Un derby în care am simțit din nou că Dinamo trăiește.
Dinamo în noua eră Red&White a devenit un carusel emoțional extrem de imprevizibil, poate renaște în lupta de la retrogradare când o credeam pierdută pentru a avea apoi o insuportabilă serie de meciuri cu gol primit la ultima fază. Din păcate, echipa nu a ajuns la un nivel de stabilitate în partea superioară a clasamentului care să o facă previzibilă, fluctuațiile lotului, carențele acestuia, combinate însă cu un stil de joc sufocant și cei câțiva jucători foarte capabili pe care îi avem alimentează această balanță a incertitudinii care se înclină în diferite direcții în mod constant.
Așa a fost și meciul de aseară: am început cu o posesie superioară și două ocazii clare, șutul lui Cirjan respins de Zima și lovitura de cap a lui Sivis, după care am luat gol, tipic nouă. Jocul mergea, rezultatul nu, așa cum s-a întâmplat în fiecare partidă de până acum, Dinamo fiind singura echipă din campionat alături de Metaloglobus care nu a deschis scorul într-un meci din această ediție până acum. Numai că la un moment dat se aliniază planetele și în direcția care trebuie, înscriem golul egalizator după un luft al lui Pop pentru ca, imediat mai târziu, Radunovic să preconizeze că Armstrong vă fi omul meciului, trăgând de el cu insistență pentru a-i sustrage tricoul chiar înainte de pauză în loc să aștepte obișnuitul schimb efectuat la finalul celor 90 de minute.
Primele 10 minute din repriza secundă au fost singurele în care am jucat prost, am fost egalați, și personal mă temeam că lipsa de soluții de pe banca ne poate fi fatală din punct de vedere al forțelor rămase. Nici pe departe! Acel gol ne-a trezit, am revenit la un joc dominant și am înscris încă două goluri, doar că meciul era prea palpitant că să nu mai existe suspans în ultimele minute, așa că Boateng s-a reprofilat voleibalist. Prima victorie după o suferință atât de lungă nu putea fi una ușoară, ori era zdrobitoare, cum a fost acel 3-1 al lui Rednic din 2015, ori erarezultatul unei agonii paroxistice. Și totuși, meciul le-a avut pe amândouă, rezultat strâns venit însă după o dominare autoritară. Dinamo a avut mai multe șuturi, mai multe șuturi pe poartă, mai multă posesie, mai multe cornere, mai multe ocazii, mai multe dueluri câștigate, mai multe recuperări în jumătatea adversă… toți parametrii măsurabili au fost de partea noastră.
|
Parametru |
DINAMO |
fcsb |
|
xG |
2,71 |
1,89 |
|
Șuturi/pe poartă |
12/7 |
9/3 |
|
Distanța medie a șuturilor |
14,8m |
20,4m |
|
Dueluri câștigate |
71 |
80 |
|
Posesie |
54% |
46% |
|
Pase/precise |
391/339 |
304/251 |
|
Acțiuni de atac |
37 |
29 |
|
Cornere |
5 |
2 |
Sursa: gsp.ro(wyscout)
Echipa din teren reflectă situația clubului, un proiect construit pe jumătate, cu unele lucruri bine făcute și altele mai puțin, situația seamănă mult cu ce aveam în 2015, rivalii în scădere, atunci șocul european venea de la Partizan și Rosenborg, nu de la verii din Tetovo, iar Dinamo începe o creștere notabilă, dar scurtă. Acel Dinamo a eșuat din cauza lăcomiei lui Negoiță, acel om mic care a avut pe mână o echipă mare și și-a bătut joc de ea. Dovada că jucătorii buni se găsesc e faptul că acel Dinamo a rămas fără: Elhamed, Bunoza, Fai, Ekeng, Bicfalvi, Gnohéré, Essombé, Palic, Puljic, Mevlja, Costache, Anton, Rotariu, Lazăr, Nistor, Salomao, Hanca, Mahlangu, Nemec, Busuladzic, Dielna, Nedelcearu, Penedo, Romera, Dussaut, Aliji, Ciobotariu, Piscitelli, Albentosa, Montini, Pierret, Fabbrini, Sorescu… și cu siguranță am omis nume importante din listă.
