Asistenți: Adrian Vornicu și Ioan Corb
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu
Arbitru AVAR: Stelian Slabu
Rezervă: Cătălin Busi
Observator: Eduard Dumitrescu
Dinamo - Farul 1-1, un meci al cărui rezultat nu ne mulțumeşte, după o primă repriză în care am strangulat adversarul, dar în care nu am lovit decisiv atunci când am avut ocazia.
Am constatat primul meci din acest sezon în care un antrenor îl surclasează net pe Kopić. De ce? Prima repriză nu a fost aşa de bună pe cât credem, Farul nu a făcut pressing în mod voit, a stat compact în apărare şi şi-a păstrat energia pentru repriza secundă. Am avut multă posesie, dar ocaziile nu au fost atât de multe sau atât de clare. Am şutat spre poartă doar de 6 ori, cu toate că după 30 de minute posesia noastră bătea spre 70%, dacă nu mai bine.
În repriza a doua Farul a urcat, a făcut pressing, noi eram mai obosiți decât ei, nu ne aşteptam la schimbarea de registru şi am plătit pentru asta. De asemenea, mutarea lui Vină ca fundaş dreapta a fost suficientă pentru anihilarea lui Musi. Schimbările i-au ieşit mai bine, Ramalho a fost decisiv, iar abordarea conservatoare s-a tradus prin capacitatea de a zburda a unor jucători ca Radaslavescu atunci când noi eram deja sufocați.
Titlul articolului vrea să remarce şi altceva, faptul că o echipă mare, serioasă, nu se comportă ca acest Dinamo, nici pe teren, nici în birouri. Administrativ, declarațiile lui Nicolescu au fost din nou nepotrivite. Nu înțelege de ce nu se fac schimbări, poate are legătură cu faptul că nu am adus 3-4 jucători în plus de care avem nevoie, sau pentru că ținem în lot jucători ca Soro, care nu va mai juca niciodată niciun minut la Dinamo, dar noi îl păstrăm ca să-i plătim 200k în tranşe lunare drept salariu în loc să dăm toți banii odată pentru a face loc unuia utilizabil.
A doua declarație deranjantă a lui Nicolescu a fost atacul la Caragea, un copil care joacă din an în paşte, dar e de vină pentru că s-a precipitat. De Cîrjan, invizibil toată repriza secundă, nu o să se spună nimic, nu vrem să-l supărăm când mai are un an şi jumătate de contract, vrem să-l vindem şi nu avem capacitatea să-l prelungim. Nu s-a spus nimic nici de Kyriakou, experimentatul nostru om de națională care a pierdut prima minge pe care a jucat-o, oferind pe tavă adversarului un contraatac periculos.
Mai este un lucru care mă deranjează la conducere, lipsa cronică de resurse din lot. Lipsuri cu care ei sunt mulțumiți. Cel mai bun jucător al nostru a fost de departe Milanov, jucător care duce 60 de minute şi nu are o rezervă de acelaşi profil. Nu putem pretinde să păcălim fotbalul la infinit cu rezultate superioare valorii lotului. Nimeni nu păcăleşte fotbalul, se păcăleşte doar pe sine. Când păcăleşti fotbalul, dai de poziții de offside la un penalti care ne rezolva meciul.
În încheiere, jucătorii sunt şi ei de vină. Nu poți mereu să ai o repriză slabă, nu poți mereu să ai bucăți din meci în care nu mai combați, nu poți mereu să nu mai joci nimic dacă ai avantaj pe tabelă. Avem un prim 11 care pierde greu, care se poate bate de la egal la egal cu toată lumea din România, dar niciodată nu vom face performanță cu un asemenea diletantism.
Atât poate acest Dinamo, suntem o echipă de locurile 4-6 care nu poate păstra jucătorii valoroşi, care nu poate transfera ce are nevoie, şi care, în consecință, nu va putea niciodată să ne aducă o serie de mai mult de 3-4 rezultate bune la rând. Acesta este adevărul. Nu vreau să mai aud scuzele cu “Da, dar ăștia ne-au salvat”. Foarte bine, dar o să mai fim 300 de oameni care țin cu Dinamo peste 10-15 ani dacă vom continua cu salvatori ca Nicolescu și Negoiță.
POLITICA DE COMENTARII
SUNTEȚI BINEVENIȚI SĂ COMENTAȚI. APRECIEM COMENTARIILE VOASTRE, PENTRU CĂ ELE REFLECTĂ O RĂSPÂNDIRE LARGĂ A GÂNDURILOR ȘI OPINIILOR. DAR, DINAMOMANIA.EU NU ÎȘI ASUMĂ RESPONSABILITATEA PENTRU COMENTARIILE POSTATE DE UTILIZATORI. ACESTEA FIIND SPUSE, VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAȚI DECENȚA ȘI UN LIMBAJ CIVILIZAT.
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii şi cu politica de utilizare a cookie-urilor. Citeste mai mult
Site-ul www.dinamomania.eu utilizează cookie-uri pentru a oferi vizitatorilor săi o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate intereselor fiecărui vizitator. Vă prezentăm mai jos informațiile necesare pentru a vă aduce la cunoștință detaliile legate de plasarea, utilizarea și administrarea cookie-urilor utilizate de site-ul www.dinamomania.eu
Similar, în mediul online, există și alte site-uri, pagini personalizate inclusiv pe platforme ale terțelor părți (cum ar fi Facebook sau YouTube) și aplicațiilor accesate sau utilizate prin asemenea site-uri care sunt operate de sau în numele DinamoMania și care folosesc cookie-uri conform celor prezentate mai jos.
