Site-ul Suporterilor Dinamovisti

  • Home
  • Bloguri DM
    • iNostri
    • Qatalanic
    • Discobolus
    • DinamoMania
    • Emanuel97
    • Touchline
    • Clash
    • Chirurgul
    • Circus
    • Merlyn
  • Sondaj DM
  • FII AUTOR!
    • Articole publicate
  • Memorabilia
  • Media
    • Media Meciuri
  • Conectare
    • Creeaza cont
    • Logare/Delogare
    • Profil utilizator
Ultimele articole :
Seria s-a rupt la Mioveni > 
Ilie Datcu > 
Liderul leneș > 
Am exagerat, stam binisor. > 
Mâncând de sub unghii și sugând măselele > 
Fotbalul găinarilor mărunți > 
Despre lot si sistem > 
Cate New Dinamo mai inghitim? > 
Demisia, pacalicilor! > 
Ultimul sprint > 
Adauga un comentariu
Click to preview image      Singura certitudine în fotbal este înfrà Bilant la jumatatea sezonului

Bilant la jumatatea sezonului

22 December 2025 Publicat de  emanuel97
Publicat in Emanuel97
Vazut de 5442 ori

     Singura certitudine în fotbal este înfrângerea. Fraza îi este atribuită lui Marcelo Bielsa, considerat un mare antrenor de către unii și un mare farsant, asta pentru că nu a avut niciodată rezultate la o echipă mare, de către alții. Nimeni nu câștigă mereu, la un moment dat apare un meci, o decizie, un context, care ne pune în situația eșecului; în fotbal și-n viață.

 

Dinamo a pierdut ieri, la Arad, în ultima etapă de campionat a anului 2025 și a irosit oportunitatea de a termina sezonul de toamnă pe primul loc, așa cum Bayern München a făcut egal acasă cu Mainz, ultima clasată cu doar 6 puncte înaintea partidei, săptămâna trecută, așa cum multe alte echipe mari irosesc puncte în situații complet atipice.

 

Scopul acestui articol nu este prezentarea unei analize exhaustive a meciului, ci constatarea situației actuale a clubului, pentru a vedea dacă Dinamo cu adevărat stă mai bine. Comparația cu armata de tancuri fotbalistică bavareză din al doilea paragraf nu a fost întâmplătoare, Dinamo a căpătat un alt statut față de ceea ce a fost normalitatea noastră în ultimii foarte mulți ani. Ieri am văzut primul meci în care o echipă a fost net superioară nouă în tot campionatul. A fost nevoie de 21 de etape pentru asta, nu e puțin lucru, după ce ne-am lăfăit în laudele adresate echipei la emisiunile de specialitate o mare bucată din toamnă.

 

Prima constatare este că Dinamo a devenit un club lăudat, respectat, chiar temut de adversare și publicul larg. Nimeni nu mai declară că vrea punctele în meciul cu noi, nimeni nu ne mai consideră outsideri la începutul niciunui meci, iar eșecul lui Dinamo a devenit o surpriză greu de explicat în studiourile de televiziune. Dinamo, dacă excludem startul zbuciumat de sezon, pierde odată la 10 meciuri ca medie. Am avut 6 victorii și 3 egaluri între înfrângerile de la Galați și Rapid, iar acum am avut 5 victorii și 4 egaluri (incluzând Cupa) de la înfrângerea cu Rapid până la meciul de aseară.

 

La nivel reputațional Dinamo a redevenit una dintre echipele de temut ale campionatului, rezultatele noastre susțin acest fapt, pierdem extrem de rar și dominăm majoritatea covârșitoare a partidelor, dar cum stăm la nivel de lot?

 

Portari: pentru mine, Epassy este al doilea cel mai sigur portar pe care l-am avut după Lobonț. Este net peste Dolha, Bălgrădean, Gaev, Cerniauskas, Cristi Munteanu, Fane Preda, Naumovski, Golubovic sau Piscitelli. Singurul jucător similar, la care am avut inițial anumite dubii atunci când i-am comparat, a fost Jaime Penedo. Panamezul nostru gafa ocazional, mai făcea un penalti, mai scăpa o centrare, chiar dacă reflexele și paradele sale erau mai spectaculoase ca cele pe care le-am văzut la Epassy (asta și pentru că Dinamo cel de acum oferă mult mai puține ocazii clare adversarului). Vreau să-l menționez aici și pe Alexandru Roșca, opțiunea noastră de rezervă, jucător care la începutul sezonului a fost hulit de toată lumea, dar care ieri a avut două parade de excepție singur cu atacantul advers, la care se adaugă meciul din Cupă cu Farul, unde nu a luat gol și a avut câteva intervenții cheie. Roșca nu mai e cel din vară, a devenit o soluție fiabilă pentru meciurile în care Epassy nu e disponibil.

 

Fundaș dreapta: Dinamo cel de acum are simultan 2 jucători care pot evolua pe acest post ca titulari fără ca acest lucru să presupună o problemă pentru echipă, acest simplu fapt face ca perechea Sivis - Ikoko să fie cel mai bun bilanț al nostru pe acest post în ultimii 20 de ani. Noi de multe ori nu aveam un singur fundaș dreapta competent, Lucian Goian ca improvizație, Scarlatache, Homei, Hanca, Romera, Galliquio, sunt nume care-mi aduc amintiri extrem de negative. Dinamo a avut perioade cu un singur fundaș dreapta acceptabil: Perenyi, Stoican, Blay, Rus, Fai, Sorescu și-au făcut treaba, dar nu aveau rezervă și nu au avut continuitate mai mult de un sezon pe acel post. Sivis anul trecut avea un joc modest de multe ori, acum a progresat enorm, are două goluri și două assist-uri, în timp ce Ikoko are tot două pase decisive. Ambii au avut accidentări, dar mereu am fost acoperiți pe acest post, fundașul dreapta nefiind niciodată veriga slabă a echipei, dimpotrivă.

