Site-ul Suporterilor Dinamovisti

  • Home
  • Bloguri DM
    • iNostri
    • Qatalanic
    • Discobolus
    • DinamoMania
    • Emanuel97
    • Touchline
    • Clash
    • Chirurgul
    • Circus
    • Merlyn
  • Sondaj DM
  • FII AUTOR!
    • Articole publicate
  • Memorabilia
  • Media
    • Media Meciuri
  • Conectare
    • Creeaza cont
    • Logare/Delogare
    • Profil utilizator
Ultimele articole :
Seria s-a rupt la Mioveni > 
Ilie Datcu > 
Liderul leneș > 
Am exagerat, stam binisor. > 
Mâncând de sub unghii și sugând măselele > 
Fotbalul găinarilor mărunți > 
Despre lot si sistem > 
Cate New Dinamo mai inghitim? > 
Demisia, pacalicilor! > 
Ultimul sprint > 
Adauga un comentariu
Click to preview image      Cortina turului de campionat a fost trasă Fotbalul nu trădează

Fotbalul nu trădează

01 November 2025 Publicat de  emanuel97
Publicat in Emanuel97
Vazut de 10076 ori

     Cortina turului de campionat a fost trasă de Dinamo pe Arena Națională cu o victorie, una extrem de importantă, obținută după o revenire de la 0-1 în minutele de final. Astfel de desfășurări nu sunt comune echipei noastre, goluri decisive la ultima fază am mai dat, toate echipele reușesc acest lucru din când în când. Totuşi, o revenire cu două goluri după minutul 89 este ceva foarte rar, singurul caz relativ similar pe care l-am găsit este o victorie tot cu CFR, în Gruia, 2-3, cu goluri marcate de Marius Niculae în minutele 82 și 90, petrecută pe 5 noiembrie 2011.


Dinamo, cu toate că a făcut un meci bun, a scos mai mult decât i se cuvenea, CFR a avut două ocazii foarte mari ratate de Emerllahu, mingea lui Păun peste poartă la ieșirea lui Roșca sau alte apropieri periculoase de careul nostru. Desigur, noi am avut ocaziile noastre, dar am vrut să reflect contrastul din meciul cu Rapid, unde am dominat ostilitățile aproape permanent, fără a lua însă niciun punct.


Fotbalul ne-a dat înapoi ce ne-a luat atunci. Fotbalul este corect cu cei care încearcă, poate nu mereu sau nu imediat, pentru că sportul acesta depinde foarte mult de precizia în momente cheie, pe termen lung însă, o echipă curajoasă, îndrăzneață, ofensivă, care respectă principiile elementare de pregătire profesionistă, va avea mereu rezultate mai bune în comparație cu cei care nu fac asta.


Cel mai interesant moment al meciului pentru mine a fost acela când suporterii noștri l-au fluierat pe Stoinov pentru că nu-i dă mingea lui Opruț, care era demarcat în bandă. De la Stoinov au pornit însă ambele noastre goluri aseară.

 

Poza 1: La primul gol, CFR se mișcă foarte lent, noi am recuperat mingea în dreapta, CFR a dus acolo mulți jucători pentru a ne bloca. Stoinov primește la centru absolut liber mingea câștigată de ai noștri și pasează perpendicular la Karamoko. Continuarea o știm. Stoinov aici a urcat mult, doar 6 oameni din echipă se află mai sus ca el în terenul advers, aceasta fiind mai degrabă o poziție pentru Gnahoré. Fundașul nostru de 20 ani a judecat excelent faza.

La golul victoriei avem următoarea situație:

Poza 2: Stoinov refuză să-i paseze lui Opruț, decizia sa este însă cea corectă. La 20 de ani, cu oportunitatea unei victorii, în criză de timp, cu efervescența emoțională adusă de egalare, cu presiunea tribunelor asupra sa, acest tânăr înțelege că Opruț este prea izolat, vede că 7 jucători sunt pe partea dreaptă a terenului, unde am început din nou faza, astfel că așteaptă să ne așezăm corect în teren pentru un nou atac.

 

Poza 3: mingea ajunge la Gnahoré, perspectivele noastre ofensive fiind mai interesante. În primul rând, avem superioritate pe dreapta, un scenariu în care ar fi destul de simplu de dus mingea spre careu pentru o centrare.

 

Gnahoré nu dă din prima, ci așteaptă. Louis Munteanu rămâne în zona lui Stoinov, un mijlocaș de la CFR iese în pressing la Eddy în timp ce Caragea și Karamoko, aflați în zonă centrală, trag oameni după ei. Ultimul mijlocaș de la CFR stă departe de Soro pentru că vine și Ikoko absolut liber. Eddy vede spațiul, îi trimite lui Soro (poza 4).

 

Poza 5: Soro primește și are o linie de 4 coechipieri disponibili. Ikoko toată faza este variantă de pasă pentru centrare, Caragea și Karamoko sunt liberi pentru că abia acum mijlocașii CFR-ului se duc spre Soro, iar Milanov are o retragere pentru deruta și mai mult apărarea adversă.

 

Poza 6: mijlocașii CFR-ului nu-l atacă însă decisiv pe Soro, acesta fiind la marginea careului. Fundașii sunt ocupați cu Perica și Caragea, astfel că Soro capătă un culoar excelent pentru șut. De remarcat și poziționarea bună a lui Karamoko, disponibil pentru pasă.


Dinamo a trecut un hop important, un rezultat negativ probabil ne-ar fi lovit din punct de vedere moral, am fi rămas cu ideea că suntem echipa de anul trecut. Atunci au fost 24 de puncte în tur, acum 27. Atunci a fost un bilanț 6-6-3, acum 7-6-2. Returul avea să ne aducă 27 de puncte, ar fi extraordinar dacă și în acest sezon vom avea un punctaj superior în a doua jumătate, cert este că Dinamo a urcat o treaptă valorică.


P.S. Soro titular inter dreapta cu Miercurea Ciuc.


Forța Dinamo!

Da o nota
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
(10 voturi)
  • 1226 Comentarii
  • Login
  • Inregistreaza
  • Ordonare Cel mai recent
    • Cel mai bun
    • Cel mai popular
    • Cel mai recent
    • Cel mai vechi

 

 

POLITICA DE COMENTARII

SUNTEȚI BINEVENIȚI SĂ COMENTAȚI. APRECIEM COMENTARIILE VOASTRE, PENTRU CĂ ELE REFLECTĂ O RĂSPÂNDIRE LARGĂ A GÂNDURILOR ȘI OPINIILOR. DAR, DINAMOMANIA.EU NU ÎȘI ASUMĂ RESPONSABILITATEA PENTRU COMENTARIILE POSTATE DE UTILIZATORI. ACESTEA FIIND SPUSE, VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAȚI DECENȚA ȘI UN LIMBAJ CIVILIZAT.

