Citez integral un articol de pe un alt site al suporterilor dinamovişti. Trebuie să menţionez că:
- sunt implicat activ în constituirea acestei asociaţii
- este foarte important să participaţi prin comentarii şi dezbateri LEGATE DE STATUT, astfel încât acesta să acopere toate dorinţele (legitime şi de bun simţ) noastre, ca suporteri
- asociaţia nu are legătură cu PCH sau SUD, dar nu îi exclude, având ca scop în principal ca NOI, suporterii de tribună, peluză sau fotoliu să facem tot ce putem pentru binele clubului DINAMO, fără subordonarea faţă de conducerea clubului sau mânării în interesul unui patron, acţionar, impresar, jucător, lider etc.
- banii necesari înfiinţării au fost strânşi, formalităţile legale vor fi demarate în momentul în care statutul va fi definitivat. Pentru asta, e nevoie de idei, corecturi, sugestii, orice credeţi că ar face statutul acestei asociaţii mai potrivit pentru scopul urmarit.
Deci, răbdare şi bunăvoinţă:
“Ca să ne facem auziţi, trebuie să fim mulţi, iar ca să fim mulţi, trebuie să fim uniţi ! Dacă vrei să fii auzit şi TU, alatură-te grupului nostru şi hai să constituim îimpreună asociaţia Liga Suporterilor Dinamovişti (LSD) !
Vă propun spre dezbatere, pentru a oferi sugestii şi a face propuneri, capitolul 1 al preconizatului statut al asociaţiei!”
STATUT
al persoanei juridice de drept privat, fara scop patrimonial, denumita
LIGA SUPORTERILOR DINAMOVISTI
In temeiul dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 26/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se intocmeste prezentul act constitutiv al persoanei juridice de drept privat, fara scop patrimonial, cu numele de Asociatia LIGA SUPORTERILOR DINAMOVISTI.
PREAMBUL
Pentru a servi interesele si realizarea scopurilor asociatiei am convenit incheierea prezentului act constitutiv, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, privind asociatiile si fundatiile si cu Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
CAPITOLUL I
MEMBRI FONDATORI, SCOPUL, DENUMIREA, EMBLEMA, DURATA, SEDIUL, PATRIMONIUL SI OBIECTIVELE ASOCIATIEI
Art.1 Membri Fondatori si Membri Cotizanti
(1)Membri fondatori, care vor fi de doua feluri: Membri fondatori activi si membrii fondatori onorifici
(2)Membri cotizanti.
Art.2 Denumirea si Emblema Asociatiei
Denumirea asociatiei este: „Liga Suporterilor Dinamovisti, conform dovezii de disponibilitate denumire nr. 134597/02.04.2014, emisa de Ministerul Justitiei – Directia pentru relatii cu publicul si evidenta ONG”.
Art.3 Scopul Asociatiei
Aceasta persoana de drept privat s-a constituit la initiativa suporterilor dinamovisti cu scopul de a promova valorile si traditiile dinamoviste si sa fie o voce autorizata a suporterilor dinamovist de pretutindeni. Membri asociatiei vor depune toate diligentele necesare pentru apararea si promovarea numelui Dinamo.
Art.4 Sediul Asociatiei
………………
Art.5 Durata Asociatiei
Asociatia se constituie pe o durata de timp nedeterminata, ca persoana juridica de drept privat fara scop patrimonial.
Art.6 Patrimoniul Asociatiei
(a) ………..
Art.7 Obiectivele Asociatiei
(a) Promovarea imaginii si apararea intereselor suporterilor dinamovisti.
(b) Crearea unui punct de comunicare intre suporteri si conducere, jucatori, antrenor, etc.
(c) Mediatizarea tuturor activitatilor ale Clubului Sportiv Dinamo
(d) Promovarea istoriei clubului Dinamo Bucuresti, atat fotbalistice cat si a celorlalte sectii sportive, prin intermediul site-ului **** si a altor mijloace de mediatizare.
