Adauga un comentariu
·
19:15 17/06/2025
@Dacul , nu mai răsuflă nimic din club la presa că nu are ce. Ce să răsufle? Că s-a întors bordusanu?
Se anunța un nou început. Promisiuni, vorbe mari, optimism din partea conducerii. Însă, pe măsură ce trec zilele, tot mai mulți suporteri ai lui Dinamo simt că trăiesc un déjà vu. Campania de transferuri din vara asta pare o copie fidelă a celei din iarnă: improvizații, bâjbâieli și, mai ales, lipsa unei viziuni coerente.
Plecați și... cam atât
Lista plecărilor e lungă și, în multe cazuri, importantă: Politic, Homawoo, Golubovic, Costin, Selmani – toți ieșiți din calcule. Milanov si Olsen, probabil, îi vor urma. Chiar dacă nu toți erau titulari de neclintit, mulți dintre ei aveau experiență și aduceau un minim de stabilitate. Comparativ, Sivis și Perica, printre cei rămași, nu inspiră prea multă încredere. Unii fani își exprimă clar frustrarea: "Costin și Selmani erau mai buni decât ăștia doi, chiar dacă nu erau zmei."
Sosiri modeste, speranțe fragile
În sens invers, transferurile par mai degrabă pariuri. Mihai și Musi sunt jucători tineri, talentați, dar departe de a fi certitudini. Despre Bărbulescu și Sandu nici nu se discută în termeni de impact imediat: "nu-i punem la opțiuni pentru anul ăsta," spun suporterii. Le urăm bun venit și sperăm să se integreze în mecanismul lui Kopic.
Lupta la retrogradare? Din nou?
Pe hârtie, dacă nu se mai întâmplă nimic spectaculos în perioada următoare, lotul actual nu ne oferă motive de optimism. Mulți dintre noi au început deja să tragă concluziile: "Dacă rămânem așa, ne batem iar pentru evitarea retrogradării." Iar timpul nu mai are răbdare.
Stadionul – din nou promisiunea îngropată?
Ca și cum problemele sportive nu erau de ajuns, veștile despre stadion vin ca o lovitură în plex. Se aude că, din cauza deficitului bugetar, proiectul stadionului a fost "înghețat" – un cuvânt pe care l-am auzit de prea multe ori. "Mulțumim, Nicușor, matematicianul pooolii," scrie un suporter revoltat, acuzând autoritățile de lipsă de respect și implicare.
Soluții? Da, dar cer sacrificii și viziune
Dincolo de furie, există și luciditate, unii suporteri văd limpede că ai nevoie de un nucleu de calitate – patru jucători de tipul lui Eddy, plus 1-2 cu experiență – ca să construiești ceva serios. În lipsa acestora, totul devine experiment. Iar cu Eddy Gnahoré care va fi liber de contract la iarnă, și fără o strategie clară pentru înlocuirea lui, lucrurile nu par să meargă într-o direcție bună.
Și, totuși, un zâmbet amar
Sivis, un jucător contestat, devine involuntar subiect de glume: "Centrările lui în plopi se explică – are probleme de vedere, dar încercăm o corecție." Ironic sau nu, poate fi simbolul întregii strategii Dinamo: încercăm o corecție. Târziu, imprecis, și fără speranțe.
Concluzie: Dinamo între agonie și speranță
La Dinamo există un cerc vicios care a început în era Negoiță. Aducem jucători îndoielnici pentru că nu avem bani de mai mult, cum nici măcar noi nu avem încredere în ei, le facem contracte scurte, cei buni devin imposibil de prelungit, cu cei slabi rămânem pe cap până li se termină înțelegerea și aducem alții prin aceleași metode de căutare. Care a fost ultimul jucător cu adevărat bun, care să fi jucat la Dinamo trei sezoane consecutive? Când am avut ultima oară mai mult de un jucător simultan, care să îndeplinească această condiție? Care a fost ultimul tânăr cu adevărat valoros promovat de Dinamo? De ce la Dinamo aducem tineri știind că nu avem infrastructura necesară să-i creștem și străini oarecare la ghici?
Esența clubului Dinamo este performanța și exigența. Degradarea sistematică a reputației clubului prin interminabilul ciclu de mediocritate în care ne-au scufundat diverși nepricepuți este mai nocivă clubului decât propria sa sucombare. Dinamo este sinonim cu performanța, dacă am vrea să vedem o echipă oarecare în alb și roșu, ne-am face o echipă a suporterilor in Liga a 4-a.
Suporterii trag semnale de alarmă, dar vocile lor par să se piardă în indiferența conducerii și a autorităților. De la stadion la transferuri, de la lipsa de strategie la umilințele acceptate în fața rivalilor, sentimentul general este de dezamăgire profundă.
Iar dacă nu se schimbă nimic în următoarele săptămâni, Dinamo riscă să repete greșelile trecutului – poate chiar într-o formă mai gravă.
E vremea ca oamenii din club să aleagă: construim pe bune sau mai tragem încă un sezon în care supraviețuirea e considerată performanță?