Trebuie sa te loghezi...
Useri in conversatie:
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 12:03 21/11/2025
    @Razvanica

    Iti dau dreptate ca Gattuso se folosește de un argument matematic ca sa justifice o situație in care Italia are probleme si din alte motive.
    Nu are nici o relevanță sa compari sansele doar pentru locul 1 in doua situatii diferite, dintre care una propune si varianta locului doi pentru calificare.
    Este ca si cum vrei sa spui ca daca stai cu picioarele in frigider la 7 grade si cu capul in cuptor la 60, stai confortabil la o temperatura medie de 33, 5 grade.
    Din punctul de vedere al Italiei, considerata o echipă de top, cap de serie, prima urna valorică, etc, etc sansele ca sa termini pe primele doua locuri sunt mult mai mari, chiar si cu adversari mai puternici.
    Vorbim strict de sanse.
    Apoi nu are rost sa compari echipele de acum cu cele din 94 pentru ca este aproape imposibil.
    Vezi ce grupa am avut noi pentru CM98 de exemplu si iti dai seama ca sunt grupe si grupe.
    Tu iei in calcul doar conditii specifice, alea cele mai complicate, si tragi concluzia ca era mai greu la modul general.
    Eu spun ca din punct de vedere matematic sansele erau pur si simplu mai mari.
    Apoi întrebarea ta este mai degraba retorică, raportata la doua situatii complet diferite.
    Astazi ar fi imposibil ca Italia sa cada intr-o urna cu echipele pe care le enumeri tu, din 94, pur si simplu pentru sunt in urne valorice diferite fata de vremea respectivă.
    Apoi aveai o singura URSS, Cehoslovacie si Iugoslavie care ca si valoare sunt similare cu Cehia, Serbia si Rusia, la care se adauga acum Croatia, Ucraina sau BiH, care au valoare apropiata cu fostele.


    Ai mai introdus in ecuatie o chestiune care nu are legătură cu subiectul, in ideea sa întărești ceea ce ai vrut sa afirmi.
    Anii 80
    Ai prefecta dreptate, in anii 80 puteai sa tai liniștit locul ala de calificare, de aceea nici nu ne-am calificat la mondiale in anii aia!

    Dar nu au legătură cu anii 94 cand fosta Iugoslavie nu a participat si fosta URSS se diviza in bucățele si din echipa lor națională dispăreau jucatori afiliati la alte tari.

    De aceea una dintre cele mai mari realizări a echipei nationale, macar similara cu aia din '94, dupa parerea mea, este calificarea la Euro 84.
    In anii aia era aproape imposibil sa ajungi la Euro
    Suedia, Italia si Cehoslovacia in calificari cu calificare doar locul 1

    Noi in anii 90 am profitat de doua lucruri.
    O echipa buna si o situatie in care matematic aveai mai multe sanse
    Acum este pe dos
    O echipa mai slaba si cu sanse matematice mai mici.
    Situatie care la alt nivel este similara si Italiei.


    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Razvanica
    • DM Fan
    · 11:02 21/11/2025
    @albsirosu Asa, iar sa fii primul dintr-o grupa de 4 ai 25% probabilitate, iar ca sa fii in primele 2 dintr-o grupa de 7 ai 28% probabilitate, deci tot cam aia.

    Dar calculele astea care imagineaza o distibutie uniforma a calitatii echipelor, astea sunt vrajeala de care vorbeam. Cresterea numarului de tari in UEFA nu a crescut neaparat concurenta. Sa fii intr-o grupa cu Cehoslovacia nu era deloc acelasi lucru cu a juca contra Cehiei ori Slovaciei. Sa pici cu Iugoslavia sau URSS in anii 80, puteai sa tai linistit un loc de calificare de pe lista. Acum, in afara de Croatia care este in top de vreo 20 de ani, nu poti spune ca vreo tara din blocurile astea este in elita.

    Eu ti-am dat exemplul Italiei, pentru ca m-a enervat declaratia lui Gattuso. Lasam calculele dupa legea uniforma si ne prefacem ca stim fotbal: ce este mai greu, sa termini primul intr-o grupa de 5 cu Norvegia, Israel, Estonia, Moldova, sau sa termini in primele doua intr-o grupa de 6 cu Elvetia, Portugalia, Scoția, Malta, Estonia?

    Alt exemplu de grupa de calificare din 94: Norvegia, Anglia, Polonia, Olanda, Turcia, San Marino. Era usor sa fii in primele doua? Suedia, Bulgaria, Franta, Austria, Finlanda, Israel. Ce meci usor aveai in grupa asta?

    Astea sunt scuze pentru tari care nu au mai investit in fotbal si acum nu se mai califica. Daca ar fi ramas Iugoslavia, URSS, Cehoslovacia, ar fi fost Italia sau Romania in top 16 european in 2025? Din contra, ar fi avut chiar mai putine sanse de calificare.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 09:51 21/11/2025
    @Razvanica
    Nu inteleg care este vrăjeala?
    Ca tie ti se pare mai usor acum decat atunci?
    Iata un calcul matematic in care sunt sansele sa te califici cu 5 echipe de pe primul loc si cu 6 echipe de pe primele doua locuri.
    20% in primul caz
    33% in al doilea caz
    Ai sanse cu 70% mai mari in situatia cu 6 echipe si doua calificate
    Din punct de vedere matematic sansele sunt mai mici acum iar matematica nu este vrăjeala.
    Evident ca in context apar si variabile, de exmplu: valoarea de moment a echipelor cu care cazi in grupe.
    Dar totul, tot de la sansele matematice pleaca.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Razvanica
    • DM Fan
    · 23:56 20/11/2025
    L-am auzit si pe Gattuso cu vrajeala asta ca inainte se calificau primele doua, iar acum vezi doamne joaca baraj cele de pe locul 2. De ce nu ziceti si ca la momentul ala grupele de calificare nu erau de 4-5 echipe ca acum, erau de 6-7 echipe pana in 94. Din 98 s-a trecut la 5-6 echipe, cu locul 2 mergand la baraj. Sunt aproape 20 de ani de cand locul 2 joaca baraj...