 

Fundaș central: aici Dinamo a stat de multe ori bine: Tamaș, Moți, Radu, Dragoș Grigore, Luchin, Nedelcearu, Puljic, Mevlja, Dielna, Albentosa… avem de unde să alegem pentru a compara. Pentru mine, Boateng aduce mult cu Tamaș. Gabi nu era așa neîndemânatic, nu lovea adversarul cu brațele, nu făcea penalti, dar nici nu urca mingea, nu pasa, nu anticipa în felul în care o face Boateng. Pe Stoinov nu am cu cine să-l compar, niciun fundaș central de la Dinamo din lista de mai sus nu știa cu varza pe jos cum știe el, pe de altă parte, majoritatea erau mult mai contundenți decât israelianul în privința acțiunilor defensive. Nikita e o specie aparte, una care dă un randament demn de o echipă serioasă, chiar dacă are incă vulnerabilități. Problema noastră pentru acest post rămâne lipsa de rezerve, lucru pe care se presupune că-l vom rezolva în această iarnă.

 

Fundaș stânga: există un nume inevitabil atunci când abordăm acest post în istoria recentă a lui Dinamo: Cristi Pulhac. Dinamo a deschis scorul pe Olimpico din Roma cu Lazio într-un meci de Liga Campionilor după un dribling și o centrare ale lui Pulhac la care Opruț, din păcate, doar visează că le-ar putea face. Cu toate astea, Opruț este un alt jucător care a urcat pe scara meciurilor bune, este candidat cert la postul de titular al naționalei și este un jucător cheie la Dinamo. Semeghin, Izvoranu, Zie Diabate, Filip, au fost jucători, în cel mai bun caz, utili doar la nivel intern. Opruț ar trebui să fie la finalul acestui sezon peste toți dacă va continua creșterea și evoluțiile bune. Desigur, notăm și aici nevoia unei rezerve care ar trebui să vină în această iarnă.

 

Mijlocași defensivi: primele nume care-mi vin în cap sunt Mărgăritescu și Djadja Koné. Primul, un alergător compulsiv; celălalt, un dominator al duelurilor pentru recupararea mingii. Dinamo cel de astăzi nu mai folosește un închizător agresiv, nu mai are nevoia unui tăietor de lemne clasic, ci sugrumă adversarul prin posesie, astfel că nevoile acestui post la noi s-au schimbat. Folosim un jucător abil cu mingea jos, care anticipează, se plasează bine, nu unul care intră în contact permanent cu adversarul. Folosim un Busquets, nu un Gattuso. Gnahoré este singurul jucător cu un astfel de profil la noi, chiar dacă acum este uneori folosit mai avansat pentru că este cel mai bun din campionat la procentajul de pase corecte reușite, singurul său defect fiind lentoarea cu care dezvoltă anumite acțiuni. Uneori dă senzația că e insuficient, dar este ancora echipei. Poate Dinamo aduce un jucător similar cu o viteză în plus? Poate Dinamo să-l păstreze pe Eddy pentru campionatul intern ca rezervă al acestui transfer ipotetic?

 

O să fac o notă aparte pentru Mărginean, care uneori a ocupat acest post. Derby-ul făcut de el a fost un meci bun, din păcate, cam singurul. Faptul că este plimbat pe diferite posturi, plus stângăciile sale în intervenții datorate unui corp uriaș pe care nu dă senzația că-l poate controla îl fac vulnerabil. Deocamdată nu este un Ropotan, nici măcar un Busuladzic sau Boubacar, iar următoarele 6 luni par a fi cheie pentru el. Nu poți termina al doilea tău sezon la Dinamo cu imaginea că ești o sursă de îngrijorare când intri pe teren. Dinamo deocamdată se descurcă, din vară însă acest post devine susceptibil pentru nevoia de întăriri.

 

Box to Box: cei mai exuberanți jucători pe care i-am văzut la Dinamo la nivel de fuleu și forță de pătrundere la centrul terenului sunt Ousmane N'Doye și May Mahlangu. Am ajuns la primul post pentru care Dinamo are carențe importante. 4-3-3 este un sistem în care ambii mijlocași însoțitori ai închizătorului sunt ofensivi, cu toate astea, Dinamo pretinde să folosească un hibrid. Noi nu folosim doi decari, ci un decar și un optar. Singurul profil din lot care se apropie de aceste caracteristici este Cristi Mihai, fotbalist măcinat de accidentări și predispus la greșelile personale. Kyriakou este o rezervă polivalentă, Milanov nu duce 90 de minute, Eddy e prea lent, iar Mihai nu a fost disponibil multă vreme. Dinamo nu are deocamdată un titular cert pentru acest post, probabil pretinde să-l dezvolte în persoana lui Mihai în următoarele luni, problema este că dacă nu vom reuși ne trebuie transferuri, iar până atunci vom avea mereu un punct vulnerabil la centrul terenului. We miss you, Patrick Olsen!

 

Mijlocaș creativ: ocupantul indiscutabil al acestui post este Cătălin Cîrjan. Apreciez și la el o creștere în evoluții, sezonul trecut era extrem de intermitent, pe când acum am văzut multe meciuri la care a dus echipa în spate. Principala sa problemă este faptul că, de multe ori, este singurul responsabil de crearea jocului nostru ofensiv, o misiune care uneori este prea mult pentru el. Fane Grigorie îi avea pe Iulian Tameș sau Zicu; Cătălin Munteanu pe Denis Șerban sau Adrian Cristea, dar Cirjan nu are pe nimeni, e singur. Realmente nu are nici măcar o rezervă de același profil cu excepția lui Milanov. Pentru a maximiza randamentul său ne trebuie întăriri care să preia din atenția adversarului, fapt care va genera mai multe oportunități ofensive pentru echipă.