Aplicabilitatea acestei Politici
Această Politică se aplică site-ului www.dinamomania.eu
De asemenea, pentru identitate, informațiile din acest document se aplică și altor platforme online care sunt operate de sau în numele DinamoMania.
Utilizând acest site și alte site-uri DinamoMania, sunteți de acord cu modul de utilizare de către noi a cookie-urilor, în conformitate cu această Politică privind utilizarea lor.
Dacă nu sunteți de acord cu modul nostru de utilizare a cookie-urilor, trebuie să setați corespunzător setările browser-ului dumneavoastră.
Decuplarea cookie-urilor pe care le utilizăm ar putea afecta experiența dumneavoastră ca utilizator pe acest site și pe alte site-uri DinamoMania.
Ce sunt cookie-urile?
Cookie-urile sunt fișiere de mici dimensiuni, formate din litere și numere, care vor fi stocate pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează internetul.
Cookie-urile sunt instalate prin solicitarea emisă de către un web-server, unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome, Firefox etc).
Cookie-urile sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu pot accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).
Un cookie este format din 2 părți: numele și conținutul sau valoarea cookie-ului. Durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat web-serverului respectiv.
Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.
Există 2 categorii mari de cookie-uri:
Care este durata de viață a unui cookie?
Durata de viață a unui cookie poate varia semnificativ, în funcție de scopul pentru care acesta este plasat. Unele cookie-uri sunt menite unei singure utilizări (cum este cazul cookie-urilor de sesiune), prin urmare nu sunt menținute odată ce utilizatorul părăsește site-ul. Alte cookie-uri sunt menținute și reutilizate de fiecare dată când utilizatorul revine pe site (cookie-uri persistente). Totuși, cookie-urile pot fi șterse de utilizator în orice moment prin utilizarea setărilor browser-ului.
Ce sunt cookie-urile plasate de terți?
Unele secțiuni de conținut ale unor site-uri pot fi furnizate prin cookie-uri ale terților cum este cazul unei reclame. Astfel de cookie-uri pot fi plasate pe site și sunt denumite cookie-uri plasate de terți întrucât nu sunt plasate de proprietarul site-ului. Astfel de terți sunt la rândul lor obligați să respecte reglementările legale aplicabile și politicile de confidențialitate ale proprietarului site-ului respectiv.
De ce sunt cookie-urile importante pentru internet?
Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experiențe de navigare prietenoase și adaptată preferințelor și intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele site-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți mai primi publicitate online – ci doar că aceasta nu va mai putea ține cont de preferințele și interesele dvs, evidențiate prin comportamentul de navigare. Exemple de întrebuințări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):
Ce tipuri de cookie-uri folosim?
Accesând acest site se pot plasa următoarele tipuri de cookie-uri:
– de performanță a site-ului: acestea rețin preferințele utilizatorului pe acest site;
– de analiză a vizitatorilor: acestea ne spun dacă ați mai vizitat acest site până acum; browserul ne va spune dacă aveți acest cookie, iar dacă nu, vom genera unul;
– pentru geotargetting: acestea sunt utilizate de către un soft care stabilește din ce țară proveniți, sunt complet anonime și sunt folosite doar pentru targetarea conținutului;
– de înregistrare: acestea ne anunță dacă sunteți înregistrat sau nu, ne arată contul cu care sunteți înregistrat și dacă aveți permisiunea pentru un anumit serviciu;
– pentru publicitate: pe baza acestora putem afla dacă ați vizualizat sau nu o reclamă online, ce tip de reclamă și cât timp a trecut de când ați vizualizat această reclamă.
Cookie-urile conțin date personale?
Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale pot fi colectate prin utilizarea Cookie-urilor doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator.
Cum puteți modifica setările cookie din browser-ul dumneavoastră?
1. Ștergerea Cookie-urilor
Aplicațiile folosite pentru accesarea paginilor web permit salvarea Cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel incât administrarea automată a Cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când Cookie-uri sunt trimise către terminalul său. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a Cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web). Limitarea folosirii Cookie-urilor poate afecta anumite funcționalități ale paginii web.
Majoritatea browserelor oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în “opțiuni” sau în meniul de “preferințe” al browserului tău.
Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteți folosi opțiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.
Cookie settings in Internet Explorer
Pentru setările cookie-urilor generate de terți, puteți consulta și site-ul:
http://www.youronlinechoices.com/ro/
Link-uri utile
Pentru a afla mai multe informații despre cookie-uri și la ce sunt utilizate, recomandăm următoarele linkuri:
http://www.youronlinechoices.com/ro/
În cazul în care doriți să ne adresați orice solicitare cu privire la detaliile de mai sus, vă rugăm să ne contactați în scris accesând formularul de contact la adresa https://www.dinamomania.eu/contact. Pentru a putea accesa sectiunea de contact, trebuie sa aveti cont creat pe acest site.
Dinamo - Dunarea Calarasi 1-1
fcsb - Dinamo 3-3
Sepsi OSK - Dinamo 2-0
Astra - Dinamo 2-0
Dinamo - fcsb 2-2