    Hai sa comparam daca vreti. Pai noi in 94 am avut grupa cu Belgia, Cehoslovacia si Tara Garilor, in plus de Cipru si Feroe. Sa termini in primele doua era o performanta cel putin la fel de mare cu a termina pe primul loc peste Austria si Bosnia. In 94 Italia s-a calificat din grupa cu Elvetia, Portugalia, Scotia, plus Malta si Estonia. Crede cineva ca ar fi terminat Italia in primele doua intr-o astfel de grupa anul asta?

    Singura chestie aiurea la editia asta este ca au facut 3 tari organizatoare, le-au calificat automat pe toate, iar asta inseamna jumatate din continent in CONCACAF acolo. Nu puteau sa le scada alora numarul de locuri (si Europa o sa aiba 2 locuri in plus in 2030, cu Spania si Portugalia calificate direct), dar toate echipele decente din America erau calificate direct, deci te trezesti cu Curacao. Niste spagari la FIFA (tot asa ca si la noi in campionat, nu va faceti griji) care s-au grabit sa sara pe cacatul asta de propunere de organizare cu trei tari. La cum merg vizele de Canada si State in momentul asta, la cum se trece granita spre State dinspre Canada si Mexic, o sa fie fiascoul secolului. Asta pentru a da organizarea la doua tari pentru care nici nu conteaza fotbalul. Sa faci Rusia, Qatar si acum cacatul asta cu USA si Canada, este cea mai mare bataie de joc la adresa fotbalului.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 23:52 20/11/2025
    @rac2024
    Mi-a placut aia cu LOTR
    Asta ar trebui sa fie atitudinea.
    Ma gândeam la echipa Georgiei de exemplu, Au asa o nebunie frumoasa. Alearga ca nebunii si vin peste adversar indiferent cate goluri au luat dar macar sa dea si ei.
    As vrea sa vad si eu o echipă națională arțăgoasă, cu pumnul si bocancul in gatul adversarului, aruncandu-se cu capul înainte in lupta.
    Din pacate în țară asta sunt prea multi ipocriti mâncători de cacat in fenomen si nu ar recunoaște niciodată ca uneori poti sa pierzi un meci dar castigi o echipă, o națiune, un model pentru generații.
    Dace este sa pierdem macar as vrea sa-mi aduc aminte de un meci la care am fost mândrii de băieții aia cum au luptat si s-au sacrificat, cum le-a tremurat picioarele adversarului si s-a strecurat teama in stomacul lor.
    Chiar si pentru putin...

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 23:37 20/11/2025
    @hector
    :)))))
    Eu vorbeam de CM 94.
    Iugoslavia nu a fost primita in preliminarii.
    Fusese eliminată cu doi ani inainte si de la Euro desi era calificată.
    Iar cele 10 tari care si-au declarat independența fata de URSS nu au apucat sa intre la calificari pentru CM 94
    Toate ieșiseră din soviete in 92.
    Apoi pentru CM 98, dupa rezultatele anterioare, am fost cap de serie si am avut o gupa cu Irlanda, Islanda, Lichtenstein, Lituania si Macedonia.
    Unde am câștigat aproape tot, pt ca am făcut un singur egal.
    La ploaia aia din baraj am fost si eu la meci.
    Am avut o invitație pentru ca firma unde lucram era sponsor la echipa națională si nu m-a plouat
    :)
    Nu am înțeles niciodată ce a vrut sa facă Osterc ala.
    Eu tot continui sa cred ca a vrut sa centreze, in ciuda faptului ca nu era nimeni de la ei in careu
    In alta ordine de idei, nu prea aveai cum sa nu maresti numărul de locuri.
    In Europa se născuseră aproape 20 de echipe naționale in plus si cumva trebuia sa compensezi si prin restul lumii cu locuri.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    madaliques
    • DinamoManiac
    · 22:10 20/11/2025
    Daca poate face cineva o pregătire impecabilă a meciului,acela e Lucescu.Vom vedea,am avut 5 luni să pregătim un baraj cu Rădoi și ne-am făcut de cacao.Șanse mici,dar faptul că avem antrenor ne dă ceva speranțe.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    rac2024
    • User
    · 20:07 20/11/2025
    Pentru ce au decis sorții astăzi, e potrivită remarca lui Gimli, din LOTR: "moarte sigură, șanse minime de reușită"... , " ce mai așteptăm"?!??! .
    După ce ne-a servit "Strălucescu" în cele 2 consecutive, la o lună distanță, cu Austria și Bosnia, adică -una caldă și una "înghețată ", e sf să prindem noi taman peste 4 luni, 2 meciuri memorabile, la 5 zile distanță și în deplasare.
    Nu ne recomandă nimic în momentul de față pentru asemenea tur de forță.
    Da, dacă își fac adversarele ( bineînțeles, dacă trecem de Turcia) harakiri, cu ceva cartonașe roșii sau penalty-uri, se netezește drumul.
    Altfel, cu ce generație avem, fără talie, fără condiție fizică ireproșabilă, fricoasă,.fără individualități (care să-și asume în momentele delicate), puțin probabil să iasă ceva de poveste.
    Nu-i exclus să mai treacă încă pe atât până vom mai bifa o prezență la un CM.
    Din Mexic până în Italia au fost 20 de ani de așteptare.
    Apoi, din Franța '98 până la cel de anul viitor se vor face 28 de ani. Se poate fără probleme trece cu mult peste această perioadă.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Johnn.N.
    • DM Fan
    · 19:42 20/11/2025
    Turcia aceasta echipa imprevizibila care poate bate pe oricine in zi buna la Instanbul dar la fel de bine poate sa si piarda,logic la cum se prezinta plecam de acolo cu cel putin 4,insa pana in martie mai sunt 4 luni si se poate intampla orice.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 19:41 20/11/2025
    @albsirosu
    Aşa este, după cum zici. Iugoslavia n-a fost primită la Euro 1992, cu nenorocirile care se întâmplau acolo. Şi a venit Danemarca de pe plajă şi a luat titlul.
    În opinia mea, FIFA nu a procedat corect. A mărit numărul de echipe, pentru "extindere, globalizare". Pentru Europa trebuia să lase cum a fost atunci, adică primele 2 din grupe să se califice direct, fără nici-un baraj.
    Am fost la barajul cu Slovenia, în ghenă, în 2001. Nu ai idee cum a putut ploua în ziua aia, am avut un palton pe mine, s-a uscat după 3 zile. Când a egalat Contra, a luat foc stadionul. Degeaba, nu s-a mai putut. În tur, ţin minte că a fost pe 8 nov. (era ziua finului meu, Sf. Mihail şi Gavril), a luat Stelea golul ăla al doilea cum n-a luat niciodată, cum de-altfel nici Osterc (îţi dai seama că i-am reţinut numele pe retină) n-a marcat niciodată în halul ăsta (imparabil, din acel unghi). De atunci s-a început cu barajele astea de trei lei.
    Nu trebuia mărit nr. de echipe participante. Păi, peste 10 ani vor fi 100 de echipe
    Probabil ai văzut lista cu echipele calificate (de prin Asia, Oceania etc). Te doare capul. Din Africa sunt vreo 7, parcă.
    Curaçao . Ce-i asta?
    E campionat mondial. Nu poţi să chemi, ca să zic elegant, că au preliminarii până la urmă, toate ţările din sistemul solar.
    32 de echipe era suficient, zic eu.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    yaesu
    • DinamoManiac
    · 17:57 20/11/2025
    Cred ca avem o problema de perceptie, chiar si dupa aparitia noilor tari provenite din dezintegrarea celor doua conglomerate, in vremurile mai apropiate, ne-am tot amagit cu nu nu stiu ce clasament FIFA Coca-cola ca suntem pe locul x sau y in ierarhia mondiala. In fapt sunt zeci de ani de cand competitia interna nu mai produce valori.
    Cum zicea cineva mai jos, fotbalul nostru a fost confiscat de o gasca care nu urmareste decat curgerea banului de oriunde in propriul buzunar. Ca e ciobanul, fratii albanezi, pipi-stoichita, gino-eternul, al burleanului, etc. nu mai conteaza. E o intreaga omerta, fosti jucatori legendari se fac ca ploua, textul omniprezent este "asta este, mergem mai departe, terenul greu, arbitrul rau-voitor, jupiter in saturn...."
    Ocupatiunea de baza a celor din fenomen este participarea la impartirea potului, nu conteaza cat de mica e particica. Ca ajungi ca fotbalist in liga secunda si castigi 1000-2000 Eu e o mare realizare. Totul este sa fii acolo, sa stii cand sa vorbesti si cand sa taci, mai ales cand sa taci. Valoarea nu conteaza, apartenenta la fenomen este importanta. La fel ca in alte zone ale societatii. Suntem ca o companie/firma care prefera supravietuirea in zona gri in locul falimentului care te-ar ajuta sa o iei de la cap pe principii sanatoase.