 

Extreme: la acest post și la cel de atacant nu o să enumăr jucători din trecutul clubului, diferențele sunt atât de mari încât nu are rost. Mazilu, Musi, Soro, Armstrong, Caragea, Karamoko… numeric suntem acoperiți. Valoric în schimb suntem… limitați. Deocamdată doar Musi a arătat că este un titular cert, dezechilibrant, generator de faze periculoase. Mazilu se caută, Soro nu are un post definit, mai degrabă evoluează în centru, Karamoko e inconstant, Caragea a mai evoluat, dar nu face față ca titular, iar Armstrong e prea liniar, știe doar fuga pe spații și centrare, foarte rar produce un gol sau un dribling. Pe termen scurt ne descurcăm, mai ales că una dintre extreme este jucătorul U21, unde chiar stăm bine, dar dacă vrem performanță ne trebuie jucători mai percutanți în atac.

 

Atacant: Dinamo cu un atacant de calitate era liderul campionatului cu un avans de 4-5 puncte. Atacul nostru a suferit mult, am pierdut extrem de multe puncte din cauza ratărilor neverosimile din atâtea meciuri pe care le-am avut în mână. Perica este un Politic 2.0, un pacient permanent inutilizabil. Karamoko se chinuie pe acel post, are succes doar cu echipele modeste, iar Pop, cu toate că a dat la Cluj și la Craiova goluri decisive, este a treia variantă în contextul dat, asta ar trebui să ne spună destule. Nevoia unui atacant serios este vitală dacă vrem în cupele europene, sper să-l găsim în această iarnă.

 

Jucătorul U21: stăm cel mai bine din campionat la acest capitol. Nimeni nu are 3 soluții la nivelul lui Musi, Mihai și Mazilu, problema noastră este să-i ținem pe toți 3 sănătoși. De asemenea, avem o lungă listă de tineri pe la alte cluburi, unii dintre ei evoluează constant, are de unde să răsară un nou aspirant la acest post.

 

Cunoaștem deja obiectivele de transfer ale clubului: doi fundași centrali, unul stânga și un atacant. Cu aceste plombe apărarea ar trebui să fie extrem de solidă până la vară, cu puțin noroc, vom avea de acum încolo mereu dubluri în apărare și titulari competenti pe toate posturile. De la mijloc în sus încep problemele, avem nevoie de transferuri în toate ariile ofensive, ne trebuie jucători mai determinanți în ultimii 30 de metri.

 

Lotul actual este superior celui din sezonul trecut, acum avem rezerve, unele meciuri au fost salvate de aceste rezerve, iar numărul uriaș de accidentări nu a mai fost atât de problematic pentru echipă. Cu acest lot plus eventualele veniri ar trebui să terminăm mai sus ca în sezonul trecut. Din păcate, senzația dată de conducere este că nu vor forța acum luarea titlului, chiar dacă avem un culoar foarte bun pentru asta. Dacă o să reușim să-l luăm va fi mai mult noroc sau incapacitatea adversarelor noastre, nu efortul concret și susținut al conducerii pentru a atinge obiectivul. Atât se vrea deocamdată, un loc 3-4, o participare in Conference League, nimic altceva.

 

Dinamo a devenit o echipă respectată de arbitrii, am crescut și la nivel instituțional. Așa cum scriam ieri pe site, Szabolcs Kovacs la Galați, alături de Colțescu la meciul tur cu UTA, au fost cam singurii arbitrii care ne-au furat. În 21 de meciuri e un palmares acceptabil, mai ales că au fost și meciuri la care am fost favorizați (eliminarea lui Armstrong la Craiova sau acel penalti cu Metaloglobus). Dinamo nu are nevoie de arbitraje să câștige, nici pe departe, dar nici nu mai este furată ca în ultimii ani.

 

O să dau din casă ceva, cu acordul celui implicat, desigur. Un foarte bun prieten este un fel de organizator de evenimente, unele dintre ele de natură politică. A participat la organizarea campaniilor pentru primăria din București, unde l-a cunoscut personal pe Hopincă. Noi doi știam cu vreo două săptămâni înaintea ProSportului de finanțare stadionului Dinamo de către primăria de sector.

 

Dinamo a fost lăsată să cadă intenționat, poate poate puneau niște băieți mână pe terenurile alea din parcul sportiv care valorează sute de milioane de euro. Totuși, acum câțiva ani, un grup de oameni au întreprins procesul opus. La Dinamo nu au apărut finanțatori peste noapte după zeci de ani de așteptare… întâmplător, fix când eram în buza falimentului în liga secundă. Badea a fost înlăturat de un proces început de ministra Carmen Dan, Negoiță nu mai are nicio influență sau putere de decizie, dar sponsorizează clubul. Au apărut mulți alți sponsori mici, arbitrii nu ne mai fură, stadionul se va face, Ionuț Popa a ridicat multe secții ale clubului sportiv… tot acest interes brusc pentru Dinamo, care ne-a ridicat din mocirlă, care ne-a rezolvat probleme pe care le aveam de decenii… toate astea nu sunt întâmplătoare. Procesul e mai lent decât ne-am dori noi, dar Dinamo peste câțiva ani va domina în totalitate sportul în România, nu doar fotbalul.

Da o nota
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
(14 voturi)
  • 504 Comentarii
  • Login
  • Inregistreaza
  • Ordonare Cel mai recent
    • Cel mai bun
    • Cel mai popular
    • Cel mai recent
    • Cel mai vechi

 

 

POLITICA DE COMENTARII

SUNTEȚI BINEVENIȚI SĂ COMENTAȚI. APRECIEM COMENTARIILE VOASTRE, PENTRU CĂ ELE REFLECTĂ O RĂSPÂNDIRE LARGĂ A GÂNDURILOR ȘI OPINIILOR. DAR, DINAMOMANIA.EU NU ÎȘI ASUMĂ RESPONSABILITATEA PENTRU COMENTARIILE POSTATE DE UTILIZATORI. ACESTEA FIIND SPUSE, VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAȚI DECENȚA ȘI UN LIMBAJ CIVILIZAT.

