Site-ul Suporterilor Dinamovisti

     Orice club de fotbal înfruntă următoarea problemă: gestionarea unor resurse limitate cu scopul obținerii de performanță sportivă și stabilitate financiară pe termen mediu-lung. Acest text va analiza resursele disponibile și modul în care sunt folosite acestea de către cluburile din România, folosind exemplul concret al clubului CFR Cluj, și va compara rezultatele obținute cu gestiunea efectuată de cluburi din străinătate cu o dimensiune similară, pentru a compara nivelul de eficiență al fiecăruia.

Am ales CFR Cluj pentru că este cel mai performant club la nivel intern din ultimii ani, cu ultimele 5 titluri de campioană în vitrină și participări constante în grupele cupelor europene, fiind echipa autohtonă care a beneficiat de avantajul rutei campioanelor, o inițiativă a UEFA pornită în sezonul 2009-10 pentru a ajuta echipele din țări mai mici să ajungă mai departe în competițiile europene. Echipele cu care o vom compara pe CFR sunt: Maccabi Haifa, Ferencvarosi, Bodo/Glimt, Ludogorets, Qarabag, Slovacko, FC Vaduz, Sheriff Tiraspol, Djurgardens, HJK Helsinki și RFS. Le-am ales pentru că au bugete similare sau mai mici și au avut participări în grupele cupelor europene în ultimele sezoane.

CFR Cluj, o campioană în derivă

Aventura CFR-ului a început în sezonul 2017-18, in care au câștigat primul titlul din seria de 5 consecutive pe care o au în prezent.

Situația clubului nu este însă deloc una roză, patronatul este în conflict cu antrenorul Dan Petrescu, pe care l-ar da afară, numai că acesta are o clauză de reziliere extrem de mare, discuțiile prezentului gazetăresc fiind o ceartă între cele două părți pentru a încerca neplata acelei sume din partea clubului.

CFR Cluj a participat de 4 ori consecutive în ultimele 4 sezoane în grupele cupelor europene, de două ori în Europa League (2019-2020 și 2020-21), și de două ori în Conference League (2021-22 și 2022-23). Primul lor sezon european de la revenirea din insolvență, după titlul obținut în 2017-18, a fost un fiasco, fiind eliminați în play-off-ul Europa League de luxemburghezii de la Dudelange. De asemenea, dacă UEFA nu inventa în sezonul trecut o a treia competiție continentală intercluburi, CFR Cluj ar fi ratat grupele în 3 din cele 5 sezoane în care a participat din partea României pe ruta campioanelor, cel mai “simplu” traseu de parcurs disponibil în condițiile în care patronatului afirmă că s-au plătit salarii de 50.000€ lunar la echipă iar situația financiară este un deficit de 8 cifre. Concluzia evidentă este că gestiunea clubului a fost una deficitară, falimentul fiind inevitabil dacă nu se schimbă drastic raportul de încasări și cheltuieli.

Lucrurile nu au mers însă mereu într-o direcție negativă, sezonul 2019-20, primul cu grupe din noua eră, fiind unul excelent din punct de vedere economic șií sportiv.

CFR Cluj a eliminat atunci câteva campioane din țări obișnuite cu competițiile europene, toate cele 4 echipe infruntate în tururile preliminare fiind extrem de redutabile, cu bugete cel puțin egale ardelenilor și cu o experiență mai mare din sezoanele precedente în cupele europene. CFR Cluj a fost eliminată de Slavia Praga în play-off-ul Champions League, o echipă care în sezonul următor (2020-21) avea să joace sferturile Europa League, reușind să scoată un egal cu Arsenal pe Emirates. Apoi, CFR Cluj a reușit să obțină 4 victorii în 6 meciuri într-o grupă cu Lazio, Rennes șii Celtic, mergând in primăvara europeană de pe locul 2, unde avea să fie eliminată de FC Sevilla fără să piardă niciun meci în dublă manșă cu viitoarea câștigătoare a competiției.

CFR Cluj a avut venituri de aproximativ 16 milioane de euro datorită acestui sezon european cu un lot mai degrabă ieftin din punct de vedere al transferurilor, echipa tip a CFR-ului fiind următoarea:

Pe lângă acest prim 11, CFR Cluj îi mai avea pe:

Cel mai bun sezon european al CFR-ului a fost construit cu jucători veniți liberi de contract sau pe câteva sute de mii de euro, majoritatea însă aveau două sezoane la club, echipa fiind extrem de omogenă. Jucătorii străini aduși aveau experiență la echipe bune și chiar în cupele europene, Arlauskis sau Culio fiind jucători consacrați în Liga I; Djokovic a jucat în Serie A, la Bolonia, și la Rijeka, una din echipele bune din Croația; Vinicius are 126 de meciuri din campionatul portughez, restul jucătorilor venind din campionatul intern. Trebuie să menționez că Susic și Djokovic au mai jucat la CFR Cluj în jurul anului 2014, nu era prima oară pentru ei la Cluj. Cu acest lot ieftin și omogen CFR-ul a parcurs cel mai bun sezon al său în cupele europene în noua eră. Acum să ne uităm pe bilanțul banilor plătiți de echipă pentru transferuri:

Cu toate că CFR a avut în multe sezoane două echipe și loturi de până la 30 de jucători, banii cheltuiți pe ei în 5 sezoane și jumătate nu reprezintă o sumă mare, dimpotrivă, sunt acoperiți cu brio doar de primul sezon al ardelenilor în grupele cupelor europene, cel pe care tocmai l-am descris mai sus. Modelul a fost aducerea de jucători liberi de contract sau pe sume mici, și din campionat și din străinătate, sumele fiind plătite mai degrabă pe jucătorii din campionatul intern.

Bilanțul defalcat fiind următorul:

Există o diferență de 165.000€ între cele 7.800.000€ prezentate mai sus și cele 7.635.000€ din ultimul tabel pentru că nu am luat în considerare câteva transferuri de juniori care nu au jucat niciun minut la echipa mare a CFR-ului. Concluzia care se vede cu ochiul liber este faptul că CFR Cluj a cheltuit majoritatea banilor pe jucători care nu au dat randament sau sunt rezerve în momentul de față.

Alex Ioniță II: nu a dat randament, a avut perioade de luni de zile fără să joace și a plecat liber de contract.

Costache: a fost un mare talent la un moment dat, dar la CFR a fost folosit ca jucător u21, în momentul la care nu a mai fost eligibil a căpătat statutul de rezervă. A fost vândut pentru 100.000€ la Rapid.

Alex Pașcanu: CFR a plătit 600.000€ pentru a-l aduce de la Leicester, dar a plecat la Ponferradina pentru o sumă necunoscută, un an mai târziu. Din câte cunosc eu despre Ponferradina, este un club sărac, nu prea plătește bani pe jucători, probabil CFR nu a luat mai mult de 200.000€ pentru el, dar voi contabiliza 600.000€ ca pierderi neavând informația concretă.

Dugandzic: a fost adus din Rusia pentru 500.000€ și vândut la doar 6 luni pentru 400.000€ la Rapid, unde însă e titular și dă randament.

Golofca: a venit pe 500.000€, a ratat un penalty decisiv cu Dinamo Zagreb și a plecat liber de contract.

Hammershoy-Mistrati: jucător adus în această vară de la Randers, adversara de anul trecut a CFR-ului din grupele Conference League. Deocamdată este rezervă, a jucat doar 195 de minute în acest sezon, cu toate că s-au plătit 450.000€ pe el și are 30 de ani.

Sylla: venit de la Stromsgodset pentru 400.000€, a stat un an și a plecat liber de contract. Avea 28 de ani la venirea în România.

Jefte Betancor: CFR Cluj a plătit pentru el 300.000€ la 29 de ani, acum, după doar 3 luni, Dan Petrescu nu e mulțumit de el și l-a trecut pe linie moartă.

Meleke: jucător pentru care s-au plătit 250.000€ și nici măcar nu a ajuns să debuteze. A plecat liber de contract la FC Voluntari.