    P.S. Lipsesc multi din fotografia de mai jos, Gigi Multescu, Cornel Dinu, ...

    • 20112025.jpg
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 16:55 20/11/2025
    @madaliques
    Ca idee pentru calificarea CM 1994, fosta Iugoslavie nu a participat, iar Rusia a fost prezenta doar ea.
    Au lipsit toate cele 7 care faceau parte din Iugoslavia plus inca 10 din fosta URSS.
    Sunt cel putin 10 echipe in lista care acum pot pune probleme oricarei nationale de top.

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 16:29 20/11/2025
    @madaliques
    Sunt 48 acum dar atunci se calificau din grupe primele doua.
    Sunt multe care vin din alte continente
    Pentru Europa in 94 au fost 13 locuri din 39 de echipe, acum sun 16 locuri din 54 de echipe.
    Proporțional față de numărul de echipe participante sunt mai putine locuri
    33% in 1994 vs 29% in 2026

    Numai din fosta Iugoslavie au rezultat 7 echipe foarte bune/bune (Croatia, Serbia, BIH, Kosovo, Slovenia Muntenegru, Macedonia) iar din Cehoslovacia doua.

    Vreau sa spun ca mi se pare mai greu acum, chiar daca sunt mai multe locuri

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    madaliques
    • DinamoManiac
    · 15:43 20/11/2025
    @hector
    Am plâns toată noaptea.Pentru mine,cea mai neagră seară a echipei naționale.Eram la 5 min.de o semifinală de mondial.Acum pare SF să ne și calificăm....și sunt 48 de echipe,nu 24 ca atunci.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    madaliques
    • DinamoManiac
    · 15:39 20/11/2025
    Mda....cam nasol am picat.Dar se poate întâmpla orice,nu e chiar imposibil să treci de turci.Mai nasol e că dacă treci,joci peste 3 zile și în deplasare iar.Oricum,e clar mai bine să întâlnești echipa mai bună în primul meci,ai șanse.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Razvanica
    • DM Fan
    · 15:29 20/11/2025
    Turcia nu este o tara care sa insemne ceva fotbalistic, au doua calificari in istorie la campionatul mondial. Nu poti sa te califici la un mondial jucand doar cu Cipru si San Marino. Trebuie sa si bati pe cineva, iar Turcia, Slovacia, Kosovo nu sunt niste adversari inaccesibili. Puteai pica asa ca Macedonia pe un traseu cu Danemarca, Cehia, Irlanda, ala era incomparabil mai greu.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    thori
    • DM Fan
    · 14:45 20/11/2025
    turcia - romania la baraj. sanse minime, ca de altfel cu oricare dintre celelalte adversare.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    cipin85
    • DinamoManiac
    · 11:11 20/11/2025
    E o declarație de la Nico ca aducem 3-4 jucatori.
    Știți cumva daca e din toamna 2024, ianuarie 2025 sau din Septembrie acum declarația?

    :))))
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 21:20 19/11/2025
    @hector
    Eu nu cred ca am făcut mișto
    :)
    Erai amuzant ca tot scriai cate ceva inainte de meci si era mai mult pe dos.
    Ba ca am condus noi cu 2-0
    Ba ca am pierdut
    Ba ca fost o nedreptate
    :))))))
    Mi-am zis, e clar, omul are ceva cu vecinii si din cauza îndârjirii realitatea a fost deformată
    :))))
    In alta ordine de idei, deabia imi mai trecuseră nervii dupa meciul cu Bosnia si cu postul tau m-ai adus iar aproape de depresie...
    Glumesc, toate momentele alea fac parte din viata. Pe de o parte suntem invidiați ca le-am trait, pe de alta ne doare ca stim, că simțim, ca se putea mai mult si parca nici nu mai avem motive sa sperăm ca se vor repeta.
    Dar cine știe...