Trebuie sa te loghezi...
Useri in conversatie:
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • Acest comentariu este depublicat.
    Lucas
    • Senior
    · 17:00 07/01/2026
    meciul e online pe gsp:
    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/dinamo-young-boys-berna-primul-amical-al-iernii-antalya-888749.html
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Johnn.N.
    • DM Fan
    · 16:52 07/01/2026
    Repriza solida cu elvetieni.Frumos golul lui Karamoko.Il asteptam si in campionat.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    GabiGTP
    • DinamoManiac
    · 16:51 07/01/2026
    Prima repriză excelentă cu Young Boys, pe care i-am dominat cam 40 din cele 45 minute. 2-0, goluri Stoinov și Karamoko.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 16:00 07/01/2026
    @cipin85

    1. Corect si ei vor. Dar in momentul de fata noi putem aduce un singur jucator strain, deci trebuie sa ne uitam dupa jucatori romani, care sa fim seriosi sunt putini de o oarecare valoare si scumpi. Te intreb acum pe tine ce variante de jucatori romani ai pentru posturile de fundas central si atacant? Cred ca iti vei raspunde rapid singur de ce nu au venit jucatori pe posturile respective. Si in toamna au incercat cu matei ilie si coubis dar nu au putut, ce puteai sa faci? Sa iei jucatori de dragul de a ii lua, doar ca sa fie la numar?
    2. Nu poti sa spui de perica ca in primavara nu a aratat bine, nu ar fi corect, omu a dat cateva goluri in play off si a aratat decent, era de asteptat sa fie si mai bun dupa cateva luni de acomodare. La pop pot sa iti dau partial dreptate, dar in vara omu avea doar 6 luni la club, plus ca e roman, era normal sa ii dai sanse in continuare. Pe acelasi principiu uite soro ce fel a inceput sa joace.
    4. Acum 20 de ani aveai buget cel putin dublu fata de acum, iar bugetele de atunci au crescut considerabil.

    Si crezi ca Kopic accepta chiar orice jucator? Repet te provoc sa vii cu variante de jucatori romani care crezi ca ar fi acceptati si de kopic?
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 15:59 07/01/2026
    @tipster
    Nu am zis ca mi se.pare in regula, am zis doar ca probabil declarația lui Boateng este normala avand in vedere ce a declarat si Nicolescu.
    Anume ca au pregătit o oferta și urmează negocierea propriuzis.
    Daca citesti posturile mele anterioare ai sa vezi ca am afirmat acum vreo doua luni ca mi se pare o tâmpenie sa astepti ultimele 6 luni, in loc sa-ti asiguri inca din vara fie prelungirea contractului, fie un înlocuitor.
    Eu chiar am zis ca as fi cautat echipa pentru Boateng, daca nu mai vroia sa semneze, asa incat sa poti obtine niste bani pe care sa-i investesti intr-un înlocuitor.


    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    thori
    • DM Fan
    · 15:50 07/01/2026
    ah, pe caragea nu l-am observat. oricum nu as fi zis nimic de el, de mama lui...
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 15:47 07/01/2026
    @thori stii cum e la noi, l-a piscat un tantar aseara il vedem in martie pe banca.
    N-au anuntat nimic de Pop, pare ca avem negocieri cu Otelul pentru imprumutul lui Caragea (nici el nu-i pe banca azi).
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    thori
    • DM Fan
    · 15:39 07/01/2026
    @tipster
    da' pop? unde e pop? sunt putin ingrijorat...
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    thori
    • DM Fan
    · 15:35 07/01/2026
    tocmai am citit un interviu cu gemenii irimaia. cica nu ar ezita sa plece la o echipa cu un obiectiv mai mare decat la dinamo, ca un progres in cariera lor bogata de rezerve. pai deocamdata nici la metaloglobus nu rup gura targului. sunteti liberi sa plecati oriunde vreti, baieti, daca la dinamo va pute.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Niculescu23
    • DinamoManiac
    · 15:30 07/01/2026
    @raducelfrumos dar sa il dam mai intai afara si il luam dupa cand incepe campionatul si nu putem aduce nimic in lot. O noua strategie originala patentata de maretul nostru lider, nicolescu. A reusit cu Milanov, de ce nu ar putea si acum?
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 15:21 07/01/2026
    amicalul incepe la 16

    Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Mărginean, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Karamoko, Soro. Rezerve: Sandu – Licsandru, Musi, Perica, Mazilu, Mihai, Soare, Kyriakou, Toader, Ikoko, Țicu. Antrenor: Zeljko Kopic
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    raducelfrumos
    • DinamoManiac
    · 15:02 07/01/2026
    Noi iarăși rămânem la “ținte mărețe” și nici un transfer…
    Parcă văd ca transferul de iarna va fi Perica care își va reveni “miraculos” in primăvara să dea ceva mai multe goluri. Nu știu cine sunt scouteri și negociatori la Dinamo dar nu fac treabă bună deloc
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    cipin85
    • DinamoManiac
    · 13:54 07/01/2026
    @Cezar1992

    Asa e..exista critica. Dar mai exista urmatoarele:

    1. In sept au zis ca vor face 3-4 transferuri. S-au facut zero.
    2. In vara se stia ca Perica si Pop nu sunt ceea ce trebuie, am ajuns ca Boateng sa aiba la fel de multe goluri din actiune precum ei :)) Aproape.
    3. Echipa are doar 2 fundasi centrali.
    4. Da, suntem departe de ce eram acum 2 ani dar departe si de ce eram acum 20. De ce ne raportam mereu la ce a fost mai rau? E vina mea ca au jucat baraj cu buget de locul 8?

