Viitorul a câștigat în premieră pe teren propriu în Liga 1 contra lui Dinamo. 4-1 a fost scorul în favoarea echipei lui Gheorghe Hagi, în etapa a 17-a.
De 9 partide a avut nevoie Viitorul pentru a o învinge Dinamo la Ovidiu în Liga 1. Echipa lui Gheorghe Hagi s-a impus cu 4-1 şi s-a apropiat la 4 puncte de liderul CFR. Ianis Hagi a semnat prima ocazie a Viitorului (3), care a deschis scorul în minutul 4, prin Drăguş. Italianul Montini a răspuns criticilor lui Cornel Dinu cu golul egalizator, la primul meci ca titular în Liga 1 (13). Dinamo a rămas în 10, după eliminarea lui Olteanu (32), iar Ianis Hagi a refăcut diferenţa, cu o execuţie la care Penedo nu a avut reacţie (37).
După pauză, Penedo a fost la post la şuturile lui Hagi (71) și Drăguş (73), dar nu a mai avut soluţie în faţa lui Achim (77). Ianis Hagi a înscris ultimul gol al Viitorului (90), care a ratat şi un penalty, în prelungiri, prin Măţan (90+5).
Mircea Rednic şi-a desfiinţat din nou jucătorii după meciul pierdut categoric de Dinamo pe terenul Viitorului, scor 1-4. Antrenorul "câinilor" i-a pus la zid pe fotbaliştii săi pentru lipsa de atitudine şi a anunţat din nou că vrea să investească la club.
"Jucători fără ambiţie ... Ai primă, dar dacă nu ai valoare... Uitaţi-vă la alţii. Nu pot să zic că alte echipe au, dar câştigă, îşi dau sufletul pe teren, adică vor să demonstreze. Ai mei au impresia că sunt mari fotbalişti. Tocmai acum e mai mare dorinţa să investesc, nu se poate ca Dinamo să aibă lotul pe care îl are la dispoziţie, nu se poate. Pot să se supere, dar nu am văzut în viaţa mea aşa ceva", a atacat Rednic.
Antrenorul lui Dinamo rămâne însă optimist, deşi "câinii" au o singură victorie în cele şapte meciuri oficiale trecute de la revenirea sa.
"E responsabilitatea mea, ştiu şi îmi asum. Am venit să indrept lucrurile şi o să le îndrept. Nu se poate să am jucători care câştigă 160.000 (n.r. de euro) şi stă pe bancă, nu pot să îl folosesc, şi trebuie să bag titulari jucători care nici nu au jucat două meciuri în prima divizie sau vin din liga a doua. Normal că îmi reproşez, eu sunt responsabil pentru ce se întâmplă, când am venit aici mi-am luat această responsabilitate. Dacă iar încep să zic de lot... Dacă a ajuns Dinamo să joace cu jucători din liga a doua", a mai declarat Mircea Rednic.
Dinamo este pe locul 10 în Liga 1 după eşecul de la Ovidiu, cu numai 18 puncte după 17 etape, un punct deasupra locurilor retrogradabile. "Câinii" înfruntă marţi liderul CFR Cluj, în direct la Digi Sport 1 de la ora 20:00.
Rednic nu ştia că Armando Cooper va fi suspendat pentru derby-ul cu CFR Cluj: "Nu mi s-a spus"
Mircea Rednic nu a ştiut că Armando Cooper a primit al patrulea cartonaş galben în meciul lui Dinamo cu Viitorul, pierdut cu 1-4, şi este suspendat pentru următorul joc al "câinilor", cu CFR Cluj.
Antrenorul dinamoviştilor a dezvăluit că l-a înlocuit pe mijlocaşul panamez în minutul 59 al partidei special pentru a se baza pe acesta contra ardelenilor. Cooper a fost avertizat cu "galben" în minutul 36.
"A trebuit să fac o schimbare deoarece Cooper, la felul cum el joacă, la maniera de arbitraj de astăzi, primea şi al doilea galben şi riscam să nu îl am la meciul cu CFR de acasă, de marţi. (Oricum nu o să îl aveţi) Are patru galbene, nu mi s-a spus. Atunci trebuia să-l mai las, dar decât să joc în nouă, mai bine l-am scos", a declarat Rednic.
"Principalul" lui Dinamo l-a pus la zid pe arbitrul Horaţiu Feşnic pentru eliminarea lui Vlad Olteanu din minutul 32 al partidei de la Ovidiu.
"Ăla nu a fost de galben la Olteanu, al doilea. Olteanu a alunecat şi a fost în faţa arbitrului de rezervă, nu se dă. Câte faulturi au făcut ei şi până a scos un cartonaş galben... Nu o dau pe arbitru, dar prea uşor la noi. Adevarul e că Viitorul e echipă frumoasă, dar nu mi-a plăcut la ei că sunt plângăcioşi. Cum îi atingeai, cum erau pe jos şi se plângeau. Păi, dacă ai ajuns ca arbitru să te certe un jucător de 18 ani, păi lasă-te de arbitraj", a mai spus antrenorul "alb-roşiilor".
Crăciunescu, nemulțumit de arbitrajul lui Horațiu Feșnic
Ion Crăciunescu l-a criticat pe arbitrul Horațiu Feșnic. În opinia lui Crăciunescu, centralul a dictat prea multe cartonașe galbene.
"După părerea mea, nu a fost fault de galben, după cum nu a fost fault de galben nici la Mladen. Nu poți să dai galben, mai ales al doilea galben, pentru asemenea fault. Nu mi se pare un atac imprudent. Un picior care vine în față nu e un atac imprudent. De la fault până la imprudență este diferență mare", a declarat Ion Crăciunescu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club".