Kolinger: acest caz este oarecum subiectiv, este strict părerea mea personală. Kolinger are 28 de ani si este titular la CFR Cluj în campionat, în Europa nu prea joacă. A venit de la Vejle, echipă care a retrogradat de pe penultimul loc cu cel mai slab golaveraj în Danemarca sezonul trecut. Kolinger este fundaș central. Acest jucător este titular la campioana României și s-au plătit bani pe el, atât am avut de spus.

Per total, dacă adunăm toți banii pierduți de CFR cu transferurile pe bani care nu au dat randament ajungem la suma aproximativă de 4.450.000€, o sumă care poate scădea în funcție de banii pe care-i vor încasa în acest sezon pe jucătorii care încă sunt la club dar nu mai joacă. De asemenea, trebuie menționate salariile mari plătite degeaba, sumele plătite pentru rezilierea contractelor și jucătorii veniți gratis fără să dea randament, care, de asemenea, costă bani. O listă sumară a acestor jucători, dacă ne luăm și după spusele patronului, ar fi următoarea: Denis Alibec, Alexandru Chipciu, Jonathan Rodriguez, Karlo Letica (venit liber de la Brugge anul trecut și plecat liber), Florin Ștefan, Guessouma Fofana, Rachid Bouhenna, Anas Tahiri, Ben Youssef, William Soares, Iasmin Latovlevici, Micael Pereira, Giannis Kontoes, Adam Lang, Robert També, Mate Males, Andrei Radu (cel care a venit apoi la Dinamo), Dan Nistor, Ibrahima Baldé, Tomislav Duka, Sebastian Mailat și ultimul dar nu cel din urmă, cu o mențiune specială, Julio Baptista.

Am contabilizat un total 32 de jucători veniți la CFR Cluj, pe bani sau liberi de contract, în decursul a 5 sezoane și jumătate, care nu au dat randament și au provocat mai degrabă pierderi decât beneficii. Nici măcar nu am contabilizat nume cu nume, am enumerat doar jucătorii cât de cât cunoscuți, lista completă de pe transfermarkt ajunge probabil pe la 45-50 de jucători. Concluziile sunt următoarele:

• CFR Cluj a avut performanță cu un lot relativ ieftin, dar foarte bine închegat, majoritatea jucătorilor având la club minim un sezon complet la momentul primei calificări în grupe și ceva experiență europeană și/sau în campionate bune  din vest.
• CFR Cluj a trecut printr-un proces continuu de aducere și concediere a unui număr extrem de mare de jucători care au costat mulți bani și au degradat nivelul de performanțe sportive (îmi sună cunoscut, unde am mai văzut așa ceva?).
• Nivelul de scouting de la CFR este mizerabil.
• Inevitabil, acest model de gestiune a ajuns la limita colapsului.

La nivel de vânzări de jucători, cealaltă mare sursă de venituri a cluburilor din România, CFR Cluj stă destul de modest, principalele încasări fiind:

Au mai fost alți 3-4 jucători plecați pe 100.000€ sau mai puțin în toți acești ani, suma totală obținută de CFR Cluj din vânzări de jucători fiind de aproximativ 6.000.000€. O cifră care acoperă trei sferturi din totalul plătit pe jucători de către club, un nou semnal că problema a fost la salariile mult prea mari și la numărul foarte mare de jucători care nu au dat randament. Mai mult decât atât, CFR putea să-l vandă pe Bilel Omrani pe o sumă de 4-5 milioane de euro la un moment dat, dar au refuzat, pentru ca, ani mai târziu, atacantul francez să plece liber de contract. Sigurjonsson sau Andrei Burcă sunt alți jucători care puteau aduce bani clubului, primul a plecat liber, cu toate că era unul dintre cei mai buni marcatori din echipă, celălalt probabil va pleca pe o sumă mult mai mică decât cea care se putea obține pe el cu ani în urmă. Concluzia este că CFR Cluj nu are o politică de vânzare a jucătorilor bine stabilită, cu foarte puține plecări pe bani pentru o perioadă de 5 sezoane și jumătate, un singur jucător fiind responsabil cu peste 50% din veniturile de acest gen ale clubului.

Harababura organizatorică a dus la rezultatele din imaginea de mai sus: un club care are rezultate tot mai slabe, care se chinuie cu echipe mici, care este eliminat de echipe mici și care nu mai învinge niciun adversar cât de cât relevant. Nu numai asta, CFR Cluj a început să sufere și în campionat, începutul ultimelor două ediții  oferindu-ne oportunitatea de a o vedea pe CFR Cluj la mijlocul clasamentului după ce s-au jucat etape bune, echipa abia mai are un prim 11 care reușește să se târască până în grupele Conference League, pentru a mai prelungi cu un sezon supraviețuirea, dar unde sucombează fără să combată, timp în care rezultatele din competiția internă, cu toate că încă bune la nivel de trofee, au început să scârțâie.

A venit momentul să comparăm situația celorlalte cluburi menționate la începutul textului cu cea a CFR-ului. În primul rând, vreau să vedem un tabel comparativ cu valoarea loturilor tuturor echipelor și competiția europeană în care evoluează, apoi, le vom lua individual pentru a vedea punctele forte și slăbiciunile.

Doar două cluburi au o valoare a lotului mai mare decât CFR Cluj conform transfermarkt: Ludogorets și Ferencvarosi, ambele însă evoluează cu o treaptă mai sus, unde și premiile sunt semnificativ mai mari. Apoi, vedem un șir aproape jignitor de mare cu echipe care au o valoare a lotului la jumătate sau chiar mai puțin decât CFR, dar care au reușit o performanță egală sau superioară celei realizate de campioana României. Infamia nu se încheie aici, Slovacko și Djurgardens au ajuns în grupele Conference League fără să joace pe ruta campioanelor, unde au evoluat Viktoria Plzen și Malmo. Acesta este și motivul pentru care am ales aceste două echipe din Cehia și Suedia și nu pe campioanele respectivelor intreceri, cu toate că ambele aveau si ele loc in tabel. Viktoria Plzen a ajuns în Champions League cu o valoare a lotului de 24.100.000€ iar Malmo joacă în Europa League cu un lot de 26.550.000€, ambele sume fiind inferioare cifrelor de la CFR Cluj. Concluzia este evidentă, CFR este echipa care cheltuie cel mai ineficient banii din bugetul clubului dintre toate echipele mici din cupele europene care ajung în grupe. Înainte să trecem la analiza individuală a acestor cluburi trebuie să spun ceva și despre FC Vaduz: această echipă a ajuns grupele europene cu toate că joacă în liga secundă din Elveția și este echipa cu cel mai puțin valoros lot din grupele europene, desigur, ajunsă în grupe fără să joace pe ruta campioanelor.

Maccabi Haifa, revelația sezonului în UEFA Champions League

Maccabi Haifa este campioana Israelului din ultimele două sezoane. Este antrenată de Barak Bakhar, de doar 43 de ani, care a venit la club in 2020. Acest antrenor este unul precoce dar cu mare succes în țara sa, a debutat ca principal la Ironi Kiryat Shemona în 2012, unde câștigase titlul de campion din postura de secund cu un an înainte. A stat 3 sezoane și a câștigat o cupă la această echipă, apoi a plecat la Hapoel Beer Sheva, unde a petrecut 5 sezoane. Hapoel Beer Sheva nu este o echipă de tradiție în Israel, are doar 5 titluri în palmares, două dintre ele obținute la mijlocul anilor 70, celelalte 3 obținute în mod consecutiv, între 2016 și 2018, de Barak Bakhar, la care se adaugă o cupă și două supercupe, toate trofeele venind în primele sale 3 sezoane ca antrenor la Beer Sheva. În ultimele sale două sezoane acolo nu a câștigat nimic, nici nu a reușit să ducă echipa în grupele cupelor europene, plecând în 2020 la Maccabi Haifa, unde a mai luat o supercupă pe lângă cele două titluri de campion.