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 19:28 19/11/2025
    Şi, ca să închei cu amintirile mai triste şi-mi cer scuze pentru faptul că mi-am adus aminte şi m-am refulat aici, în "berăria virtuală", am un top 3 al meciurilor care m-au făcut să sufăr şi să mă gândesc dacă "Fotbalul nu trădează":
    Locul I - Dinamo - Anderlecht 1990 0-1 (meci la care am asistat, pe fostul 23 August) - semifinală Cupa Cupelor, în tur 1-0 pentru Anderlecht.
    Locul II - Sampdoria - Dinamo 0-0 - 1989 (sfert de finală Cupa Cupelor) - în tur 1-1 în Groapă, prezent şi atunci, chiar la peluza unde a egalat răposatul Gianluca Vialli;
    Locul III - Dinamo - Lazio 2007 1-3 - play-off Champions League - în tur 1-1. Avea fiu'miu 9 ani. Cu greu l-am oprit din plâns şi după ce a terminat el, am început eu
    Nu mai pun la socoteală dubla cu Liverpool din 1984, că deja e prea mult.
    Sper să fim sănătoşi şi să ne bucurăm luni seara, după meciul cu dl. antrenor nesimţit Leo Grozavu, care a uitat că a jucat la Dinamo şi împotriva unui oraş care ne urăşte, nu glumesc, nu cred că e vreun dinamovist p'acolo. Toţi, cu poporul.
    De ce nu vorbesc urât despre Dinamo: Adrian Mutu, Ianis Zicu, Liviu Ciubotariu, Adrian Mihalcea, Claudiu Niculescu, Mihai Teja, Adrian Cristea şi mulţi alţii, lista e lungă? Cred că este vorba despre cei 7 ani de acasă.
    @Razvanica
    Aţi făcut mişto de mine, tu şi @albsirosu , referitor la unguri. ok, nu-i bai, trebuie să mai şi zâmbim (sau "Muc şi sfârc" - să mai şi râdem - vorba lu' Vadim). N-am nimic cu ei, în general. Dar, când apare un Robert Ilyes cu acea declaraţie după meci, îţi cam sare muştarul.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 18:16 19/11/2025
    Azi am revăzut meciul cu Suedia, de la Campionatul Mondial din 1994. Am stat nemişcat în faţa televizorului, cu toate că ştiam ce se va întâmpla. Cei trecuţi de 40 de ani cred că-şi aduc aminte de acea seară blestemată.
    Vreau să vă mărturisesc că atunci, în 1994, am fost la un pas de infarct. Şi nu numai eu. Eram şi un pic supărat, de-ale mele (tocmai îmi murise mama, în ziua meciului cu Columbia).
    Cred că dacă ar fi văzut meciul, Irving Stone ar fi rescris “Agonie şi extaz” şi l-ar fi înlocuit pe Michelangelo.
    De 31 de ani a apărut un “Dacă”… un cuvânt care va persista mult timp. Câştigam cu Suedia, urma Brazilia, în semifinale. La Los Angeles unde am călcat în picioare tot ce a însemnat continent american (Columbia, S.U.A., Argentina). Mai degrabă mi-ar fi fost teamă de o finală cu Italia, un meci cu Brazilia în semifinale era ok. Nu cred că se ştia, 50%-50%, în opinia mea. Le povestea Taffarel lui Hagi şi Popescu, pe vremea când erau colegi la Galatasaray, că brazilienii ţineau cu Suedia, le era teamă de România.
    Fantomele nu ne vor da pace. Nu mai putem da timpul înapoi, e lupta noastră cu trecutul, dar un lucru este cert: am fost mândri atunci. Poate că a fost puţin, poate că balanţa se putea inclina altfel, poate şi iar poate…
    Ştim cu toţii ce a fost in ziua aia. 99,99% dintre români o socotesc blestemată.
    După victoria in faţa Argentinei, atmosfera în lot ajunsese la cote inimaginabile. Ştiau că au valoare. Îşi controlau emoţiile. Da, este adevărat, aveau un oarecare trac atunci când dădeau peste echipe grele, gen Argentina, dar fără să ne dăm la o parte… Ne băteam cu oricine. Şi, totuşi, a existat o problemă, care s-a văzut mai ales in timpul jocului cu Suedia. A existat un blocaj in rândul jucătorilor, altceva nu găsesc, ca explicaţie. Acesta a existat insă şi pe bancă. A fost un blocaj general. Astfel, spre jucători nu a mai venit increderea din afară de care aveau nevoie. Păcat, puteam mai mult.
    În momentul in care elimini Argentina, te gândeşti că un meci impotriva Suediei este catapulta pentru semifinale. Nu vreau să fiu inţeles greşit: i-am tratat cu respect pe scandinavi. Nu i-am subapreciat. Şi ei ne-au respectat, le era frică de noi.
    Românii din Los Angeles le-au ridicat moralul. Aveau in cap doar următorul meci… pe “Rose Bowl”, contra Braziliei. Aşteptau să ne intoarcem “acasă”.
    10 iulie 1994. Tactic, suedezii ne-au dat peste cap cu golul de 1-0. Schema aia excelent realizată parcă ne-a băgat capul in nori. Cu mare noroc, am egalat la spartul târgului. Ne-am dus in prelungiri şi, parcă, totul s-a schimbat. Tot Răducioiu al nostru a marcat pentru 2-1. Schwartz a fost eliminat… urmau 20 de minute de superioritate numerică. Unde mai pui că Dahlin se accidentase şi mai mult era spectator. Dar ne-au omorât cu mingea aia plouată… Da, Florin Prunea a greşit + Belodedici şi Gh. Popescu, e greu de judecat faza. Pentru mine Keneth Andersson înseamnă purgatoriul.
    Apoi, Prunea a avut două intervenţii extraordinare. Puteam pierde meciul fără paradele lui Florin şi, astfel, nu am fi ajuns la dramele lui Petrescu şi Belodedici.
    Într-un meci decis la penalty-uri, noi am dominat la capitolul posesie și tehnicitate, însă nordicii ne-au subordonat în dueluri, iar în cele aeriene efectiv ne-au masacrat, având aproape de două ori mai multe câștigate.
    Ne-am pregătit de “ruletă”. Dupa ce am pierdut calificarea, unii plângeau. Fiecare cu trăirile proprii. Cred că pe moment am fost marcaţi doar că pierdusem meciul. Apoi, ne-am dat seama că pierdusem mult mai mult.
    Meciul cu Suedia a fost ciudat. Culmea, cred că în jocul ala am avut mai mult noroc decât ghinion. Mai ales dacă mă gândesc la momentul în care am marcat golul egalizator. Mai era un minut de joc. Am avut un gol avantaj, am fost cu om in plus, chiar doi (a luat şi Ingesson, parcă), suedezul Mild a fost primul care a ratat la loviturile de departajare… dar nu am ştiut să profităm.
    Eram în practică. N-am închis un ochi….Multe zile.
    Nici mie nu-mi plac mulţi din lotul României, @Razvanica . Pe ăstia-i avem, cu ăştia defilăm, era o vorbă veche.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 17:50 19/11/2025
    @Razvanica
    Salut. M-am referit la unguri că, faţă de România, au mai investit la nivel naţional şi au mai crescut. Da, ai dreptate, referitor la lotul lor. Nu am zis că este o super-echipă. Şi ştiam că nu s-au mai calificat din 1986, nu am afirmat că au avut mari performanţe. Să pierzi barajul în ultima secundă este ceva dramatic.
    Nu am nimic cu ungurii .
    Finala şi semifinala de la CM le-am atribuit Croaţiei.

