Board ul actual e format din cei care l au creat din prima zi. Presedintele va fi ales anul asta. Deciziile bune sau rele se iau prin vot. Ele se comunica membrilor. Echipa e un work in progress, dar repet, aia care sunt, asa cum sunt ei buni sau rai lucreaza voluntari. Nu exista birouri, departamente si alte forme de organizare pt ca nu a fost timp de asa ceva: DDB ul a explodat in plina pandemie si stare de urgenta. Nu a fost nevoie pana atunci de cine stie ce pt ca programul era inca prea mic sa conteze. Azi, cand e principalul finantator al clubului trebuie sa se dezvolte si organizatoric in paralel cu procedura dificila de preluare a controlului clubului. Pune te in papucii celor care gestioneaza tot efortul. Ce faci mai intai? Care e prioritatea, cum te organizezi si cu ce resurse umane? Tu le ceri azi lucruri care vor fi posibile poate peste 6 luni. Sunt pur si simplu la mijloc intre a duce clubul pe linia de plutire sezonul asta, de a creste adeziunile, a raspunde la suspiciuni, a se organiza intern, a prelua si repeta tot pt sezonul viitor si a face si performanta. Prieteni dinamovisti de pe DM ganditi va un pic realist: cati dintre noi am reusi toate astea fluierand? Aveti idei? Implicati va! Aveti timp la dispozitie? Oferiti va voluntari! ieri era un IT ist pe pagina PCH care si oferise serviciile gratis pt a dezvolta o aplicatie. Asta e spiritul! Nu zice nimeni ca daca vrei sa ajuti tre sa vii cu bani, poti veni cu idei! Esti din IT baga te sa ajuti cu site ul. Esti jurist? Baga te sa sprijini cu consultanta. Esti publicitar? Baga te cu idei de promovare si asa mai departe.
Ca orice dinamovist batran si capos ma gandesc in ultimul timp, gata, azi aflam vestea cea mare. O sa avem pe canalele de sport un breaking news din ala adevarat, cu conferinta de presa, in care niste oameni de afaceri cunoscuti si capabili vor anunta ca au preluat Dinamo si apoi isi vor expune obiectivele si modalitatile de indeplinire a lor.
In loc de asta e ca atunci cand cauti ceva la radio si cautarea ramane undeva intre intre doua posturi. Un cor nesfarsit de paraituri, fluieraturi, pocnituri fara sfarsit. Cam aici suntem cu vanzarea clubului de catre actualul patron imbracat in mantia salvatorului de ceva vreme. Asta este cheia in care trebuie citita povestea cu vanzarea.Un patron care nu are nici o calitate in societatea care detine clubul, o baza sportiva jumatate vanduta si jumatate depusa garantie, un autocar pe numele altei societati, tot ce defineste un club (palmares, culori, emblema, nume) lipsa la inventar, un stadion nou numit dorinta, datorii la firmele patronului salvator si la stat, salarii restante cu lunile la jucatori si la angajatii clubului, un contract unic in lume cu un jucator legat de club (doar un milion de euro de platit), un litigiu cu vanzarea altui jucator, asteptarea sentintei in procesul iesirii din insolventa. Si sa nu mai vorbim de situatia sportiva, unde echipa este la un pas de un loc direct retrogradabil si cu jucatorii nemultumiti de situatia financiara si lipsa stabilitatii.
Sunt adevaruri care indeparteaza automat orice om de afaceri, fond de investitii, asociere care ar dori sa preia Dinamo. Faptul ca Dinamo este una din echipele cele mai iubite din tara si cu cea mai activa galerie nu poate compensa neajunsurile de mai sus.
Odata ajunsi la suporteri trebuie facuta o reverenta in fata lor, indiferent din ce asociatie, grup, factiune sau mod de organizare fac parte. Sunt de apreciat pentru implicare si efort financiar, pentru realizarile lor de pana acum. Totodata trebuie sa recunoastem ca singuri suporterii nu pot gestiona o asemenea afacere cum este Dinamo. Aici apare nevoia de implicare a oamenilor cunoscuti care sa atraga sponsori si surse de venit. Daca luam doua din cele mai cunoscute nume din Groapa nu vedem nimic incurajator. Dl. Dinu pare foarte preocupat sa distruga performante europene notabile cu istorisiri despre valize si servicii populate de patrioti intre doua rafale de blagosloviri ale fostilor colegi si colaboratori. Iar dl. Lucescu duce pana in panzele albe razboiul civil al propriului ego, sfasiat intre lupta fotbalistica impotriva unui fost regim totalitar si dorinta de nestapanit de a fi considerat partas la realizarile echipei de casa ale aceluiasi regim.
Acum sa facem un pas inapoi, sa privim si sa ascultam. Dinspre conducatori, patroni, salvatori, investitori, oameni de afaceri nimic concret, doar zgomot de fond. Raman suporterii, cu imaginea unei peluze pline cand propria echipa ataca la poarta de la acea peluza, si mingea este aruncata in careu, se repede un grup de jucatori asupra ei si totul devine ireal si parca toti se misca cu incetinitorul. Suporterii incep sa se ridice privind concentrati faza, pumnii stransi se inalta timid si strigatul triumfator se opreste o clipa in mii de piepturi. Iar mingea se prelinge incet, sovaitor spre spatiul izbavitor dintre linia portii si interiorul plasei sau agonizant spre no man’s land din spatele aceleiasi porti.
Ramane sa privim si sfarsitul acestei faze va fi gol, nu va fi ( se vinde, nu se vinde). Pana la urma suporterii raman, patronii trec. Ca asa-i in fotbal!