Câți antrenori români pot spune că au antrenat 5 sezoane consecutive la același club? Câți patroni din fotbalul românesc ar păstra un antrenor atâta timp pe bancă? Se pare că în Israel cluburile oferă ceva mai multă continuitate proiectelor sportive, faptul că Bakhar a început să antreneze ca principal acum peste 10 ani, nu a fost niciodată șomer, și a performat la doar 3 cluburi spune multe. În primul rând, spune că e bun, chiar foarte bun, dar mai spune și că a fost sprijinit de conducerea fiecărui club la care a activat, fără un astfel de sprijin nu stătea mult nicăieri.

Înainte să vină Barak Bakhar antrenor ultimul titlu de campioană al lui Maccabi data din sezonul 2010-11, sezonul premergător victoriei lor cu 5-0 împotriva ¿fcsb-ului? din grupele Europa League. Ultima lor prezență în grupele cupelor europene înainte de Bakhar fiind tot în Europa League, în 2013-14, când în play-off au scos o altă echipă românească: Astra Giurgiu. Bakhar a dus în 3 ani în liga campionilor o echipă care de 6 sezoane nu mai avea nicio realizare notabilă din punct de vedere fotbalistic.

Acum să discutăm mai concret despre prezentul clubului israelian.

Maccabi Haifa joacă în grupele Champions League, de la sine asta e o mare performanță pentru un club de mărimea israelienilor, care au mai ajuns aici doar de două ori, în 2002-03 și 2009-10, dar modul în care au reușit să facă asta este la fel de admirabil. Maccabi Haifa a batut-o cu 4-0 in deplasare, in Grecia, pe Olympiakos. În turul următor a învins pe teren propriu cu 4-0 pe Apollon Limassol în prima manșă, iar în turul 3 a învins-o în Israel pe Crvena Zvezda și a reușit să revină de la 0-2 în Serbia pentru a se califica. Fără noroc poate nu ajungeau aici, au egalat la Belgrad printr-un autogol în minutul 90+3 pentru a evita prelungirile iar la Atena gazdele au avut un gol anulat eronat pentru henț la 0-0, cu siguranță însă au avut și merite destule pentru a ajunge între cele mai bune echipe ale continentului. În grupe au pierdut primele două meciuri, 2-0 la Lisabona cu Benfica, echipă care anul trecut a trimis-o pe ditamai FC Barcelona în Europa League și care anul acesta se pregătește să facă același lucru și cu Juventus, pe care a bătut-o la Torino scor 1-2; cealaltă înfrângere a lui Maccabi fiind un 1-3 acasă cu PSG, cea mai bogată echipă din competiție, pe care însă au reușit să o conducă pe tabelă cu 1-0 până spre finalul primei reprize.

Maccabi a jucat și anul trecut în grupe, dar în Conference League, parcursul lor fiind unul însă mult mai modest.

Se observă totuși o graduală îmbunătățire a rezultatelor, în primul an nu au câștigat nimic, apoi a venit un titlu și grupele Conference, iar acum un titlu și grupele Champions League. Rămâne de văzut care este nivelul maxim la care pot urca în sezoanele viitoare dacă păstrează excelentul antrenor pe care îl au.

Politica de transferuri a acestui club o vom analiza doar pe perioada ultimelor 3 sezoane, de la momentul în care s-a instaurat noul proiect performant al lui Barak Bakhar, introducerea altor sezoane în care clubul era gestionat altfel ar putea distorsiona concluziile.

Maccabi Haifa a cheltuit mai puțin decât CFR pentru a ajunge mai departe, un semn că banii se cheltuie mai eficient. Au venit 4 jucători contra unor sume între 1 și 1.6 milioane de euro, restul jucătorilor veniți pe bani au fost aduși pe sume derizorii, de câteva sute sau chiar zeci de mii de euro. În primul sezon au plecat extrem de mulți jucători, majoritatea liberi de contract, printre ei sare in ochi Shon Weissman, plecat la Wolfsberger, cu care a jucat în grupele Europa League, iar acum la Valladolid, in Primera División. Singurul aspect relevant care merită menționat este faptul că în fiecare an Maccabi împrumută un număr imens de jucători, circa 15-20, semn că au o academie care crește jucători ca parte a proiectului lor.

Rezultatul a 3 ani de muncă, cu transferuri de jucători pe bani, cu transferuri de jucători liberi de contract și cu jucători promovați din academie apare în următorul prim 11 tip al israelienilor din tururile preliminare ale acestui sezon, cu precizarea că Bogdan Planic a plecat de la echipă după ce au trecut de Crvena Zvezda.

Doar 3 titulari au venit în această vară, restul aveau minim un sezon la club, antrenorul a construit un schelet al echipei la care a adăugat progresiv piese noi. De asemenea, dintre cele 4 transferuri de peste un milion de euro efectuate de club în ultimele 3 sezoane, 3 sunt titulari indiscutabili: Pierrot, Mohamed și David, al patrulea, Mavis Tchibota, a evoluat doar 145 de minute în cele 13 partide oficiale ale clubului fără a fi accidentat, semn că nu se contează pe serviciile sale. Finalmente, mai jos este clasamentul la zi al campionatului israelian, unde se vede că Maccabi este pe locul 2, spre deosebire de CFR Cluj ei nu au pierdut contactul cu primul loc din campionat în niciun moment, cu avantajul că la ei competiția începe mai târziu.

Ferencvarosi, noul monopol maghiar

Ferencvarosi este cel mai titrat club din Ungaria, cu 33 de campionate și 24 de cupe în palmares, cu un avans important față de urmăritoarele sale din ierarhia ambelor competiții, dar a avut o perioadă de secetă destul de prelungită după eventul realizat in 2004, următoarea lor cupă datând din 2015 și următorul titlu din 2016. De asemenea, este un club care nu a strălucit prea mult în competițiile europene după căderea zidului Berlinului, unde au avut doar două prezențe în grupe până în anul 2019, acestea fiind în liga campionilor în 1995-96 și în Cupa UEFA în 2004-05.

După peste un deceniu de insuccese au reușit să renască, au câștigat 5 dintre ultimele 7 campionate, ultimele 4 în mod consecutiv, la care se adaugă 4 cupe și două supercupe, cu mențiunea că în Ungaria supercupa nu se mai dispută din 2016, ultimele două trofee puse în joc fiind ale lor.

Următoarea imagine reprezintă succesiunea de antrenori de pe banca tehnică a echipei. Antrenorul actual este fostul selecționer rus de la campionatul mondial din 2018, Stanislav Cherchesov, cu un contract semnat până în 2024.

Revenirea la performanță a clubului a venit de mână cu antrenorul german Thomas Doll, care a petrecut aproximativ 5 ani la club, între decembrie 2013 și august 2018, și care are un CV destul de interesant având în vedere faptul ca a ajuns la o echipă din Ungaria în pauza de iarnă, echipă care de ani de zile nu mai era competitivă nici măcar pe plan local la momentul venirii sale.

Acesta este CV-ul lui Doll, un antrenor suficient de bun cât să antreneze 3 ani pe Hamburg (el era acolo când au fost eliminați de Rapid in 2006 din Cupa UEFA), și puțin peste un an la Borrusia Dortmund, in 2008. Cariera sa a luat-o un pic în jos după ce a părăsit Bundesliga, probabil a preferat banii oferiți în Turcia și Arabia Saudită, dar, cu siguranță, dacă a mers în Ungaria putea să vină și în România, doar că nouă astfel de antrenori străini nu ne-au călcat niciodată pragul. De altfel, toți antrenorii lui Ferencvarosi începând cu 2013 au fost străini, cu excepția lui Csaba Maté, actualul antrenor de la echipa secundă a clubului care și-a asumat uneori rolul de interimar.

Echipa maghiară a revenit în grupele cupelor europene în sezonul 2019-20 după câteva rateuri succesive în tururile preliminare.