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Razvanica
    • DM Fan
    · 15:57 19/11/2025
    @hector Te inseli cu Ungaria, cred ca e ceva cu zonele vorbitoare de maghiara si cu tine :))
    Ungaria nu s-a mai calificat la mondiale din 1986. S-au calificat la ultimele 3 Europene, dar nu la mondiale.

    Pe urma, ungurii au aceleasi probleme fotbalistice ca si noi, jucatori putini, echipe slabute, au bagat si ei regula cu 5 jucatori unguri in echipa, au si ei regula under 21. Intamplator, in generatia actuala au un jucător de clasa mondiala, cu juniorat in Austria, nu la ei, cum poate o sa il avem si noi pe Dragusin in cativa ani. Dar in afara de Szoboszlai, plus baiatul ala Kerkez, care e cam la nivelul lui Ratiu asa, nu au nici ei o echipa de speriat.

    Prin zona noastră, din Europa Centrala si de Est, nu prea mai merge fotbalul. In afara de Polonia si Slovacia, care s-ar putea califica, restul tarilor nu stau neaparat mai bine decat România. Au ajuns tarisoare din vest fara baza de selectie si fara traditie in fotbal sa se califice constant. Vezi Belgia, Elvetia, Portugalia. Dupa aia ai tarile care prind din cand in cand cate o generatie buna, cum sunt acum Austria, Norvegia, Scoția... In timpul asta noi ne plangem, iar Sebia, Bulgaria, Grecia, Ungaria stau chiar mai rau ca noi.

    Eu zic ca barajul se joaca, nu sunt echipe de speriat, poate Danemarca sa fie cumva peste nivelul celorlalte de la baraj ca si lot. Bine, nu am mari sperante de la noi, nu mi-au placut niciodata de alde Man, Ianis, Tanase, etc. Cam asta e nivelul nostru in Europa, primele 24 astfel incat sa ne calificam la Euro, dar nu primele 16, astfel incat sa mergem la mondiale. Dar sanse sunt, si nu s-au schimbat cu nimic dupa infrangerea din Bosnia.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 10:28 19/11/2025
    @hector

    Croatia
    aprox 3.8 mil locuitorii
    aprox 150.000 fotbalisti legitimati

    Romania
    aprox 18 mil locuitori
    aprox 300.000 fotbalisti legitimați

    O chestiune importanta pe care am remarcat-o si din propria experiență.
    Numarul de fotbalisti legitimați din Romania a inceput sa creasca incet, incet cam din 2015, dupa cata rabdare am avut eu sa caut date, dupa ce a existat o perioada destul de tulbure (corespunzatoare tranzitiei) in care interesul pentru fotbal a fost in scadere.
    Prin 2018 erau cu 100.000 mai putini fotbalisti legitimati decat in 2025
    Tot asa a crescut numarul de academii si au inceput investițiile si in resursa umană și logistică.
    Deci exista o schimbare in directia care trebuie si eu cred ca o națiune cu 18 mil de locuitori care iubesc cu pasiune fotbalul va avea din nou ceva de spus in fenomen daca nu se întâmplă ceva nasol.

    Ce lucru nu a fost luat in calcul DELOC, in discuțiile de aici dar ai din presa, pentru a explica de ce am ajuns unde am ajuns cu fotbalul este cloaca de analfabeti funcționali, infractori de drept comun, care au pus stapanire pe fotbalul românesc si l-au condus timp de aprox 15 ani.
    Infractori, unii dovediți precum borcea si acoliții, oierul cu verisorii si sleahta, cofetarul, etc, etc,si alti care au scapat precum mitica puscarie si badea, etc.
    Astia prin mizeriile pe care le-au făcut au distrus ideea de competiție, fair-play si nu au facut nimic altceva decat sa suga din seva fotbalului atat cat timp au mai existat ceva produse emulate din rezultatele generatiei de aur.
    Inca mai caram niste schelete in dulap, atat timp cat doi infractori conduc in continuare o echipa istorica din țară, sau borcea apare sa vb despre Dinamo si viitorul acestui club.



    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 09:36 19/11/2025
    @hector
    Eu am avut o pauza destul de mare pe aici pe site, niste ani buni.
    Acum 20 de ani aveam alt nickname
    Am revenit cand Dinamo a avut nevoie de suport material si emoțional ca sa pun si eu umarul si sa impingem căruța si m-a prins iar "microbul".
    Chiar asa, care este treaba cu redmania?
    Imi aduc aminte ca cineva zicea ca de fapt sub pseudonim se ascunde Rednic
    :)))
    Sper sa nu mă înșel si sa fac o confuzie

