@ digisport.ro
Derby-ul României Dinamo - FCSB a început cu ocazia lui Moruțan, iar apoi Coman a ratat o șansă imensă, singur cu portarul.
Golul a picat însă în poarta cealaltă. În minutul 37, Andrei Sin, care a jucat primul meci după o jumătate de an, a deschis scorul cu o lovitură liberă executată magistral în vinclu. Roș-albaștrii au rămas în 10 oameni în minutul 44, după eliminarea lui Iulian Cristea, la o fază care a îngrozit tot stadionul. Fundașul de la FCSB l-a nimerit în față pe Perovic, iar croatul a căzut nemișcat la pământ și a fost dus direct la spital.
În al optulea minut de prelungire a primei reprize, FCSB a primit penalty după o intervenție a lui Filip la Planic, iar Tănase a transformat. În partea secundă, lovitura liberă a lui Sorescu a ocolit poarta, iar Daniel Popa a ratat și el exasperant. Dinamoviștii au mai lovit o dată în minutul 62, când rezerva Lazăr a marcat la primul meci de la revenirea în Ștefan cel Mare. Imediat după gol, partida a fost întreruptă 10 minute după ce suporterii au aruncat obiecte pe teren.
După reluare, dinamoviștii au mai ratat o șansă enormă prin Sorescu, când Soiledis a scos de pe linia porții, iar Dinamo - FCSB s-a terminat 2-1.
Vali Lazăr și-a "distrus" rivalii la flash-interviu: "Se bat la play-off, nu la titlu"
Vali Lazăr a înscris pentru 2-1 în derby-ul cu FCSB, iar la flash-interviu a spus că echipa lui Bogdan Vintilă se luptă pentru prezența în play-off, nu pentru titlu: "Îmi doream să joc în derby, să câștig, e cu atât mai bine că am marcat. Mă bucur că reușesc să marchez contra lor, sper s-o fac și cu echipele mai mici, îmi doresc să înscriu cât mai mult. De asta mă antrenez în fiecare zi. Asta e realitatea, o echipă se bate la play-off, nu la titlu, iar noi ne dorim să câștigăm play-out-ul și Cupa.
Dacă eram mai lucizi în fața porții, scorul putea fi mai mare. Poate în Cupă vom mai juca cu FCSB. Am avut un an greu. Sper să vină mai mulți oameni după meciul de astăzi. Sper să câștigăm și Cupa, să strângem mai mulți oameni lângă noi.
Când vine o echipă de pe locul 9 și are atâtea ocazii... Cu siguranță mă gândesc că nu se bat la titlu. Când vedem ce fotbal practică echipele de pe primele locuri... Și Botoșani practică un fotbal foarte frumos. Sunt mai multe probleme la ei. Sunt oameni de sus care decid, au și niște oameni care au venit să muncească pentru creștini, sau ceva genul. Vă dați seama că nu cred că se pot bate la titlu. Nu sunt arogant, și eu sunt credincios. Dar când tu declari în primul minut că lucrezi pentru un crești, cu siguranță n-ai nicio putere în fața celui de mai sus", a spus Vali Lazăr, după victoria cu FCSB.
După golul marcat de Lazăr, meciul a fost întrerupt pentru zece minute din cauza materialelor pirotehnice.
În prima repriză, Andrei Sin a marcat un eurogol, iar Florin Tănase a restabilit egalitate după un penalty comis de Ioan Filip.
Andrei Sin, după eurogolul marcat în derby: "Am exersat la antrenament"
Andrei Sin a spus că a aflat în urmă cu trei zile că va juca pe Arena Națională: "Mă bucur că am reușit să marchez în această partidă importantă, cu FCSB, și sunt bucuros pentru victorie. Am exersat la antrenament, dar mă bucur că mi-a ieșit într-un meci oficial. Am trecut printr-o perioadă mai grea, n-am activat timp de șase luni, mi-a fost greu. Am aflat cu trei zile înainte că voi juca, m-am pregătit din punct de vedere psihic. Este cea mai importantă victorie pentru noi. Ne-am mobilizat și am demonstrat că avem valoare", a spus Andrei Sin, la finalul partidei cu FCSB.
De 185 de zile nu mai evoluase Andrei Sin în tricoul lui Dinamo. În meciul cu Chindia din 16 august 2019, Andrei Sin a ieșit accidentat în minutul 20. În locul său a intrat atunci Laurențiu Corbu, care între timp a semnat cu Chindia.
Regretul lui Dusan Uhrin după derby
"Câinii roșii" s-au impus în fața marilor rivali de la FCSB, iar Dusan Uhrin a fost foarte fericit după succesul băieților săi.
"Mă simt foarte bine că am câștigat în derby, am făcut multă lume fericită, suporterii au fost fantastici, ne-au împins spre vitorie", a spus antrenorul lui Dinamo.
Întrebat dacă este de părere că a salvat sezonul odată cu victoria în fața lui FCSB, Uhrin a explicat: "Nu cred că am salvat sezonul, fiindcă nu am putut ajunge în play-off. Sunt foarte trist că nu mai jucăm încă două meciuri în play-off cu FCSB, pentru că știm ce înseamnă pentru toată lumea aceste meciuri", a mai zis tehnicianul "câinilor".
"Andrei Sin a încercat și la antrenamente și a dat bine și acolo. A jucat bine, e un jucător foarte bun, ne-am concetrat pe fiecare moment al jocului. Nu am fost foarte fericit în ceea ce privește atacul nostru, pentru că nu am reușit foarte multe combinații. Am fost foarte îngrijorat în ceea ce-l privește pe Perovic, sper că va fi bine", a mai adăugat Uhrin.
Dusan Uhrin și-ar dori ca Dinamo să joace pe Arena Națională: "Aici vin mult mai mulți suporteri decât pe stadionul nostru, iarba e verde aici și putem juca un fotbal mai bun", a spus Uhrin când a fost întrebat dacă și-ar dori ca Dinamo să mai joace pe Arena Națională.
"Este o victorie foarte importantă pentru mine, am vrut să câștig în derby, nu joacă echipa pentru mine, eu vreau să obținem rezultate pentru toată lumea", a spus, în încheiere, antrenorul echipei victorioase.