Acesta a fost parcursul echipei în tururile preliminare din sezonul 2022-23, se observa câteva victorii la scor, inclusiv în deplasare, lucru pe care la echipele românești nu l-am mai văzut de mult în Europa.

Maghiarii stau excelent și în grupe, unde sunt lideri după două victorii cu Trabzonspor (3-2) și AS Monaco (0-1), ultima dintre ele în deplasare, în Franța. Rezultatele echipei sunt excelente, a venit momentul să discutăm despre cum a fost construit lotul care le-a obținut.

Ferencvarosi a efectuat vânzări pe sume extrem de importante în perioada în care echipa a renăscut din punct de vedere sportiv, în același timp, au adus jucători liberi de contract sau pe sume destul de mici, cea mai mare sumă plătită pe un jucător în primele 4 sezoane descrise de tabelul de mai sus a fost de 600.000€. Lucrurile se schimbă însă odată cu participările echipei în grupele cupelor europene, moment în care venirile devin semnificativ mai costisitoare decât plecările, bilanțul final fiind de 8,4 milioane în plus cheltuite pe jucători decât totalul încasărilor datorate vânzării acestora, o diferență pe care o acoperă un singur sezon în grupele Europa League.

În continuare vom vedea cele mai importante transferuri ale clubului din această perioadă, pentru a nu face lista interminabilă sunt prezente doar sumele egale sau superioare milionului de euro, dar trebuie să spun că am văzut extrem de multe transferuri pentru sume între 300.000 și 700.000 de euro.

Echipa maghiară transferă din Cehia și Germania, din Serbia și Croația, din Norvegia și din America de Sud. Nu doar asta, în multe cazuri au vândut mai departe acești jucători pentru sume considerabil mai mari. Un caz special este Muhamed Besic, prima lor mare vânzare, prin care au putut finanța proiectul la început. Bosniacul a venit liber de contract de la Hamburg, în 2013 și a jucat doi ani în Ungaria înainte de pasul către Premier League, iar acum este din nou la club, venit liber de contract anul trecut. Este remarcabil, de asemenea, felul în care această echipă vinde jucători pe bandă rulantă la echipe din marile campionate ale continentului, ungurii sunt în mod clar generosi la capitolul investiții și au un ochi foarte bun în ceea ce privește jucătorii transferați.

În cazul lor voi prezenta un prim 11 tip bazat pe jucătorii care au obținut cele două victorii din faza grupelor.

Spre deosebire de Maccabi Haifa, nu există niciun jucător crescut de club în primul 11, de asemenea, singurul jucător maghiar din echipă este portarul, acesta este un punct la care Ferencvarosi ar putea să lucreze în viitor. Doar 3 jucători veniți în această vară se află în primul 11, majoritatea jucătorilor nu sunt foarte tineri dar sunt încă vandabil iar omogenitatea îi face să dea un randament colectiv foarte bun.

A rămas de analizat clasamentul sezonului actual al campionatului Ungariei, în imaginea de mai jos se vede faptul că Ferencvarosi nu a fost prea afectată de tururile preliminare.

Bodo/Glimt, fulgerul norvegian

Bodo/Glimt este un club foarte vechi, fondat în timpul Primului Război Mondial, în anul 1916, dar care a devenit performant extrem de recent prin cele două titluri de campioană câștigate în 2020 și 2021. Au în palmares și două cupe, din anii 1975 și 1993, sunt însă departe de cele mai de succes echipe ale campionatului, motivul pentru care se află în acest text fiind trecutul imediat și, mai ales, prezentul.

Trebuie să menționez ceva înainte de toate, în Norvegia sistemul competițional este diferit de ceea ce considerăm noi “normal”, campionatul începe primăvara și se termină toamna, desfășurându-se în integralitate pe durata unui singur an calendaristic. Același lucru aplică și pentru Suedia și Finlanda, campionate despre care vom discuta puțin mai jos, important este faptul că aceste echipe joacă tururile preliminare din cupele europene la jumătatea sezonului, ceea ce presupune un avantaj la nivel de omogenitate și pregătire fizică, desigur, dacă aceste cluburi sunt gestionate corect. De asemenea, modul în care tururile preliminare afectează randamentul în campionat al acestor cluburi este diferit.

Antrenorul celor de la Bodo/Glimt este Kjetil Knutsen, aflat în această funcție de la începutul anului 2018, acesta fiind al cincilea său sezon la cârma echipei. Nu are un palmares grozav, a mai antrenat în liga secundă norvegiană, nu avea niciun trofeu înainte de Bodo/Glimt, și a ajuns aici în 2017, prima oară ca secund. Un an mai târziu a devenit antrenorul principal al celui mai de succes proiect fotbalistic din țara sa.

În 2017 Bodo/Glimt juca în liga secundă, a reușit să promoveze în acel an, apoi a terminat pe locul 11 din 16 în primul sezon pe prima scenă, în 2018. Următoarele 3 sezoane le voi descrie printr-o imagine:

Este foarte complicat să reușești așa ceva, să transformi o echipă din liga a doua în multiplă campioană în doar 5 ani, există două metode principale prin care se poate face asta, o pricepere specială, superioară celorlalte competitoare, sau o investiție mult peste dimensiunile obișnuite ale campionatului, o să analizăm în primul rând transferurile realizate de club pentru a răspunde la această întrebare.

Cifrele din acest tabel par incredibile, dar sunt reale, am verificat de 3 ori calculul și este corect, dar trebuie să ofer câteva explicații adiționale:

• Sumele sunt umflate de un transfer concret, cel al lui Patrick Berg, care a plecat la Lens în ianuarie 2022 și a fost răscumpărat în august, ambele tranzacții pentru suma de 4.500.000€.
• Bodo/Glimt pe transfermarkt apare cu semnul întrebării la multe tranzacții, sunt cam 3-4 pe sezon, veniri și plecări, teoretic ar trebui să fie sume mici, majoritatea cazurilor fiind jucători foarte tineri, dar această situație distorsionează sumele reale.
• Transfermarkt separă sezoanele în 2 ani inclusiv pentru echipele nordice, pe pagina lui Bodo apar sezoanele ca 2016-17, 2017-18, etc. Eu am luat fiecare transfer pe bani individual iar fiecare sumă a fost pusă în anul calendaristic în care este specificată ziua exactă a tranzacției.

Concluzia generală este însă destul de limpede, acest club a fost gestionat in mod extrem de eficient, a fost transformat dintr-un club de ligă inferioară în campioana autoritară a Norvegiei cu o sumă de 3 ori mai mare a încasărilor pe jucătorii vânduți decât cea cheltuită pentru a cumpăra jucători de la alte cluburi pe parcursul acestui proces. Bodo/Glimt are un scouting excelent în ceea ce privește tinerii din Norvegia, foarte multe transferuri sunt de tineri din ligile inferioare, la care se adaugă fotbaliști aduși din Danemarca, Suedia, Turcia sau campionatele bune din Europa Centrală.

Așa cum am spus mai devreme, sumele necunoscute sunt probabil foarte mici, mai ales având in vedere dimensiunea cluburilor de la care au venit, nu o să mă aventurez să propun o sumă totală a aducerii și creșterii acestor jucători, fiecare poate estima una rezonabilă, ceea ce este cert este faptul că Bodo/Glimt a primit în schimbul lor suma totală de 26.310.000€ după ce i-a adus cu un cost mult mai redus.

Acest tabel este foarte mic, asta pentru că mai există doar 2-3 jucători pentru care Bodo să fi plătit sume de bani notabile, dar niciunul nu sare de 400.000€, nu doar asta, toate cele 3 transferuri din tabel au fost efectuate în acest an calendaristic, dacă scriam acest articol anul trecut nu aveam ce să trec în tabel.