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    raducelfrumos
    • DinamoManiac
    · 22:56 18/11/2025
    @hector ai 100% dreptate. Dar greu cand e gasca corupta la conducere. Unde faci centre de care spui cand sunt specimene gen Stoichita in pozitii cheie . Asta la investitii si conducere. Dupa aia la antrenori tre sa dispara astia cu mentalitatea "ai 1-0, curu in poarta" si sa vina altii mai tineri cu gandire mai moderna. Dar nici acolo n-au cum. Astia in Liga 1 alearga 50 min si sunt morti. Nu pot sa faca pressing un meci intreg. E o gluma tot fotbalul romanesc.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 21:05 18/11/2025
    Cu asta termin. Dacă FRF nu are de gând să schimbe ceva, ne vom califica la Cupa Mondială peste 100 de ani (şi atunci cu noroc).
    Adică: centre de copii şi juniori, finanţate chiar de FRF, în oraşele importante din ţară + un centru "suprem", gen Luceafărul din anii " 80. Un copil talentat nu trebuie să plătească nici-un leu pentru masă, cazare, nimic.
    Ce şpagă la antrenori? Nu trebuie să mai existe aşa ceva, nicăieri.
    Dacă vrei marfă, creşte-i de mici corect. Asigură tot, dacă vrei rezultate.
    Aşa a făcut Spania, cred că a fost prima ţară care a reuşit aşa ceva. Erau la un moment dat campioni mondiali şi europeni la tot ce înseamnă jocuri de echipă: fotbal, handbal etc. La fotbal au luat Euro 2008, CM 2010, Euro 2012 + că la juniori au luat ce înseamnă titluri pe lumea asta, la toate "Under". Aşa au făcut Portugalia, Germania, Franţa, Ungaria, Croaţia.
    Ăsta este un subiect greu de tratat, mie chiar îmi pare rău că nu cred că vom merge la Mondiale. America îmi aduce aminte de ceva frumos, de prin 1994.
    Vom reveni la ale noastre, cu speranţa că la Botoşani vom câştiga, cu toate că acolo este un oraş ostil. Mie nu-mi este frică de meci. Da, de regulă acolo ne-am cam încurcat, dar, luni seara, nu ne vom încurca.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 20:32 18/11/2025
    Referitor la ce s-a scris mai jos, cu calificarea asta nenorocită, de care nu mai avem noroc din 1998.
    Uitaţi-vă că singura echipă din est calificată direct este Croaţia. O "biată ţărişoară", habar n-am ce populaţie are. Aria de selecţie? Păi ce arie de selecţie au ei comparativ cu ţări cu o populaţie ca a noastră? Sau Polonia, Serbia. Ungurii au avut un şoc de nedescris, cu mult mai mare ca a nostru, ei nu prind barajul. Să iei bătaie în ultima secundă, e şoc imens.
    Din 2010 s-au calificat la toate ediţiile Cupei Mondiale.
    Şi ca să nu se facă de râs, au jucat o finală şi o semifinală.
    Oare să fie diferenţa între caracterele fotbaliştilor? Plus a antrenorilor? Ăia din vest nu sunt tot oameni?!!!!
    Avem antrenor croat şi avem încredere în el, cine mai ştie, Dumnezeule.....
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 20:22 18/11/2025
    @albsirosu
    Salut. Semeni foarte tare la scris cu un vechi amic de pe aici, un tip care-a dus (şi el) greul pe DM: redmania. De care mi-e dor.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Mugur
    • DM Fan
    · 16:54 18/11/2025
    Poate se uita piticul de Avram si grecoteiul de Vasaras la ce penalty a primit Irlanda in meciul cu ungurii! Oare ce zic?!? 🤔
    • Share
  • ←  Anterior
  • 1
  • ...
  • 30
  • 31
  • 32
  • ...
  • 41
  • Urmator  →
Pentru a putea citi comentariile, trebuie sa va logati.

---

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii şi cu politica de utilizare a cookie-urilor. Citeste mai mult

Am înțeles

Site-ul www.dinamomania.eu utilizează cookie-uri pentru a oferi vizitatorilor săi o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate intereselor fiecărui vizitator. Vă prezentăm mai jos informațiile necesare pentru a vă aduce la cunoștință detaliile legate de plasarea, utilizarea și administrarea cookie-urilor utilizate de site-ul www.dinamomania.eu

Similar, în mediul online, există și alte site-uri, pagini personalizate inclusiv pe platforme ale terțelor părți (cum ar fi Facebook sau YouTube) și aplicațiilor accesate sau utilizate prin asemenea site-uri care sunt operate de sau în numele DinamoMania și care folosesc cookie-uri conform celor prezentate mai jos.

 

Aplicabilitatea acestei Politici

Această Politică se aplică site-ului www.dinamomania.eu

De asemenea, pentru identitate, informațiile din acest document se aplică și altor platforme online care sunt operate de sau în numele DinamoMania.

Utilizând acest site și alte site-uri DinamoMania, sunteți de acord cu modul de utilizare de către noi a cookie-urilor, în conformitate cu această Politică privind utilizarea lor.

Dacă nu sunteți de acord cu modul nostru de utilizare a cookie-urilor, trebuie să setați corespunzător setările browser-ului dumneavoastră.

Decuplarea cookie-urilor pe care le utilizăm ar putea afecta experiența dumneavoastră ca utilizator pe acest site și pe alte site-uri DinamoMania.

 

Ce sunt cookie-urile?

Cookie-urile sunt fișiere de mici dimensiuni, formate din litere și numere, care vor fi stocate pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează internetul.

Cookie-urile sunt instalate prin solicitarea emisă de către un web-server, unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome, Firefox etc).

Cookie-urile sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu pot accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 părți: numele și conținutul sau valoarea cookie-ului. Durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat web-serverului respectiv.

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.

Există 2 categorii mari de cookie-uri:

  1. cookie-uri de sesiune: sunt stocate temporar în dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta să le memoreze până când utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau închide fereastra browserului;
  2. cookie-uri persistente: sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament și sunt activate din nou când vizitați site-ul care a creat acel cookie specific. Cookie-urile persistente le includ și pe cele plasate de un alt website decât cel pe care il vizitează utilizatorul la momentul respectiv. Acestea sunt cunoscute sub numele de “third party cookies” respectiv cookie-uri plasate de terți.  Acestea memorează interesele unui utilizator pentru a livra publicitate cât mai relevantă pentru acesta. 

 

Care este durata de viață a unui cookie?

Durata de viață a unui cookie poate varia semnificativ, în funcție de scopul pentru care acesta este plasat. Unele cookie-uri sunt menite unei singure utilizări (cum este cazul cookie-urilor de sesiune), prin urmare nu sunt menținute odată ce utilizatorul părăsește site-ul. Alte cookie-uri sunt menținute și reutilizate de fiecare dată când utilizatorul revine pe site (cookie-uri persistente). Totuși, cookie-urile pot fi șterse de utilizator în orice moment prin utilizarea setărilor browser-ului.

 

Ce sunt cookie-urile plasate de terți?

