. Textul vine ca un răspuns după ce am observat discuțiile din mediul fotbalistic românesc în urma victoriei noastre cu Hermannstadt.
În primul rând, salut folosirea lui Soro ca inter, o mutare de care sistemul nostru avea nevoie. Tiki-taka, atunci cãnd este folosit cu un 4-3-3, are nevoie de simetrie, adică echipa care-l practică, în speță Dinamo, trebuie să poată implementa acest stil în fiecare zonă a terenului în mod similar. Atunci când Dinamo îi foloseşte ca interi pe Eddy şi Cîrjan, cu Mărginean închizător, jumătatea dreaptă a terenului este mai puțin creativă, Eddy nefiind un fotbalist comparabil cu Cătălin. Acest lucru o obligă pe Dinamo să joace mult mai mult în zona lui Cîrjan, punând pe el o greutate foarte mare. Kopić nu e prost, a contracarat acest scenariu prin două soluții: punerea lui Musi lângă Cîrjan pentru a avea un mingicar de sprijin, om capabil să dribleze şi să ducă mingea în careu; alături de schimbările în diagonală atunci când urcă Sivis, echipa adversă fiind poziționată pentru a bloca cealaltă parte a terenului lasă mult spațiu pentru fundaşul nostru dreapta, lucru care se reflectă în cifrele de G/A foarte bune ale lui Maxime din acest sezon.
Ce se întâmplă când joacă Soro inter dreapta? Adversarul nu poate masa echipa mai mult spre zona noastră stângă, de unde vine pericolul în mod obişnuit, pentru că Alberto e un profil similar cu Cătălin, un creator de situații ofensive. Atenția adversarului este acum necesară pe tot terenul, nu doar pe o bucată, astfel că apar mai multe spații şi mai mult timp pentru Dinamo pretutindeni, în consecință, apar mai multe ocazii.
De ce nu a aplicat Dinamo asta mai devreme? Din prudență. Probabil Kopić nu i-a văzut pe băieți bine pregătiți pentru cerințele tactice defensive ale acestui stil de joc, echipa fiind în formare. Conceptul cheie al fotbalului tiki-taka fiind, defender hacia delante, în româneşte, "a se apăra spre înainte". Traducerea sună un pic ciudat, am scris aşa cu bună ştiință, pentru că este extrem de important conceptul de direcție al acțiunii. În mod normal, când o
echipă pierde mingea, se retrage în apărare cu toți oamenii şi încearcă să blocheze atacul, doar că acest lucru la tiki-taka este ineficient. Dinamo de multe ori va pierde mingea în terenul advers, dacă de fiecare dată ne retragem, consumăm prea multă energie, pe lângă faptul că permitem adversarului să vină peste noi. În tiki-taka, niciodată nu te aperi aşa, ci prin pressing agresiv, scopul fiind să împiedici atacul advers încă de la început.
De aceea este "spre înainte", pentru că jucătorul advers cu mingea este atacat prompt şi sistematic până o pierde. Când este bine aplicat vedem ceea ce am văzut la Sibiu, o posesie covârșitoare și un adversar baricadat pe două linii. Hermannstadt nu putea să iasă cu mingea din apărare, mingea lungă o câştiga mereu Boateng, iar greşelile lor cu mingea jos se transformau în contraatacuri periculoase, ratările lui Musi şi Cîrjan venind după mingi pierdute de sibieni la construcție. Vulnerabilitatea acestui sistem o reprezintă echipele cu o tranziție precisă, care în două-trei pase ajung la poarta ta cu o viteză amețitoare, nu e întâmplător că Bayern München i-a aplicat Barcelonei cele mai drastice corecții fotbalistice, de la globalul 7-0 din sferturile UCL ale sezonului 2012-13 până la umilitorul 8-2 din pandemie de la Lisabona.