Concluziile par evidente, Bodo/Glimt a construit un lot extrem de competitiv cu bani foarte puțini, acel lot domină campionatul și a dus-o pe Bodo până în sferturile de finală a Conference League în sezonul trecut, adversarul care i-a eliminat, AS Roma, fiind o echipă pe care au bătut-o cu 5-1 în faza grupelor și, de asemenea, câștigătoarea trofeului din acel an.

Sezonul acesta probabil urmează o nouă primăvara europeană, mai ales după egalul scos la Eindhoven pare greu de crezut că Bodo nu va prinde măcar locul 3 în această grupă, e foarte posibil să termine chiar mai sus. În tabelul următor apare selecția pentru un 11 tip, m-am bazat în special pe meciul cu PSV Eindhoven și cota de piață a jucătorilor pentru a-l compune.

Majoritatea jucătorilor erau la club înaintea acestui sezon, unii au aici câteva sezoane, alții toată cariera, iar antrenorul este același de aproape 5 ani. Majoritatea jucătorilor nu au un CV impresionant sau o valoare monetară prea mare, dar reușesc să țină pe banca de rezerve câteva dintre transferurile pe sume mari făcute în acest sezon iar echipa continuă să aibe rezultate. Singura problemă a lui Bodo/Glimt este campionatul, unde este deja evident că nu va lua trofeul, și unde există inclusiv pericolul să rateze cupele europene. Acest fapt este însă datorat unui număr mare de meciuri răsfirate în care Bodo a făcut pași greșiți, nu tururilor preliminare europene, pe durata cărora, în mod surprinzător, echipa a avut cea mai lungă serie de victorii consecutive în campionat, 6 la număr, iar campionatul a început aproximativ când Roma i-a scos din cupele europene, fără să afecteze debutul lor în acest sezon prea mult.

Ludogorets, tiranul de la sud de Dunăre

Ludogorets este o echipă relativ nouă pe prima scena a fotbalului bulgar, nu are nicio realizare notabilă mai veche de sezonul 2011-12, atunci când a reușit să câștige eventul și primele sale trofee din istorie. Au urmat alte 10 titluri consecutive după acela, toate cele puse în joc, o a doua cupă, luată în 2013-14, și 5 supercupe. Practic, Ludogorets a monopolizat accesul pe ruta campioanelor din țara vecină, a ajuns datorită acestui lucru mai frecvent la banii oferiți de UEFA în competițiile sale și a continuat să stranguleze orice urmă de opoziție la domnia sa care, în ritmul ăsta, tinde către perpetuitate.

Îmi trebuie două pagini întregi pentru a arăta parcursul lor european așa că mai bine povestesc în linii mari despre ce e vorba. Ludogorets s-a calificat de două ori în grupele Champions League, de șapte ori în grupele Europa League, și încă nu a debutat în Conference League, singura competiție în care mai au loc echipele din România. De asemenea, Ludogorets a ajuns de patru ori în primăvara Europa League, oprindu-se de 3 ori în 16-imi și odată în optimi, Valencia fiind călăul celui mai bun sezon european pe care l-au avut, 2013-14, același în care Moți ne-a arătat că este un jucător extrem de polivalent.

Înainte să analizăm datele concrete ale clubului mai am de spus un lucru, cititorul atent la detalii probabil a observat că la cluburile anterioare am descris pe larg cum un antrenor anume a fost pus la conducerea echipei timp îndelungat iar lui i se datorează  o mare parte din succesul ulterior… ei bine, la Ludogorets nu e tocmai așa, niciun antrenor nu a stat două sezoane complete, cu toate că rezultatele nu au lipsit niciodată, din 2011 și până astăzi Ludogorets a avut 16 antrenori. Este adevărat, alte echipe au avut 3 sau 4 în aceeași perioadă, dar depinde cu cine compari, în alte locuri, nu tocmai îndepărtate de Bulgaria, 3 sau 4 e numărul de antrenori pentru un singur sezon.

Rezultatul este destul de echilibrat, diferența nu este mai mare de 5.700.000€ pentru un club care a avut încasări de peste 100 de milioane de euro din participările în cupele europene. În primii 7 ani Ludogorets a vândut un singur jucător pe o sumă mare, pe Júnior Caiçara, dar a învățat să dezvolte acest tip de venituri în ultimele sezoane. De asemenea, cheltuielile lor au fost destul de eficiente, sezonul 2013-14, cel mai bun din istoria clubului, a presupus cheltuieli de aproximativ 5 milioane de euro răsfirate în 4 ani, prima mare echipă a bulgarilor fiind una destul de low-cost, mai ales din perspectiva imperiului imbatabil la nivel intern pe care a reușit să-l clădească.

Clubul bulgar a devenit o rampă de lansare către destinații diverse, marile campionate din vestul continentului, echipe cu bani din America de Nord și de Sud, dar și echipe din est cumpără de la ei pe sume extrem de generoase. Este un lucru extrem de pozitiv pentru club faptul că are multe porți deschise unde poate să-și mărească veniturile cu jucătorii de care nu mai are nevoie.

Lista de jucători pe care puteam să o pun aici era interminabilă, Ludogorets a cumpărat zeci de fotbaliști cu sume cuprinse între 300.000 și 1.800.000 de euro. Am preferat să arăt unele dintre transferurile lor cele mai rentabile, unde se vede destul de clar că au dezvoltat foarte bine piața braziliană. Ludogorets are o echipă secundă în liga a doua bulgară și este clubul cu cele mai importante mijloace pentru a atrage tinerii jucători din țara sa, cu toate astea, nu am văzut aproape niciun tânăr fotbalist promovat de această echipă, acesta fiind un aspect la care ar trebui să mai lucreze, este un potențial neexploatat care poate deveni extrem de rentabil pe termen mediu-lung.

Ludogorets stă bine in aceasta ediție a grupelor Europa League, a invins-o in Bulgaria pe AS Roma cu 2-1, a pierdut la un singur gol la Sevilla, împotriva lui Betis, scor 3-2, iar dacă își respectă blazonul cu HJK Helsinki ar trebui să își asigure măcar locul 3 în grupă, poziție care o va duce in primăvara Conference League. În campionat sunt pe primul loc, eforturile din tururile preliminare nu le-a afectat randamentul în competiția internă.

Finalmente, este complicat să prezint un prim 11 al acestui club, au venit și plecat mulți jucători în fiecare sezon timp de mai bine de 10 ani, dar o să analizăm echipa de start a victoriei cu AS Roma din grupele Europa League de acum o săptămână pentru a avea un reper.

Putem observa o echipă în care aproape fiecare jucător a fost cumpărat pe o sumă destul de mare, în care 5 dintre ei au venit în ultimul an, și care se bazează foarte mult pe jucătorii străini destul de experimentați, seamănă mult cu ce am văzut la Ferencvarosi.

Qarabag Agdam, joga bonito in deșert

Qarabag este un club care a câștigat 8 dintre cele 9 titluri de campioană și 4 din cele 7 cupe pe care le deține în ultimele 9 sezoane competiționale disputate la nivel local. Seamănă cu Ludogorets nu doar la asta, ci și la afinitatea pentru jucătorii brazilieni, jocul echipei fiind unul extrem de ofensiv, mai ales pe teren propriu.

În cazul lor am descoperit cel mai longeviv antrenor din această listă de echipe, Qurban Qurbanov, care se află pe banca azerilor, în mod neîntrerupt, din 2008. Azerii au jucat în grupele unei competiții europene pentru prima oară, în Europa League, în sezonul 2014-15, de atunci au avut un total de 7 participări în faza grupelor acestei competiții, au jucat odată în grupele Champions League și  Conference League, ajungând în primăvara europeană pentru prima oară sezonul trecut, fiind eliminați de Marseille în barajul post-grupe al Conference League. Mai au o performanță demnă de luat în seamă, sunt echipa care a trimis-o in Europa League pe Atlético de Madrid in 2018, an in care ibericii aveau să câștige trofeul, prin două egaluri cu aceștia în faza grupelor Champions League.