    Acum intrebarea e...ca o fi pt locul 3, ca o fi pt a lua cupa, ca o fi pt a nu te face de ras in play-off sau pt titlu....cum pisici sa nu ceri transferuri?!!!

    Kopic cere transferuri la fiecare interviu...NICI EL NU GANDESTE?

    In plus..nu e gresit sa ceri. Nu e eronat sa pui presiune. Se scrie pe net...wow...a luat careva foc? s-a trezit careva cu suporterii in dormitor cantand "Ada ba jucatori!" ?
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    _ge
    • DinamoManiac
    · 13:46 07/01/2026
    Azi meci la 16:00 cu Young Boys Berna, locul 5 în Superliga elvețiană https://www.youtube.com/watch?v=usnA9r5cClY
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 13:45 07/01/2026
    @tipster Da sunt nascut in 1992, dar performante gen anii 80 nu vei mai avea niciodata in romania, nu numai la Dinamo. Comparatii cu acele vremuri chiar nu isi au rostul in conditiile in care fotbalul s a schimbat din toate punctele de vedere. Concurenta care exista in anii 80, 2000 nu se compara cu ce este in 2026. Sunt tari care nu existau si acum vin si iti dau cu terenul in cap cu echipele lor. Ca o pararela noi ca romani noi chiar credem ca avem sanse cu echipa nationala cu turcia. Cam pe acolo se duce realismul nostru ca tara. Noi nu putem sa realizam nivelul la care suntem si ca sa revenim la nivelul anilor 80 ai nevoie in primul rand de bani. Cum financiar nu ne putem nici macar apropia de nivelul actual al fotbalului actual care conteaza nu iti ramane decat varianta actuala a noastra. Cu posibilitatile pe care le avem sa incercam sa crestem treptat atat sportiv cat si financiar. Si actuala conducere mi a aratat ca poate. Desigur poate anumite lucruri se pot face mai bine sau poate ritmul de dezvoltare nu e la fel de rapid ca la alte cluburi de succes din range ul nostru, dar ce avem cert in momentul de fata, avem o echipa care joaca poate cel mai bun fotbal din tara, avem un lot tanar cu potential de dezvoltare. De aici trebuie sa plecam cand aruncam verdicte gen e varza nicolescu si etc, sa intelegem de unde am plecat si unde am ajuns cu posibilitatile noastre, si ce se poate face realist ca sa depasesti acest nivel. Cert este ca realist avem un anumit prag financiar si nu vom putea sa aducem principalele optiuni de transfer pe care ni le dorim si acest murmur pe care il cream nu face decat sa creeze o presiune care nu ajuta la nimic.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 12:45 07/01/2026
    @cipin85 Una e sa speri, ceea ce si eu fac, alta e sa incepi sa critici tot pentru ca se fac/nu se fac anumite transferuri. Sa ceri sa fortezi anumite transferuri in contextul in care bugetul nu iti permite, da spun cu tarie ca lumea nu gandeste si uita prin ce am trecut. Si am si exemplificat, noi in momentul asta avem un anumit buget de salarii, ca sa iei anumiti jucatori care iti depasesc range ul presupune automat sa le cresti si altora salariile, iar daca tu nu poti sa sustii a la long acele salarii, ce rost are? Poate cineva sa garanteze ca anumite 2-3 transferuri aduc titlul si participarea intr o grupa europeana?
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 12:22 07/01/2026
    @albsirosu sa inteleg ca ti se pare in regula ca unul din cei mai importanti jucatori din echipa sa nu fi primit inca o oferta concreta de prelungire desi a intrat deja in ultimele 6 luni de contract?
    Ti se pare normala o astfel de abordare din partea clubului?

    @Cezar1992 daca esti nascut in 1992 asta e motivul pentru care nu intelegi. Chiar nu vreau sa para un atac sau o ironie la adresa ta ca nu e cazul. Majoritatea userilor care scriu aici si sunt nemultumiti au vazut pe viu Dinamo incepand din 80 incoace, au o anumita varsta, alte pretentii si timp mai scurt ramas sa vada un alt mare Dinamo. Daia suntem nerabdatori si pretentiosi. Iarta-ne ca tot alb-rosu simtim.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    cipin85
    • DinamoManiac
    · 12:09 07/01/2026
    Daca Stoinov chiar are 1.5 mil clauză de transfer...cum dracu.

    @Cezar1992
    Înseamnă că ai citit degeaba. Cei care speră la titlu o fac in contextul in care Rapid arata stângăcii iar FCSB e la 7 puncte distanță. CFR e out din playoff.