Unele secțiuni de conținut ale unor site-uri pot fi furnizate prin cookie-uri ale terților cum este cazul unei reclame. Astfel de cookie-uri pot fi plasate pe site și sunt denumite cookie-uri plasate de terți întrucât nu sunt plasate de proprietarul site-ului. Astfel de terți sunt la rândul lor obligați să respecte reglementările legale aplicabile și politicile de confidențialitate ale proprietarului site-ului respectiv.   

 

De ce sunt cookie-urile importante pentru internet?

Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experiențe de navigare prietenoase și adaptată preferințelor și intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele site-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți mai primi publicitate online – ci doar că aceasta nu va mai putea ține cont de preferințele și interesele dvs, evidențiate prin comportamentul de navigare. Exemple de întrebuințări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

  1. Conținut și servicii adaptate preferințelor utilizatorului – categorii de produse și servicii;
  2. Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – reținerea parolelor;
  3. Reținerea filtrelor de protecție a copiilor privind conținutul pe Internet (opțiuni family mode, funcții de safe search);
  4. Limitarea frecvenței de difuzare a reclamelor – limitarea numărului de afișări a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site;
  5. Furnizarea de publicitate mai relevantă pentru utilizator;
  6. Măsurarea, optimizarea și caracteristicile de Analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conținut este vizualizat și modul cum un utilizator ajunge pe un website (exemplu: prin motoare de căutare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile derulează aceste analize ale utilizării lor pentru a îmbunătăți site-urile în beneficiul user-ilor.

 

Ce tipuri de cookie-uri folosim?

Accesând acest site se pot plasa următoarele tipuri de cookie-uri:

– de performanță a site-ului: acestea rețin preferințele utilizatorului pe acest site;

– de analiză a vizitatorilor: acestea ne spun dacă ați mai vizitat acest site până acum; browserul ne va spune dacă aveți acest cookie, iar dacă nu, vom genera unul;

– pentru geotargetting: acestea sunt utilizate de către un soft care stabilește din ce țară proveniți, sunt complet anonime și sunt folosite doar pentru targetarea conținutului; 

– de înregistrare: acestea ne anunță dacă sunteți înregistrat sau nu, ne arată contul cu care sunteți înregistrat și dacă aveți permisiunea pentru un anumit serviciu;

– pentru publicitate: pe baza acestora putem afla dacă ați vizualizat sau nu o reclamă online, ce tip de reclamă și cât timp a trecut de când ați vizualizat această reclamă. 

 

Cookie-urile conțin date personale?

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale pot fi colectate prin utilizarea Cookie-urilor doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator.

 

Cum puteți modifica setările cookie din browser-ul dumneavoastră?

1. Ștergerea Cookie-urilor

Aplicațiile folosite pentru accesarea paginilor web permit salvarea Cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel incât administrarea automată a Cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când Cookie-uri sunt trimise către terminalul său. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a Cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web). Limitarea folosirii Cookie-urilor poate afecta anumite funcționalități ale paginii web.

Majoritatea browserelor oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în “opțiuni” sau în meniul de “preferințe” al browserului tău.

Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteți folosi opțiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.

Cookie settings in Internet Explorer

Cookie settings in Firefox

Cookie settings in Chrome

Cookie settings in Safari

Pentru setările cookie-urilor generate de terți, puteți consulta și site-ul:

http://www.youronlinechoices.com/ro/

 

Link-uri utile

Pentru a afla mai multe informații despre cookie-uri și la ce sunt utilizate, recomandăm următoarele linkuri:

Microsoft Cookies guide

All About Cookies

http://www.youronlinechoices.com/ro/

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/date-cu-caracter-personal/legea-privind-prelucrarea-datelor-cu-caracter-personal-si-protectia-vietii-private-in-sectorul-comunicatiilor-electronice/oug-13-2012.html

 

În cazul în care doriți să ne adresați orice solicitare cu privire la detaliile de mai sus, vă rugăm să ne contactați în scris accesând formularul de contact la adresa https://www.dinamomania.eu/contact. Pentru a putea accesa sectiunea de contact, trebuie sa aveti cont creat pe acest site.

Bloguri DinamoMania

  • Qatalanic (117)
  • Discobolus (15)
  • DinamoMania (136)
  • Emanuel97 (94)
  • Touchline (32)
  • Chirurgul (26)
  • Circus (11)
  • Clash (10)
  • Merlyn (17)
  • iNostri (3)

Media D.M. By Rew

  • Dinamo - Dunarea Calarasi 1-1 Dinamo - Dunarea Calarasi 1-1
    Etapa 12, campionat 2018-19, 22 octombrie 2018, Stadion Dinamo.
  • fcsb - Dinamo 3-3 fcsb - Dinamo 3-3
    Etapa 2, Liga 1 2018-19, 29 iulie 2018, Arena Nationala
  • Sepsi OSK - Dinamo 2-0 Sepsi OSK - Dinamo 2-0
    Et. 7 play-out, Liga 1 2017-18, 30 aprilie 2018, stadion…
  • Astra - Dinamo 2-0 Astra - Dinamo 2-0
    Etapa 26, Liga 1 2017-18, 24 februarie 2018, stadion Marin…
  • Dinamo - fcsb 2-2 Dinamo - fcsb 2-2
    Etapa 25, Liga 1, 18 februarie 2018, Arena Nationala

Ultimele Articole

  • Seria s-a rupt la Mioveni Seria s-a rupt la Mioveni
  • Ilie Datcu Ilie Datcu
  • Liderul leneș Liderul leneș
  • Am exagerat, stam binisor. Am exagerat, stam binisor.
  • Mâncând de sub unghii și sugând măselele Mâncând de sub unghii și sugând măselele

Last Self ArticlesArticole create de useri

Ilie Datcu
SELF PUBLISHER /
05-10-2026
/ by iuliu
Citeste articol
Eternele Necunoscute - partea I
SELF PUBLISHER /
03-04-2024
/ by Dumitrache no. 9
Citeste articol
Dinamo si cateva repere
SELF PUBLISHER /
23-09-2023
/ by Dumitrache no. 9
Citeste articol
Retrospectiva play off sezon Liga 2 2022 – 2023 si baraj
SELF PUBLISHER /
30-08-2023
/ by Vasy
Citeste articol
Retrospectiva sezonului regulat din Liga 2 2022 - 2023
SELF PUBLISHER /
30-08-2023
/ by Vasy
Citeste articol
  • Politica de utilizare cookie-uri
  • Politica de confidentialitate
Copyright © DinamoMania 2021 Toate drepturile rezervate. Custom Design by R.U.
YJSimpleGrid Joomla! Templates Framework official website
Emanuel97