Trebuie să menționez faptul că azerii au avut un bun parcurs european pentru că au insistat extrem de mult. Au fost eliminați de 3 ori în play-off-ul Europa League înainte de a ajunge în grupe de echipe ca Borussia Dortmund, Twente sau Eintracht Frankfurt. Nu o să pun întregul lor istoric european aici din motive de spațiu, poate fi găsit destul de ușor pe internet, dar vom vedea traseul lor în tururile preliminare a sezonului în desfășurare.

În faza grupelor le merge și lor destul de bine pentru moment, au pierdut în Germania împotriva lui Freiburg cu 2-1 dar au reușit o victorie răsunătoare, una dintre cele mai importante din istoria clubului, 3-0 cu Nantes, în etapa a doua, dubla cu Olympiakos care urmează fiind cheie pentru ei în perspectiva participării în cupele europene începând cu luna februarie a anului viitor.

Am început cu sezonul 2012-13 pentru că este primul în care Qarabag cheltuie o sumă de transfer pentru un jucător. Ne aflăm în fața celui mai eficient club care a avut o prezență constantă în grupele cupelor europene, Qarabag trăiește din jucători liberi de contract, foarte rar aduce jucători pe bani, cele mai scumpe transferuri fiind brazilianul Richard, venit de la Santo André pentru 1.280.000€ și Zoubir, fostul jucător de la Petrolul, care a venit de la Lens pentru 1.000.000€. În ultimii ani clubul s-a reorientat, aduce jucători din Spania, Portugalia, Turcia, Israel, Polonia, Franța și Ucraina, numărul de brazilieni de la echipa în momentul de față fiind doar de 3, și spun doar pentru ca în alți ani minim 5-6 titulari veneau de acolo. Nu vom avea un tabel detaliat cu transferurile lor pentru că nu au mișcat sume foarte mari, dar vom vedea în continuare primul lor 11 tip pentru a înțelege modul în care este construită echipa.

Continuitatea pe termen lung este cea mai bună definiție pentru acest club, majoritatea jucătorilor au un CV modest, o cotă de piață destul de mică, dar cu toate astea reușesc să obțină an de an noi calificări, noi trofee, noi performanțe. Parcursul european nu le-a afectat randamentul european. De asemenea, este interesant faptul că numărul de jucători azeri din primul 11 a crescut în ultimele sezoane.

Slovacko, one season wonder?

Această echipă cehă are un singur trofeu în palmares, o cupă câștigată în 2022, și o singură participare în grupele cupelor europene, cea de anul acesta. Antrenorul lor este Martin Svedik, aflat în această funcție din noiembrie 2018, fără alte trofee și cu un CV nu foarte bogat; Dinamo Minsk, Mlada Boleslav, Banik Ostrava și naționala u21 a Cehiei fiind cele mai sonore nume la care a activat.

Parcursul lor european nu a fost unul tocmai strălucit în acest sezon, au fost eliminați de Fenerbahce în Europa League după o infrangere cu 3-0 în Turcia și un 1-1 la retur. Apoi, au bătut-o tur-retur pe AIK Solna, cu 3-0 în Cehia și 1-0 în Suedia, în play-off-ul Conference League. În grupe au pierdut cu 4-2 în Germania, împotriva lui Kóln și au făcut un 3-3 acasă cu Partizan Belgrad, un rezultat însă slab deoarece Slovacko avea 2-0 pe tabelă și om în plus în minutul 22 dar au fost întorși de sârbi și au egalat pe final. Din această grupă mai face parte și OGC Nice, așa că șansele lor la calificare sunt cvasi-nule, iar cititorul acum ar trebui să-și pună întrebarea… de ce apar acești desculți în articol? De ce nu vorbim Viktoria Plzen sau Slavia Praga? Pentru că sunt multe cluburi despre care merită să vorbim datorită faptului că echipele din Cehia au construit un coeficient european foarte bun iar fiecare nouă participantă își face treaba și adaugă noi puncte acelui coeficient, spre deosebire de România, care atunci când era pe cai mari în cupele europene a trimis echipe care pierdeau pe linie iar coeficientul de țară a fost distrus.

Zlin, Jablonec, Slovan Liberec, Viktoria Plzeň, Slavia sau Sparta Praga, printre altele, au avut participări constante în grupele competițiilor europene.

Cândva, nu așa demult, Dinamo, CFR Cluj și Astra Giurgiu eliminau Slovan Liberec, Petrolul și fcsb eliminau Viktoria Plzen, iar fcsb elimina Sparta Praga. Acum însă Slavia Praga, Slovan Liberec (datorită pandemiei, este adevărat) sau Jablonec au ajuns să bată la piele echipele noastre în cupele europene. Prezența lor în grupe a fost mult mai constantă, inclusiv înainte de crearea Conference League, iar la coeficientul de țară ei sunt cu 9 locuri peste noi, cu șanse bune ca distanța să se tot mărească pentru că ei duc mai multe echipe in grupe, unde rezultatele pozitive valorează mai mult.

In preliminariile Conference League din acest sezon a avut loc o dublă confruntare extrem de interesantă. Slovacko a învins în dublă manșă, cu scorul general de 4-0, ocupanta locului 2 din sezonul trecut din Suedia, o echipă cu o valoare a lotului aproximativ dublă. Simultan, Sepsi a pierdut în dublă manșă cu scorul general de 6-2 împotriva echipei care a terminat pe locul 3 în Suedia, mă refer la Djurgardens. Este adevărat, Djurgardens are un lot mai bun ca Sepsi și este cea mai experimentată în cupele europene dintre cele 4, dar comparația asta pune fotbalul românesc într-o lumină extrem de proastă.

Nu o să intrăm în detaliile lotului sau a transferurilor lui Slovacko, este o echipă mică, are un singur jucător valorat peste milionul de euro, a cheltuit doar 360.000€ pe transferuri de când a venit la echipă în 2018 antrenorul lor și a vândut doar 2 jucători care merită menționați: Matous Trmal la Vitoria Guimaraes pentru 1.200.000€ și Patrick Hellebrand la Slavia Praga pentru 925.000€.

FC Vaduz, buturuga mică din Liechtenstein

FC Vaduz este cea mai mică echipă despre care o să discutăm în acest articol, este atât de mică încât nici măcar nu are un campionat propriu ci a ales să evolueze în liga secundă din Elveția, unde este pe penultimul loc.

Antrenorul lor este Alessandro Mangiarratti, de 44 de ani, venit la club in luna ianuarie a acestui an de la echipele de juniori ale lui Young Boys Berna. Acest om a mai antrenat o singură echipă de seniori în toată cariera, pe FC Chiasso, din liga a treia Elvețiană, și are un singur trofeu în palmares, cupa din Liechtenstein, modul prin care clubul la care activează a ajuns să joace în cupele europene.

Aceasta este lista victimelor lui FC Vaduz în tururile preliminare. Mai presus de calificările cu adversari net-superiori pe hârtie este de remarcat faptul că această echipă a câștigat toate cele 3 meciuri jucate în deplasare, unul dintre ele cu 4 goluri marcate pe terenul locului 5 din ultimul sezon al campionatului turc. Vreau să mai pun un tabel care să facă de rușine fotbalul românesc, este următorul:

Strigător la cer este faptul că FC Vaduz a jucat împotriva unor echipe mult mai bune decât CFR Cluj, singurul gol marcat în deplasare de ardeleni venind in Andorra cu Inter Escaldes. CFR Cluj nu a fost capabilă să marcheze la Erevan împotriva lui Pyunik, nu a fost capabilă să marcheze pe teren neutru cu Shakhter Soligorsk (datorită conflictului din Ucraina ne se poate juca nici în Belarus, meciul a avut loc în Turcia), și nu a putut să înscrie în Slovenia cu Maribor, o echipă cu doar 4 victorii in 10 meciuri în campionat care trece prin mari probleme financiare.