    Contextul îți dă speranțe (eu nu sunt de acord) nu valoarea echipei neapărat. De asta se și cer transferuri.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 05:10 07/01/2026
    Ma tot uit si pe aici si pe facebook la comentarii ale dinamovistilor si efectiv nu pot sa inteleg ce e in capul multora, cum gandesc, cum efectiv uita unde eram acum 2-3 ani. Deja in mintea multora Dinamo trebuie sa se bata la titlu si uita totusi nivelul financiar la care suntem si arunca vorbe de dragul de a le arunca. Noi in momentul de fata chiar daca am progresat la nivelul financiar noi nu putem sa luam fata unor echipe precum fcsb, craiova, rapid (si poate cine stie u cluj sau chiar si cfr care totusi are probleme acum) cand vine vorba de jucatori romani sau din campionatul nostru. Iar noi in momentul de fata trebuie sa ne acoperim cu jucatori romani, care sunt si scumpi si fara valoare sau fara mare lucru demonstrat si in niste limite financiare. Spre exemplu am facut praf conducerea ca l a adus pe ticu, dar va intreb ce alternative de romani aveai la fundas stanga, in conditiile in care oprut ajunge la maxim 10k, ca doar nu aduceai pe cineva rezerva sa ii dai mai mult. Un alt exemplu de acum vad ca e coubis, care in afara de juniori nu a jucat pe nicaieri, cat puteai sa ii dai salariu unui fundas pe care sa il tii rezerva, ca nu avea cum sa ia fata lu stoinov si boateng. Si mai trebuie sa tii cont si de restul din lot si salariile lor ca nu poti sa ii dai lui coubis 15k cum probabil ca a primit de la u cluj in conditiile in care nu stiu cati jucatori au 15k la noi in lot.
    Mai bine am incerca sa apreciem ce avem bun in acest moment si progresele facute in scurt timp si sa venim mai multi pe stadion si sa contribuim la cresterea bugetului ca sa putem sa ne batem cu restul. Mie unul imi place ce s a facut la Dinamo intr un an jumate si drumul e care suntem. Majoritatea transferurilor au confirmat, avem un lot tanar cu multi jucatori chiar si titulari dintre tineri sau care sunt variante bune de rezerva, avem acelasi antrenor de 2 ani, o structura admistrativa care lucreaza din ce in ce mai bine, departament de scouting, un buget stabil, un proiect destul de clar, unul din cele mai frumoase jocuri din canpionat. Ce vreti mai mult in acest moment? Comparați si cu restul echipelor, craiova are ani de zile de investitii si abia anul asta a ajuns intr o grupa europeana, rapid are cel putin 2 ani inaintea noastra si mai mult de playoff nu a prins. Hai sa incercam sa fim realisti, toti vrem un Dinamo puternic, dar mai avem de asteptat, important este ca suntem pe un drum corect fara sa aruncam bani pe care nu ii avem doar ca sa incercam sa ne batem la niste obiective care momentan nu sunt sustenabile.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Niculescu23
    • DinamoManiac
    · 01:12 07/01/2026
    Kopic a zis ca il vrea si in iarna, nu conteaza ca ne-a refuzat. Iar tu crezi ca Nicolescu nu a incercat sa il transfere (imprumute se relateaza) si acum? Pai scuza-ma, esti papagal, nu dobermann. Numai bine
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    dobermann
    • User
    · 22:45 06/01/2026
    @Niculescu23 nimeni de la Dinamo nu a confirmat o noua oferta pentru Cubis. Doar presa. Daca tu pui botul, e treaba ta.

    Cat despre Marginean...daca e cel de anul asta, ai dreptate cu mentiunea ça a fost folosit ça jucator se lot, pe mai multe pozitii, dupa accidentare. Pe orice post a fost mediocru. Dar nu a jucat pe postul lui: 8.


    Anul trecut p2 pozitia lui chiar a fost bun.

    În rest... Sa fii sanatos !!!😜
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Pa110n
    • DM Fan
    · 22:12 06/01/2026
    Pe cubis ăla nu l-aș mai lua nici dacă s-ar propune el la Dinamo. Oricum, daca el crede că are mai mari șanse la Cluj decât la Dinamo să-și lanseze o cariera... e cu vaca.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Niculescu23
    • DinamoManiac
    · 21:45 06/01/2026
    Pai dc mai insisti pt Coubis cand ti-a dat flit deja de 2 ori, treci mai departe.
    Marginean pt mine e un jucator cel mult mediocru, gasesti ca el o multime in ligile noastre. Dar e inca tanara speranta la 25 ani, sa mai avem rabdare

    Da, e o strategie incredibila asta cu data iama prin infirmerii: astept sa scoata cartea Nicolescu si sa vad modelul replicat in toata lumea.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    dobermann
    • User
    · 20:51 06/01/2026
    Scuze pentru corectorul ce ma transforma intr-un analfabet.😜
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    dobermann
    • User
    · 20:49 06/01/2026
    @Niculescu23 ai un vocabular de tot kkt-ul. Nimeni nu se pisa pe noi. Cubis are impressionnant de mare jucator iar la Dinamo daca venea era ceea ce este...o speranta, un proiect. Astazi Boateng e titular de drept chiar daca o sa decida sa place. Cubis...nu are fi decat o varianta de réserva astazi cu sanse mari ça el sa nu confirme precum Pascalau. Atitudinea clubului este ok.

    Marginean a fost super pana la accidentare si pana sa tôt schimbe rolul. Investitia in el este ok si de viitorul.

    Ticu e venit cu un risc minim pe un post unde daca nu da randament intra Dany si pleaca fara sa puna în pericol bugetul. Si accepta statutul de réserva. Daca-si revine ...ii poti sa drumul lui Oprut si ai un nouveau titular.

    Mazilu...aici chiar e poker. Si asta eu apreciez. Oamenii ce conduc Dinamo si-au asumat un risc se minim 400 de mii se coco pentru el. Strategic vorbind e un risc asumat pentru ça daca-si revine...asta o sa fie cel mai taré din Romania. Déjà atata ça are apucaturi. Daca din pacate nu-si revine, pierdem 400 K. Cazul asta si cel al lui Ticu trebuie sa va arate ça bani sunt dar în mana unora oameni destepti. Cocalarii si fanii lui jiji nu vad nimic si urma ça vezi Doamne "noi suntem Dinamo!!!! E simplu de banii altora.


    Hai Dinamo !!!
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 20:20 06/01/2026
    @tipster
    De fapt Nicolescu nu a spus ca negociază, ci doar ca au pregatit o ofertă specială, peste ceea ce oferă in mod normal clubul.
    Din ce a mai declarat pana acum, nu reiese decat ca au fost discuții, probabil mai mult informative asa incat sa poată propune ceva concret.
    De aceea cred ca este normal ca Boa sa spuna ca abia așteaptă să vadă care este oferta.

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 18:37 06/01/2026
    @cipin85
    Pai nu știm care sunt jucătorii aia necesari ca sa tremini pe 3.
    La fel de bine poti termina pe 3 si cu actuala garnitura daca toti sunt apti si in forma maximă.
    Eu nu cred ca ai investi mai mult decat cateva sute de mii pentru locul 3 in contextul actual.
    Si eu sunt curios ce or sa mai facă cu restul de transferuri...
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Niculescu23
    • DinamoManiac
    · 18:02 06/01/2026
    Sa dai 400k+ pe Marginean si sa zici ca nu sunt bani mi se pare ridicol. La fel pt Mazilu.