(e) Mentinerea unui contact cu fostele glorii dinamoviste
(F) Achizitionarea de actiuni sau incercarea de constituire pe baza de Socios a FC DINAMO BUCURESTI
CAPITOLUL II – MEMBRII ASOCIATIEI
Art.8 Asociatia se compune din urmatoarele categorii de membri:
• Membri Fondatori – reprezinta persoanele care au constituit Asociatia, contribuind material si moral la infiintarea acesteia si la crearea patrimoniului social initial, formand Consiliul Director.
• Membri Cotizanti – reprezinta persoanele care, prin plata unei cotizatii, adera la Asociatie ulterior fondarii acesteia.
• Membri de Onoare – reprezinta persoanele fizice sau juridice care au adus si aduc o importanta contributie la performantele si dezvoltarea clubului Dinamo Bucuresti, precum si la promovarea si apararea imaginii acestuia.
Art.9 Calitatea de membru cotizant si/sau membru de onoare se acorda de catre conducerea asociatiei
Art.10 Calitatea de membru se pierde prin:
• retragere (hotararea de retragere din Asociatie se comunica Consiliului Director);
• neplata cotizatiei pe o perioada mai mare de 3 luni;
– Excluderea din Asociatie, decisa de Consiliul Director, pentru urmatoarele motive:
• incalcarea grava a statutului Asociatiei, a normelor de conduita etica sau penala, instigare la violenta sau acte de vandalism.
• Membrii fondatori nu-si pot pierde calitatea decat prin retragere, ei neputand fi exclusi din asociatie sub niciun motiv
Art.12 Membri Asociatiei au urmatoarele drepturi:
• Membri Fondatori:
(i) sa faca parte din Consiliul Director;
(ii) sa decida cooptarea de noi membri in Asociatie;
(iii) sa fie alesi in Comisia de Cenzori;
(iv) sa-si exprime prin vot direct optiunea in ceea ce priveste propunerile Adunarii Generale;
(v) sa solicite includerea pe ordinea de zi si a altor probleme neanuntate;
(vi) sa valideze candidaturile pentru posturile de conducere ale asociatiei
• Membri Cotizanti si Membri de Onoare:
(i) sa formuzele cereri, propuneri, sesizari;
(ii) sa-si exprime prin vot direct in Adunarea Generala optiunea in ceea ce priveste chestiunile supuse dezbaterilor;
(iii) sa aiba acces neingradit la datele si informatiile detinute de Asociatie (masurile adoptate si actiunile stabilite de Consiliul Director, fondurile Asociatiei si modalitatea in care au fost folosite, numarul membrilor cotizanti si evidenta rau platnicilor);
(iv) sa solicite si sa obtina sprijin din partea Consiliului Director in vederea solutionarii unor probleme de importanta majora, specifice scopului Asociatiei;
(v) sa se implice in activitatile de colectare de fonduri, numai daca au primit acceptul prealabil al Consiliului Director;
(vi) de a primi sprijin din partea Asociatiei in situatia in care au fost prejudiciati prin calomnie, amenintare, abuzuri fizice sau morale in legatura cu actiunile specifice derulate in cadrul Asociatiei.
Art.13 Membri Asociatei au urmatoarele obligatii:
• fidelitatea fata de culorile ros-albe, istoria, traditia si valorile perene ale clubului Dinamo Bucuresti;
• sa plateasca cotizatia lunara stabilita in suma de 10 RON
• sa respecte Actul Constitutiv si Statutul Asociatiei, regulamentele si hotaririle adoptate de Consiliul Director;
• sa apere interesele Asociatiei;
• sa contribuie la realizarea scopurilor Asociatiei.”
Am încheiat citatul, cu precizarea că pe masură ce vor fi redectate alte capitole, le voi posta aici.
P.S. Am cenzurat adresa sitului. Dacă voi obţine acordul adminilor dinamomania.ro, îl voi edita
later edit: utilizatorii dinamomania.ro care sunt intre membri fondatori ai Ligii Suporterilor Dinamovisti :clodius , the lord , danny , forzza dinamo ,insigne , ianca FCD , gabienglezurosu , giordan , alex caine rosu , tussy , lighbringer , razkat , not available si vama veche. Sper ca nu am omis pe nimeni