Revenind la FC Vaduz, aceasta este situația lor în grupa de Conference League:

Sunt pe ultimul loc datorită golaverajului, au pierdut cu 4-1 în Olanda și au făcut un 0-0 acasă cu Apollon Limassol, dar nu sunt nici pe departe eliminați pentru că Dnipro-1 este o echipă din Ucraina, extrem de imprevizibilă în momentul de față, iar o victorie în Cipru nu e imposibilă după ce câștigi în Austria și Turcia.

Nici în cazul lui FC Vaduz nu vom avea o analiză a lotului sau a transferurilor, este un lot foarte modest, majoritatea jucătorilor au venit în ultimele luni, singurul nume pe care o să-l menționez este cel al fundașului central de 24 de ani Arbenit Xhemajli, venit de la Sunderland în această vară și cotat la 500.000€, el fiind cel mai valoros jucător din lot. A jucat la Sunderland 15 meciuri în 2 ani și a ajuns liber la FC Vaduz, restul jucătorilor din lot sunt împrumutați sau veniți liberi de contract de la echipe din ligile inferioare din Elveția, Austria, Franța sau Germania.

Sheriff Tiraspol, singurii secesioniști care au triumfat la Madrid

Sunt conștient de faptul că și Barcelona a învins pe Bernabeu sezonul trecut, dar Cataluña nu are nicio șansă de a deveni stat independent iar echipa lor fanion este de ani de zile ciuca bătăilor în campionat și mai ales în Europa, plus de asta, îmi trebuia un titlu oarecum interesant.

Sheriff domină campionatul din Republica Moldova din sezonul 2000-01 când a obținut primul trofeu, de atunci a pierdut doar două din cele 22 de ediții disputate, la care se adaugă 11 cupe ale Moldovei. Este de departe cea mai lungă dominare a unui campionat dintre cele analizate în acest text, palmaresul lor european fiind unul mult mai discret având în vedere numărul de oportunități pe care l-au avut pe ruta campioanelor. Sheriff are o calificare în grupele Champions League și 5 prezențe în grupele Europa League, echipa nu a avut însă o continuitate a rezultatelor, 3 dintre calificări venind în perioada 2010-2014, una în 2017 și ultimele două în 2021-22 și 2022-23. De asemenea, clubul a trecut o singură dată de grupe, anul trecut, fiind eliminați de Braga în prima dublă manșă eliminatorie.

Sheriff are un bilanț similar cu cel al lui Ludogorets în ceea ce privește antrenorii de pe bancă: 20 de tehnicieni din 2010 și până astăzi, niciunul nu a stat mai mult de 2 ani iar actualul manager, croatul Stjepan Tomas, a venit în vară.

Nu am pus mai multe sezoane pentru că sumele care se mișcă sunt extrem de mici, este un model similar cu cel de la Qarabag, cu mai puțin succes decât cel al azerilor, dar foarte rentabil datorită investițiilor extrem de reduse. Cel mai scump transfer din istoria lui Sheriff a fost Marko Markovski, adus pentru 1.000.000€ de la Skoda Xanthi în sezonul 2012-13, majoritatea celorlalte transferuri nu sar de suma de 200.000€.

Acestea sunt cele mai bune vânzări de jucători efectuate de Sheriff de-a lungul timpului, nu sunt foarte multe dar sumele sunt interesante pentru nivelul campionatului Moldovei. O să analizăm acum primul 11 al lui Sheriff de la victoria cu Real Madrid.

Acest prim 11 a fost construit cu puțini banii la nivel de transferuri dar jucătorii erau valoroși, mai mult ca sigur bugetul de salarii a fost unul consistent, cel mai interesant lucru este însă faptul că doar un singur jucător din acea echipă mai este la Sheriff în prezent, este vorba de Addo. Clubul a reușit aducerea de venituri foarte mari de la UEFA și din vânzarea jucătorilor fără să piardă competitivitatea europeană, aceasta este situația sa în Europa League în momentul de față. O problemă care se repetă este lipsa jucătorilor autohtoni, nu există niciun moldovean în acest prim 11 iar Sheriff a produs un singur jucător local pe care l-a vândut în străinătate în 20 de ani: Vitalie Damașcan.

Sheriff a învins deplasare pe Omonia Nicosia cu 3-0 și a pierdut acasă 1-2 cu Manchester United, având șanse mari măcar la locul 3 în grupă, loc care duce în primăvara Conference League. În campionat sunt lideri cu un mic avans.

Djurgardens, o echipă de tradiție care își recapătă gloria pierdută

Djurgardens are în palmares 12 titluri și 5 cupe ale Suediei dar a trecut printr-o perioadă de secetă foarte lungă, mai concret, de la eventul realizat în 2005 a mai obținut o cupă, în 2018, și un campionat, un an mai târziu. De la titlul din 2019 s-a clasat în permanență pe primele locuri iar astăzi este liderul la zi al campionatului, acesta fiind un sezon special, primul în care nordicii au ajuns în faza grupelor unei competiții europene.

Djurgardens este unul dintre cluburile care au inițiat moda cu 2 antrenori simultan în Scandinavia, Kim Bergstrand și Thomas Lagerlof fiind numiți la echipă în același timp, în ianuarie 2019, fiind responsabili alături de Ozcan Melkemichel (ianuarie 2017 - decembrie 2018) de revenirea clubului la lupta pentru trofee. Niciunul dintre ei nu are un CV ieșit din comun, Ozkan a antrenat în ligile inferioare, în timp ce perechea din prezent a lucrat împreună ca principal și secund timp de 6 ani la Sirius, o echipă din subsolul clasamentului primei divizii.

Deasupra se află palmaresul european al suedezilor din ultimele sezoane, CFR Cluj a fost capabilă să-i elimine la limită acum 2 ani iar anul trecut au fost prima echipă sub linia clasamentului care stabilea cine merge în Europa, sezonul 2022-23 a fost însă unul excelent pentru ei, mai presus de faptul că au intrat în grupe fără să joace pe ruta campioanelor, au reușit victorii clare cu echipe care aveau un bagaj de experiență în aceste competiții mult mai mare cum sunt Apoel Nicosia și Rijeka.

Momentan se află pe o poziție care duce în primăvara europeană după o victorie acasă cu Molde, scor 3-2, și un egal la zero cu Shamrock Rovers in deplasare. Acest egal din Irlanda poate să cântărească extrem de greu însă, în cazul unei înfrângeri în Norvegia pot avea 7 puncte iar Molde 10, dacă amândouă îi bat pe irlandezi în meciurile rămase, situație în care Djurgardens ar fi obligată să o învingă pe Gent.

Acesta este de departe cel mai atipic bilanț din întregul text, faptul că un club de fotbal este capabil de a obține performanțe cu investiții aproape nule în timp ce vinde anual jucători cu sume între 3 și 7 milioane de euro este absolut remarcabil. Secretul stă în faptul că Djurgardens aduce mulți jucători liberi de contract și mulți tineri sunt promovați din academie sau aduși din ligile inferioare, este același sistem ca la Bodo/Glimt dar cu rezultate economice chiar mai bune. În cazul lui Djurgardens o să avem doar un tabel, cel cu jucătorii vânduți, intrucât sumele plătite pe jucători sunt foarte mici, nu au efectuat niciun transfer de mare anvergură, cel mai scump jucător i-a costat 700.000€.

Nu cred că este o coincidență felul în care 3 cluburi din China au cheltuit sume extrem de mari pentru jucători de la un club destul de mic, puteau să cumpere de oriunde din Europa, puteau să cumpere din marile campionate cu aceste sume, dar au ales să cumpere de la Djurgardens. Ori au fost anumite interese economice superioare fotbalului la mijloc ori echipa suedeză a avut o persoană de contact care le propunea jucătorii pe tărâmul dragonului asiatic. Am adăugat o coloană acestui tabel pentru a înțelege mai bine magnitudinea eficienței cu care echipa suedeză transferă jucători, datele vorbesc de la sine, un jucător luat de tânăr din ligile inferioare sau adus direct din Africa nu poate costa prea mult, ceea ce este extrem de dificil este să ai un scouting atât de bun încât să găsești toate aceste diamante înaintea altora.