    Coubis se pisa pe noi, cine nu o face? Mailat prefera botosani, sotiile fotbalistilor se pare ca vor provincie dar nu Bucuresti. Sau nu la noi, om fi intr-o zona mai rau famata. Nicolescule, esti vai mortii tai
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    aditzuuu
    • DM Fan
    · 16:40 06/01/2026
    Coubis asta, pe mine nu prea m-a incantat niciodata sincer sa fiu. Dar rusinos oricum.. orice echipa din mamaliga 1 ne poate sufla jucatorii daca isi doresc
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    dinamo_fara porcea_
    • DinamoManiac
    · 16:38 06/01/2026
    Nu sunt bani.Poate cu noul stadion sa vkna si cineva cu bani la echipa,abia atunci ne putem bate la titlu cu adevarat.Ceea ce facem noi acum e supravietuire.
    Nu ne putem lupta ptr acelasi jucator cu fcsb,CraiovaRapid,Cfr sau U.Nici cu Pitesti.Si atunci de ce avem pretentia sa terminam inaintea lor?
    Boateng zice ca asteapta oferta clubului!!!Wtf?Ce asteptam?Paraschiv zice ca nu a vorbit nimeni de la Dinamo personal cu el,doar cei de la Rapid.Wtf?
    Ofertam doar ne nu putem lua,facem oferte la misto doar ca sa ne aflam in treaba.
    • Share
  • ←  Anterior
  • 1
  • ...
  • 11
  • 12
  • 13
  • ...
  • 17
  • Urmator  →
Pentru a putea citi comentariile, trebuie sa va logati.

---

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii şi cu politica de utilizare a cookie-urilor. Citeste mai mult

Am înțeles

Site-ul www.dinamomania.eu utilizează cookie-uri pentru a oferi vizitatorilor săi o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate intereselor fiecărui vizitator. Vă prezentăm mai jos informațiile necesare pentru a vă aduce la cunoștință detaliile legate de plasarea, utilizarea și administrarea cookie-urilor utilizate de site-ul www.dinamomania.eu

Similar, în mediul online, există și alte site-uri, pagini personalizate inclusiv pe platforme ale terțelor părți (cum ar fi Facebook sau YouTube) și aplicațiilor accesate sau utilizate prin asemenea site-uri care sunt operate de sau în numele DinamoMania și care folosesc cookie-uri conform celor prezentate mai jos.

 

Aplicabilitatea acestei Politici

Această Politică se aplică site-ului www.dinamomania.eu

De asemenea, pentru identitate, informațiile din acest document se aplică și altor platforme online care sunt operate de sau în numele DinamoMania.

Utilizând acest site și alte site-uri DinamoMania, sunteți de acord cu modul de utilizare de către noi a cookie-urilor, în conformitate cu această Politică privind utilizarea lor.

Dacă nu sunteți de acord cu modul nostru de utilizare a cookie-urilor, trebuie să setați corespunzător setările browser-ului dumneavoastră.

Decuplarea cookie-urilor pe care le utilizăm ar putea afecta experiența dumneavoastră ca utilizator pe acest site și pe alte site-uri DinamoMania.

 

Ce sunt cookie-urile?

Cookie-urile sunt fișiere de mici dimensiuni, formate din litere și numere, care vor fi stocate pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează internetul.

Cookie-urile sunt instalate prin solicitarea emisă de către un web-server, unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome, Firefox etc).

Cookie-urile sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu pot accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 părți: numele și conținutul sau valoarea cookie-ului. Durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat web-serverului respectiv.

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.

Există 2 categorii mari de cookie-uri:

  1. cookie-uri de sesiune: sunt stocate temporar în dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta să le memoreze până când utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau închide fereastra browserului;
  2. cookie-uri persistente: sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament și sunt activate din nou când vizitați site-ul care a creat acel cookie specific. Cookie-urile persistente le includ și pe cele plasate de un alt website decât cel pe care il vizitează utilizatorul la momentul respectiv. Acestea sunt cunoscute sub numele de “third party cookies” respectiv cookie-uri plasate de terți.  Acestea memorează interesele unui utilizator pentru a livra publicitate cât mai relevantă pentru acesta. 

 

Care este durata de viață a unui cookie?

Durata de viață a unui cookie poate varia semnificativ, în funcție de scopul pentru care acesta este plasat. Unele cookie-uri sunt menite unei singure utilizări (cum este cazul cookie-urilor de sesiune), prin urmare nu sunt menținute odată ce utilizatorul părăsește site-ul. Alte cookie-uri sunt menținute și reutilizate de fiecare dată când utilizatorul revine pe site (cookie-uri persistente). Totuși, cookie-urile pot fi șterse de utilizator în orice moment prin utilizarea setărilor browser-ului.

 

Ce sunt cookie-urile plasate de terți?

Unele secțiuni de conținut ale unor site-uri pot fi furnizate prin cookie-uri ale terților cum este cazul unei reclame. Astfel de cookie-uri pot fi plasate pe site și sunt denumite cookie-uri plasate de terți întrucât nu sunt plasate de proprietarul site-ului. Astfel de terți sunt la rândul lor obligați să respecte reglementările legale aplicabile și politicile de confidențialitate ale proprietarului site-ului respectiv.   

 

De ce sunt cookie-urile importante pentru internet?

Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experiențe de navigare prietenoase și adaptată preferințelor și intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele site-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți mai primi publicitate online – ci doar că aceasta nu va mai putea ține cont de preferințele și interesele dvs, evidențiate prin comportamentul de navigare. Exemple de întrebuințări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

  1. Conținut și servicii adaptate preferințelor utilizatorului – categorii de produse și servicii;
  2. Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – reținerea parolelor;
  3. Reținerea filtrelor de protecție a copiilor privind conținutul pe Internet (opțiuni family mode, funcții de safe search);
  4. Limitarea frecvenței de difuzare a reclamelor – limitarea numărului de afișări a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site;
  5. Furnizarea de publicitate mai relevantă pentru utilizator;
  6. Măsurarea, optimizarea și caracteristicile de Analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conținut este vizualizat și modul cum un utilizator ajunge pe un website (exemplu: prin motoare de căutare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile derulează aceste analize ale utilizării lor pentru a îmbunătăți site-urile în beneficiul user-ilor.

 

Ce tipuri de cookie-uri folosim?

Accesând acest site se pot plasa următoarele tipuri de cookie-uri:

– de performanță a site-ului: acestea rețin preferințele utilizatorului pe acest site;

– de analiză a vizitatorilor: acestea ne spun dacă ați mai vizitat acest site până acum; browserul ne va spune dacă aveți acest cookie, iar dacă nu, vom genera unul;

– pentru geotargetting: acestea sunt utilizate de către un soft care stabilește din ce țară proveniți, sunt complet anonime și sunt folosite doar pentru targetarea conținutului; 

– de înregistrare: acestea ne anunță dacă sunteți înregistrat sau nu, ne arată contul cu care sunteți înregistrat și dacă aveți permisiunea pentru un anumit serviciu;

– pentru publicitate: pe baza acestora putem afla dacă ați vizualizat sau nu o reclamă online, ce tip de reclamă și cât timp a trecut de când ați vizualizat această reclamă. 

 

Cookie-urile conțin date personale?

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale pot fi colectate prin utilizarea Cookie-urilor doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator.

 

Cum puteți modifica setările cookie din browser-ul dumneavoastră?

1. Ștergerea Cookie-urilor

Aplicațiile folosite pentru accesarea paginilor web permit salvarea Cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel incât administrarea automată a Cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când Cookie-uri sunt trimise către terminalul său. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a Cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web). Limitarea folosirii Cookie-urilor poate afecta anumite funcționalități ale paginii web.

Majoritatea browserelor oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în “opțiuni” sau în meniul de “preferințe” al browserului tău.

Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteți folosi opțiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.

Cookie settings in Internet Explorer

Cookie settings in Firefox

Cookie settings in Chrome

Cookie settings in Safari

Pentru setările cookie-urilor generate de terți, puteți consulta și site-ul:

http://www.youronlinechoices.com/ro/

 

Link-uri utile

Pentru a afla mai multe informații despre cookie-uri și la ce sunt utilizate, recomandăm următoarele linkuri:

Microsoft Cookies guide

All About Cookies

http://www.youronlinechoices.com/ro/

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/date-cu-caracter-personal/legea-privind-prelucrarea-datelor-cu-caracter-personal-si-protectia-vietii-private-in-sectorul-comunicatiilor-electronice/oug-13-2012.html

 

În cazul în care doriți să ne adresați orice solicitare cu privire la detaliile de mai sus, vă rugăm să ne contactați în scris accesând formularul de contact la adresa https://www.dinamomania.eu/contact. Pentru a putea accesa sectiunea de contact, trebuie sa aveti cont creat pe acest site.

Bloguri DinamoMania

  • Qatalanic (117)
  • Discobolus (15)
  • DinamoMania (136)
  • Emanuel97 (94)
  • Touchline (32)
  • Chirurgul (26)
  • Circus (11)
  • Clash (10)
  • Merlyn (17)
  • iNostri (3)

Media D.M. By Rew

  • Dinamo - Dunarea Calarasi 1-1 Dinamo - Dunarea Calarasi 1-1
    Etapa 12, campionat 2018-19, 22 octombrie 2018, Stadion Dinamo.
  • fcsb - Dinamo 3-3 fcsb - Dinamo 3-3
    Etapa 2, Liga 1 2018-19, 29 iulie 2018, Arena Nationala
  • Sepsi OSK - Dinamo 2-0 Sepsi OSK - Dinamo 2-0
    Et. 7 play-out, Liga 1 2017-18, 30 aprilie 2018, stadion…
  • Astra - Dinamo 2-0 Astra - Dinamo 2-0
    Etapa 26, Liga 1 2017-18, 24 februarie 2018, stadion Marin…
  • Dinamo - fcsb 2-2 Dinamo - fcsb 2-2
    Etapa 25, Liga 1, 18 februarie 2018, Arena Nationala

Ultimele Articole

  • Seria s-a rupt la Mioveni Seria s-a rupt la Mioveni
  • Ilie Datcu Ilie Datcu
  • Liderul leneș Liderul leneș
  • Am exagerat, stam binisor. Am exagerat, stam binisor.
  • Mâncând de sub unghii și sugând măselele Mâncând de sub unghii și sugând măselele

Last Self ArticlesArticole create de useri

Ilie Datcu
SELF PUBLISHER /
05-10-2026
/ by iuliu
Citeste articol
Eternele Necunoscute - partea I
SELF PUBLISHER /
03-04-2024
/ by Dumitrache no. 9
Citeste articol
Dinamo si cateva repere
SELF PUBLISHER /
23-09-2023
/ by Dumitrache no. 9
Citeste articol
Retrospectiva play off sezon Liga 2 2022 – 2023 si baraj
SELF PUBLISHER /
30-08-2023
/ by Vasy
Citeste articol
Retrospectiva sezonului regulat din Liga 2 2022 - 2023
SELF PUBLISHER /
30-08-2023
/ by Vasy
Citeste articol
  • Politica de utilizare cookie-uri
  • Politica de confidentialitate
Copyright © DinamoMania 2021 Toate drepturile rezervate. Custom Design by R.U.
YJSimpleGrid Joomla! Templates Framework official website
Emanuel97