Tiki-taka este precum o anaconda, striveşte prada până o sufocâ, dar victima strânsorii trebuie să fie pe măsura prădătorului. Barcelona are mult mai multe campionate câştigate decât Real în ultimii 20 de ani pentru că în majoritatea meciurilor din La Liga adversarul este net inferior şi cedează presiunii. Acest stil este însă unul extrem de riscant împotriva adversarilor de calibru, obligă la o concentrare şi intensitate foarte mari, un vestiar spart, un antrenor în care jucătorii nu cred sau o relaxare a echipei pot duce la înfrângeri usturătoare, dovada este parcursul lamentabil al catalanilor în UCL după 2015.
Kopić nu are la finalizare oameni suficient de capabili care să dea 3-4 goluri pe meci, astfel că este obligat să joace mai prudent, lucru pe care l-a făcut şi Guardiola la început. Pentru cei care nu-şi amintesc, în sezonul 2008-09, primul al lui Pep la Barcelona, Iniesta juca extremă stânga, iar la mijloc jucau simultan mai mereu doi dintre Busquets, Yaya Touré şi Seydou Keita. Sunt foarte curios ce profil de mijlocaș central vom aduce, mai nou, mingicarii sunt folosiți mai în față, ca Foden, iar mijlocaşul central a redevenit unul cu mult travaliu şi prezență fizică (Reijnders sau Nico González). Nu am pretenția de la Dinamo să joace după ultima modă, dar e interesant de ştiut cât de conectați suntem la fotbalul din vest.
Noua tendință, odată cu trecerea timpului, a fost evoluarea acestui sistem pentru eliminarea fundaşilor laterali şi formarea unui pătrat la mijloc. Asta joacă în special Manchester City şi Brighton. Se folosesc trei fundaşi centrali, doi mijlocaşi de temporizare în fața lor, doi decari, două extreme şi un atacant de careu. Chiar dacă echipa începe cu 4 oameni pe fund, unul dintre laterali urcă la mijloc iar celălalt ocupă o poziție mai centrală, într-o linie defensivă cu 3 oameni. Scopul e simplu, o poziționare geometrică greu de combătut, cu superioritate numerică şi linii de pasare scurte şi evidente în zona centrală, astfel încât mingea să nu fie pierdută pe construcție. Fundaşii laterali presupun folosirea a doi jucători în zone inutile, prea retraşi pentru un atac eficient şi nu atât de utili în apărare. O linie de 3 apărători acoperă zona centrală a apărării, iar dacă un adversar se duce în bandă este forțat spre exterior, izolat, nefiind o mare problemă de gestionat. Pe fază de atac, echipele care folosesc tiki-taka au renunțat la fundaşii laterali pentru că jocul în bandă este ineficient. O centrare în careu o poate da mai bine un mijlocaş, iar aceste echipe oricum evită cornerele bătute în careu pentru că sunt o sursă de contre tăioase. Cel mai vulnerabil spațiu într-o apărare este marginea careului, zona dintre fundaşul lateral şi cel central, datorită diferențelor fizice între aceştia, lucru care o face mai greu de apărat. Dacă ai doi decari şi două extreme, poți efectua multe mișcări în care un om trage apărător după el, asta generează un spațiu, o gaură, care este atacată imediat de alt om de atac. Adversarul este copleşit de aceste atacuri succesive, nu poate să iasă din apărare şi este foarte puțin probabil să reziste aşa 90 de minute, jucându-se după tempoul dictat de echipa care are mingea.
Există un ultim aspect de comentat, calitatea gazonului. La Sibiu, Dinamo a jucat sub nivelul normal din cauza terenului prost, lucru care e destul de comun la noi în campionat. Pentru meciurile de acest gen, trebuie să avem o alternativă, Opruț nu va nimeri în fiecare zi şuturi de excepție. Dinamo nu poate aplica un tiki-taka pur, avem nevoie de faze fixe, şuturi de la distanță şi un atacant autosuficient, capabil să înscrie goluri oportuniste, cum făcea Selmani.
Cu toate astea, Dinamo devine o echipă dependentă de un gazon bun dacă vrea să implementeze acest stil de joc, este inevitabil.
o" style="display:inline;"/>