Pentru final vom vedea un prim 11 tip al lui Djurgardens bazat pe meciurile din tururile preliminare.

Acesta este un prim 11 al veteranilor lângă care joacă 3-4 tineri cu un potențial de vânzare extrem de interesant. Doar 3 jucători veniți în 2022 sunt titulari, restul au o vechime la club de măcar un sezon și este o echipă incropită cu foarte puțini bani. De asemenea, trebuie spus că există doar 5 străini în lot și doar unul este titular, finlandezul Schuller, mulți jucători au însă dubla cetățenie suedeză.

Pentru final, așa cum am spus la început, Djurgardens este liderul la zi al campionatului, cu un punct avans față de principala urmăritoare și cu 7 etape rămase de jucat, este foarte probabil ca Djurgardens să priorizeze campionatul iar acest lucru să condiționeze puternic randamentul în cupele europene pentru că lotul lor este unul destul de subțire din punct de vedere numeric.

HJK Helsinki, echipa lui Moș Crăciun colindă Europa

HJK Helsinki este cel mai de succes club din Finlanda, cu 31 de titluri și 14 cupe, un avans foarte mare față de următoarea echipă din competițiile interne la nivel de palmares și două prezențe consecutive în grupele cupelor europene în ultimele două sezoane, cea de anul acesta în Europa League. Antrenorul lor este Toni Koskela, un localnic de 39 de ani aflat în funcție din 2019 fără prea mare experiență ca antrenor dar care a jucat fotbal în Norvegia și a petrecut un sezon la Cardiff in 2005.

Palmaresul lor european nu este extraordinar, este una dintre echipele care au beneficiat cel mai mult de ruta campioanelor și de înființarea Conference League dintre cele care nu reușisera deja să pătrundă în grupe cu ani în urmă, dar au meritul de a fi capabili să depășească echipele cu un nivel similar pe care le întâlnesc în tururile preliminare. În acest sezon au, de asemenea, meritul special de a o învinge pe Maribor în ambele meciuri și cu un scor general mai mare decât campioana României. Au trecut și de Silkeborg în play-off-ul Europa League fără să piardă niciuna dintre partide, rămâne de văzut dacă cealaltă reprezentantă a fotbalului românesc în grupele europene poate egala aceste rezultate.

Nu o să discutăm despre lot sau transferuri, cel mai scump jucător al lor este împrumutat de la Malmo, majoritatea jucătorilor sunt autohtoni și au o cotă de piață foarte mică iar acest club nu cumpără și nu vinde jucători pentru sume mai mari de câteva sute de mii de euro, singura excepție la afirmația anterioară fiind Alfredo Morelos, care a plecat la Rangers pentru 1.200.000€ în 2017, este în continuare în Scoția și valorează de 10 ori mai mult.

Înainte de a trece la ultimul nume din acest text vreau să fac o mențiune specială celuilalt club important din Finland, Kups Kuopio Palloseura, care a jucat de două ori în play-off-ul competițiilor europene în ultimii 3 ani și ar putea să ajungă și ei în faza grupelor cât de curând. Acesta este istoricul lor european pentru sezoanele la care mă refer.

Cine știe? Poate peste câțiva ani vor avea și finlandezii mai multe echipe ca noi în grupele cupelor europene.

RFS, noua academie de succes din țările baltice

RFS înseamnă Riga Futbols Skolas și nu cred că este nevoie de nicio traducere pentru a înțelege ce inseamnă acele cuvinte. Acest club este primul din Letonia care ajunge în grupele unei competiții europene, lucru care s-a intamplat în acest sezon.

RFS este un club fără palmares în Letonia, au câștigat eventul în 2021 și mai au o cupă din 2019, acestea fiind toate trofeele lor. Antrenorul echipei este Viktors Morozs, un leton de 42 de ani care ocupă acest post din 2020, fiind mai întâi secund pentru un sezon și fără prea multă experiență la alte cluburi. La nivel de lot nu au mari valori, cel mai bun jucător valoreaza 550.000€ și este din Ucraina. Aproximativ jumătate din lot este compus din jucători străini iar letonii de la club sunt în mare parte veterani, semn ca școala de fotbal este abia la început.

Cea mai importantă vanzare a clubului a fost Darko Lemajic, plecat la Gent prentru 900.000€ in 2021, dar nu este un tânăr produs al clubului ci un atacant sârb de 29 de ani venit în Letonia liber de contract de la Napredak. RFS aduce majoritatea jucatorilor liberi de contract, sumele pe care le cheltuie aproape că nu există așa că nu se pot spune mai multe despre gestiunea lor.

Acesta a fost traseul lor european până în grupe din acest sezon și nu, nu am uitat niciun meci, RFS a beneficiat de o regulă a UEFA pentru Conference League, cum numărul de echipe este mai mic decât cel necesar pentru a completa grupele două cluburi de pe ruta campioanelor au avantajul de a nu juca un tur preliminar, acest lucru fiind stabilit la tragerea la sorți a echipelor eliminate în primul tur de UEFA Champions League. RFS a beneficiat de un traseu extrem de accesibil în acest sezon dar au avut și rezultate mult mai meritorii: anul trecut au învins cu un scor global de 5-0 Academia Puskas și au obținut un egal în deplasare la Gent, 2-2 în prima manșă. De asemenea, au reușit să obțină un egal în Italia, 1-1 cu Fiorentina, în al doilea meci din grupa de Conference League din care mai fac parte Hearts (care a invins in Letonia 0-2) și Istambul Basaksehir.

Concluziile de final

Banii cluburilor din România sunt cheltuiți extrem de ineficient. Am arătat asta prin exemplul multor cluburi aflate în fiecare colț al continentului și care folosesc metodologii diferite pentru a atinge succesul. In prima parte a acestui articol am ajuns la concluzia că jucătorii străini care au ajuns să performeze în România sunt extrem de modești, roadele acestei situații ne-au dus cu fotbalul la nivelul în care peste tot există cluburi cu rezultate sportive mai bune decât ale noastre, asta duce la venituri mai mari pentru că performanțele sunt mai mari, iar jucătorii care dau un randament bun la un nivel competitiv mai înalt sunt vânduți pe sume mult mai mari decât cei care vin în România din campionate de amatori și sunt ciuca bătăilor în Europa. Pe termen mediu-lung majoritatea campionatelor din Europa vor avea cluburi mai bogate și cu o pricepere mai mare în ceea de privește gestiunea economică și sportivă a unui club de fotbal.

Din datele prezentate în acest articol se pare că există doi factori extrem de determinanți pentru a atinge performanța sportivă pe termen lung:

• Continuitatea antrenorului pe termen lung: toate cluburile prezentate în text sunt performante într-o anumită măsură, ei bine, covârșitoarea majoritate oferă antrenorilor ani de zile la dispoziție pentru a construi o echipă competitivă, de asemenea, cele care nu o fac au sincope, nu sunt la fel de constante și compensează acest dezavantaj prin investiții financiare mai mari.
• Scouting: Djurgardens, Bodo/Glimt și Qarabag sunt un exemplu de urmat pentru orice club de fotbal cu resurse limitate, un scouting bun poate aduce zeci de milioane de euro fără investiții prea mari dacă cei care se ocupă de transferuri au mijloacele necesare pentru a detecta talentul diferențial, apoi, omogenitatea și continuitatea antrenorului vor permite jucatorilor să-și atingă nivelul maxim, lucru care va intoarce inzecit clubului resursele investite pentru producerea fiecărui transfer.

Vestea bună este că și în România o putem lua de la zero cum au făcut alții, problema este că ne trebuie în primul rând oamenii potriviți în posturile potrivite, în al doilea rând multă răbdare, și, finalmente, o mentalitate care să se preocupe mai mult de orizontul temporal de peste 5-10 ani, nu de schimbarea organigramei clubului datorită unei serii negativă de rezultate pe termen scurt.