Obligația conducerii actuale este să nu repete aceste greșelile trecutului, pentru a evita aceste mari fluctuații ne trebuie stabilitate pe banca tehnică și la nivel de lot, jucători o să găsim, iar pe câțiva deja îi avem, trebuie doar să nu-i pierdem liberi de contract sau pe bani puțini. Epassy mi-a adus aminte de Penedo, transmite siguranță, a avut ghinion, altfel scotea măcar un penalti. Sivis a progresat mult, anul trecut era scos mereu prin minutul 60 de slab, acum e o gură de foc ofensivă cu un aport important la golurile marcate, defensiv fiind net superior comparativ cu sezonul trecut. Boateng a comis două greșeli astăzi, are nevoie să se recalibreze pe vechiul post, dar va redeveni ceea ce a fost, cel mai important lucru este să-l convingem să semneze prelungirea cu noi. Opruț a făcut un meci solid, demn de un candidat la echipa națională. Eddy a fost cel de anul trecut, mecanismul infailibil. Kyriakou a jucat primul său meci bun la Dinamo, aici o să detaliez ceva important, faptul că el s-a poziționat mereu ca opțiune de pasă când ieșeam cu mingea pe jos din apărare, ceea ce nu e simplu.
Am văzut jucătorii așezați în triunghiuri și romburi, fiecare știa unde va merge colegul, fiecare știa unde trebuie să meargă el, iar această poziționare geometrică ne-a permis să rezistăm pressing-ului lor, cu toate că uneori aveam banda opusă liberă și nu am schimbat jocul acolo, în rest, posesia noastră a fost impecabilă, demnă de echipele din Spania, am fost extrem de mulțumit de cum ne-am descurcat la acest capitol. Cîrjan a făcut cel mai bun meci al său de când e la Dinamo, un decar autentic, a depășit liniile adverse, a jucat între ele, a dus mingea de la mijloc spre oamenii din față găsindu-i mereu cu spațiu de manevră și a fost incisiv cu pase decisive și șuturi la poartă, se conturează la el un salt valoric care-l va propulsa la naționala mare și la un club important de afară. Musi s-a distrat, a făcut spectacol, Armstrong finalmente trage la poartă și se vede că se pricepe, iar Pop a făcut un meci foarte bun. A contribuit decisiv la 3 goluri, s-a zbătut enorm, a câștigat dueluri, a ținut de minge… i-a lipsit apariția la finalizare, dar dacă va juca așa de acum înainte va avea un aport important pentru Dinamo. De asemenea, toate schimbările au funcționat bine, Milanov a rezistat în poziția de 9 fals, a fost decisiv la golul 4, iar Caragea și Mihai au fost extrem de combativi, cu realizări excelente la duelurile individuale.
Lipseşte cineva? Da! Vreau să fac o mențiune specială pentru Nikita Stoinov. De multe ori ne-am manifestat disconfortul legat de politica de transferuri și departamentul de scouting, ei bine, de data asta au făcut o treabă excelentă și trebuie remarcat. Stoinov, la doar 19 ani, a debutat în derby cu o nonșalanță formidabilă, a urcat cu mingea la picior, a pasat, a fentat, a blocat adversarii de multe ori… îmi amintesc de Nedelcearu la 19 ani, de stângăciile sale de atunci, dar și de cât de departe a ajuns. Stoinov e net superior acelui Nedelcearu, noi nu am mai avut un asemenea tânăr în centrul apărării de la Radu Ștefan, contractul său cu Dinamo fiind semnat pentru 4 sezoane, durata ideală pentru a nu pierde această comoară.
Eroi și lecții
Eroul serii a fost fără îndoială Armstrong. Fotbalistul venit de la Kilmarnock a marcat trei goluri, oferindu‑ne o seară de neuitat. Musi, transferat chiar de la oi, a demonstrat că poartă deja în suflet culorile noastre. Iar portarul Epassy, deși a încasat trei goluri, a dat siguranță în momentele cheie. Nu putem să nu amintim și de Kopic, care înainte de meci a subliniat că derby‑ul se câștigă cu muncă și motivație. Discursul său calm a contrastat cu nervozitatea rivalului Charalambous, care spunea că „nu poate lăsa capul jos”. Pe teren, băieții noștri au arătat că modestia, lupta și încrederea dau roade.
Această victorie nu rezolvă toate problemele echipei, dar pentru o seară ne‑a făcut să uităm durerea ultimilor ani. Ne‑a adus aminte de bucuria și de mândria de a purta culorile alb-roșii. Dinamo trăiește prin noi, prin jucătorii care nu renunță și prin fiecare meci în care luptăm până la capăt. Asta înseamnă să fii dinamovist: să cazi, să te ridici și să o iei de la capăt!
Felicitări, sunt nerăbdător să văd următorul nostru meci! Continuăm să sperăm!
! Io mă si pricep
si sunt si modest!